Curtea Constituțională a decis: președintele Klaus Iohannis este obligat s-o revoce pe șefa DNA Laura Kovesi.
Putem comenta în fel și chip decizia CCR. Că e una politică, că Valer Dorneanu e omul PSD, că peste jumătate dintre judecătorii Curții joacă după le cântă cei care i-au numit. Dar președintele e obligat să respecte CCR. Altfel, va fi acuzat că încalcă prevederile Constituției. Iar PSD abia așteaptă momentul, pentru a declanșa procedurile de suspendare a președintelui. Coaliția PSD-ALDE l-ar instala rapid pe Tăriceanu la Cotroceni, iar în secunda doi actualul șef al Senatului ar semna decretul de revocare pentru șefa DNA, pentru că va avea dreptul s-o facă. Practic, ne întoarcem de unde am plecat. Nici nu mai contează rezultatul referendumului. Iohannis va reveni, foarte probabil, la Cotroceni, dar va găsi o instituție goală. Ar fi doar o victorie de moral, dar strategic nu se obține mare lucru dacă se merge la suspendare. Cel mult o reîncărcare a președintelui. Plus eventual o satisfacție pentru electoratul care i-a acordat votul în 2014. Prea puțin dacă ne gândim la miza războiului declanșat de PSD în această perioadă.
Din ce am văzut până acum în comportamentul lui Iohannis, nu cred că șeful statului are dubii în privința deciziei sale. Adică va accepta verdictul CCR. Că o va face în șapte zile, în zece sau în 45 de zile rămâne de văzut. Dar nu cred că președintele va ieși să spună că nu respectă hotărârea Curții. Pentru că ar da apă la moară contestatarilor. Ar schimba termenii jocului, adică ar prelua pe moment inițiativa, dar în final verdictul ar fi același.
Mai există și varianta ca Iohannis să tragă de timp, câtă vreme în motivarea CCR nu apare vreun termen până la care președintele să semneze revocarea șefei DNA. E o copilărie. S-ar prelungi inutil războiul, iar la un moment dat PSD va apăsa butonul suspendării. Pică așadar și varianta cu tergiversarea. Cel mult poate cere răgaz pentru a studia cu atenție motivația CCR. Atât.
Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre momentul debarcării șefei DNA. Importantă va fi însă reacția președintelui. Dar mai ales pașii imediat următori. Dacă doar va semna revocarea și va proceda la fel cum a făcut-o în cazul numirii Vioricăi Dăncilă în postul de premier, atunci își poate lua adio de la al doilea mandat. Ne interesează mai puțin ce va face Iohannis din 2020 încolo. Dar ne interesează ce se va întâmpla pe mai departe cu Justiția. Și ce se va întâmpla cu România în următoarele două-trei decenii. Iar Klaus Iohannis este dator cu o luptă celor peste șase milioane de oameni care l-au votat în 2014.
Aici nu mai e vorba de Kovesi, e prea puțin relevant numele actualului sau viitorului șef de la DNA. Contează doar ca instituția să funcționeze mai departe, iar procurorii să aibă independența necesară, fără nici o obstrucție politică și fără teama că ministrul Justiției, numit politic, îi va sancționa în vreun fel. Este esențial așadar ca justiția să rămână în picioare, iar procurorii să nu ajungă la cheremul politicului. Probabil că acesta este și scenariul pe care merge Cotroceniul, iar în prezent se caută soluții.
Pe de altă parte, președintele ar trebui să înțeleagă că decența are o limită și că PSD a trecut de mult linia roșie. Iar pentru asta ar trebui să joace politic. Probabil că vor trebui deschise mai multe fronturi, inclusiv discuții pentru o nouă majoritate guvernamentală.
Dincolo de strategiile Cotroceniului, este necesară și o altă abordare a opoziției democratice. E uimitor cum puterea face trăsnaie după trăsnaie, dar scoate oamenii în stradă la mitinguri de protest, iar partidele de opoziție se scarpină în barbă.
Conferințele de presă sau comunicatele sunt utile, dar nu și suficiente. Ne amintim ce s-a întâmplat pe vremea CDR, când urmașul FSN călca totul în picioare. Partidele de atunci, adică PNȚCD, PNL, PER, plus asociațiile civice, organizau mitinguri de amploare în București. Era singurul mijloc de a spune NU abuzurilor și a semnala că există derapaje în societatea românească.
Revenind la momentul actual, devine aproape obligatorie coalizarea partidelor democratice. Dacă nu se va întâmpla asta și vor conta mai mult funcțiile și orgoliile mărunte, atunci PSD merită să conducă măcar încă 10 ani România. Este momentul despărțirii apelor. Cine nu înțelege asta, înseamnă că e părtaș la toate mizeriile care se întâmplă sub ochii noștri.