Rubrici  -  Florin Lazarescu  -  Din vecinătate  -  

Mi-am luat o sticlă de apă din frigider și am tăiat-o la „Șotron. Festivalul copilăriei“ .

1.

În autobuz era cald-cald, înghesuială, îmi făceam loc cu greu să scot sticla din rucsac și să tot beau din ea. Și-mi părea că se uită cam ciudat la mi­ne cei din jur. Oricum, am băut-o pe toată. La coborâre am observat pe sticlă o etichetă mare, cu un sfânt pe ea: „Agheas­mă de la Sihăstria Putnei… Această apă s-a dovedit a fi purtătoare de har“.

2.

În timp ce întindeam rufe pe sârmă, am aflat de la noul vecin – ăla care își face casă imensă în spate, om de treabă, despre care am mai povestit: „Vai, da’ noi suntem așa cuminți!“ – că unul dintre vechii vecini n-ar fi așa de treabă, cum credeam eu.

— Nu ne-a lăsat să construim casa mai lângă gardul lui, să avem și noi mai multă curte la drum… Dacă știam că sunteți așa bun, vă rugam pe dumneavoastră. Dar n-am știut, n-am îndrăznit… Știți ce face vecinul nostru? Oprește ma­șinile străine de pe strada dumneavoastră și îi întreabă pe șoferi ce căută pe drumul lui… L-am văzut cu ochii mei!

3.

Despre lumile paralele în care trăim. Locuiesc – și acum realizez asta – fix de treizeci de ani în Iași. Oraș pe care îl iubesc sincer și despre care aveam impresia că îl cunosc. După vreo cinci ani de trăit aici, dacă stăteam jumătate de oră undeva prin zona centrală, mă întâlneam cu măcar doi-trei cunoscuți. După zece ani, un sfert de oră, cu același efect. După douăzeci, oriunde merg, pe jos sau cu bicicleta, în cinci minute văd măcar o față cunoscută. La orice eveniment public – nu la unul cu tentă cât de cât culturală, nu lectură publică, nu spectacol de teatru – recunosc peste cincizeci de persoane din audiență.

Am fost cu bicicleta la Festivalul Afterhills. Pe un câmp de câteva hectare, erau trei-patru mii de oameni. Cumva un festival românesc al berii, mai cu ștaif, multiplicat la maximum, cu prețuri multiplicate la maximum (dacă acolo au fost două sute de mii de oameni, cum s-a declarat, înseamnă că la Forța Zu au fost măcar cinci milioane☺). Bere, șaorme, cârnați, clătite, cor­tulețe cu branduri românești și cozi la superoferte, scene cu muzică de lift sau radio automobil, stand-up comedy de duzină. La un moment dat a plouat. Câmpul s-a transformat în noroi. Miile de participanți umblau de colo colo – mai o șaor­mă, o bere, un cârnat, mai un „toată lumea mânuțele sus!“ –, ca o găină fără cap, dar principala lor grija era să-și curețe papucii de noroi, acolo unde dădeau peste un petec de iar­bă. Am ieșit.

Pe drumul de vreun kilometru până la asfalt, mergând în contrasens cu bicicleta, veneau puhoaie de oameni. Cu miile, nu exagerez. Toți în haine de fițe, vo­ioși, cu sentimentul ca participă la ceva important, călcând pe drumul proaspăt plouat, prin noroi până la glezne. Nu exagerez. Un sfert de oră mi-a luat să-mi spăl cât de cât bicicleta și papucii într-o baltă de la Carrefour.

Nu mă mir deloc de ce-ar plăti cineva aproape o sută de euro ca să participe la așa ceva. E problema lor, distracția lor, treaba lor. Mă mir doar că timp de vreo două ore, în care m-am plimbat de curiozitate încontinuu, n-am recunoscut absolut nici un om.

4.

Azi noapte un melc mi-a mâncat un fir de busuioc roșu abia plantat. Apoi a fugit. Mi-am dat seama după urme.

5.

Una dintre bucuriile de duminică dimineață e să mă trezesc, să beau zen o cafea puternică și să fumez o țigară, să frunzăresc vreo jumătate de oră netul, apoi să mă culc din nou și să dorm vreo două ore. Cum aș face în fiecare zi, dacă aș fi bogat.

6.

Eu tot plantez chestii – iarbă, flori, legume, copăcei – le îngrijesc, le ud zilnic, dar abia în seara asta m-am luminat: curtea mea e, de fapt, o crescătorie de melci și de greieri, care nu fac altceva decât să mă folosească să-și prolifereze specia.