Săptămâna trecută, într-o analiză cam prea mundană pentru lumea atât de spiritualizată a literaturii, arătam că există o nepotrivire între ce li se cere și ce li se oferă membrilor Uniunii Scriitorilor din România care trăiesc în străinătate. Mă gândeam mai ales la scriitorii exilați sau emigrați în perioada comunistă, iar Herta Müller e doar un exemplu – e drept, unul sonor, reprezentativ, deci imposibil de trecut cu vederea.
Spuneam, așadar, că pe de o parte scriitorii din afara României trebuie să plătească o cotizație (modică, în lei) pentru a rămâne membri USR cu drepturi depline, dar pe de altă parte asta nu le asigură drepturi depline decât dacă trăiesc în România. E un catch-22 clasic, care îi transformă pe membrii USR din străinătate într-un fel de plătitori onorifici: trebuie să dea banii, restul îi privește. Dacă vor să participe la activitățile Uniunii, să voteze, să mănânce un sandviș la o lansare, trebuie să vină în România. Sigur, pe cheltuiala lor, că oricum se descurcă mai bine decât bietul scriitor român, sărac și necitit.
Aici ceva scârțâie. Nu e în regulă. La îndatoriri egale, drepturile ar trebui să fie tot egale, indiferent de circumstanțe. Altfel diferențierea asta îmi amintește de cea din anii comunismului – și un pic după aceea –, când pe la hoteluri, muzee ori stațiuni existau două standarde de preț diferite, unul pentru „ai noștri“ și altul pentru străini. Însă e la fel de adevărat și că Uniunea Scriitorilor, o organizație profesională nu prea bogată, cu greu și-ar putea permite să susțină financiar venirea în țară a membrilor ei expatriați.
Așadar, ce e de făcut? Păi, în primul rând să acceptăm realitatea: membrii USR din străinătate, fie că își plătesc sau nu cotizația, nu vor avea niciodată drepturi depline în organizație decât formal, pe hârtie. În realitate statutul lor e doar unul onorific. Și atunci de ce nu s-ar oficializa pur și simplu această onorabilitate – cu dublu sens, fiindcă în destule cazuri onoarea o oferă tocmai autorii în cauză, iar Uniunea Scriitorilor ar beneficia de ea? De aceea „cazul“ Herta Müller a stârnit atâta vâlvă. E, până la urmă, o problemă de imagine, pe care cineva, la nivelul conducerii USR, nu a evaluat-o corect sau a cântărit lucrurile cu o balanță șchioapă. Oriunde în lume o instituție, o asociație, o organizație de orice fel își construiește o imagine de prestigiu și se îngrijește de ea. Universitățile își cultivă legăturile cu foștii absolvenți, în special cu cei ce și-au cucerit un renume într-un domeniu sau altul, căci gloria lor se răsfrânge și asupra instituției care i-a format. Un institut de cercetare exultă când un membru (sau un fost membru) al său obține recunoaștere internațională. O asociație profesională a scriitorilor ar trebui cu atât mai mult să se îngrijească de menținerea legăturilor cu membrii ei – foști, actuali, potențiali –, să le cultive și să le dezvolte, din aceleași considerente clare pentru oricine.
O să pun problema așa, cinic, pragmatic și un pic iezuit – și las partea sentimentală pentru săptămâna viitoare: în spațiul literaturii recunoașterea absolută a valorii este de mai bine de un secol premiul Nobel. Se pot discuta criteriile de acordare, se poate deplânge subiectivitatea juriului, se pot contrapune laureați și nedreptățiți, dar un premiu Nobel rămâne – pe bună dreptate – o culme a recunoașterii literare. Și câți laureați Nobel pentru literatură mai trăiesc astăzi în lume (am zis că o să fiu cinic)? Vreo 15-20, estimez eu. 15-20 de scriitori de top pe întreaga planetă. Câte asociații de breaslă se pot lăuda că au printre membrii lor un laureat Nobel? Cam tot atâtea, ba chiar mai puține. Ar fi oare chiar atât de rău dacă Uniunea Scriitorilor din România ar număra printre membrii săi un autor de o asemenea anvergură? Fiindcă, sincer vorbind, nu suntem tocmai țara cea mai însetată de literatură de pe planetă și nici prestigiul USR nu e tocmai consistent la nivel global, ba nici măcar la nivel național.
Numai că, din câte se pare, ne împiedică pârdalnica aia de cotizație, pe care laureata Nobel n-a plătit-o. Și ar mai fi de zis câteva lucruri, doar că nu mai încap aici.