In ultimii doi-trei ani insa, senzatia tot mai accentuata este ca raporturile tind nu sa se normalizeze, dar chiar sa se inverseze. Numarul imens al televiziunilor cu acoperire nationala a provocat o concurenta acerba si o nevoie tot mai mare de vedete care sa atraga publicul. Zona showbiz-ului s-a dovedit in scurt timp prea saraca pentru a acoperi plaja ocupata de televiziuni; felia uriasa de telespectatori pe care o ofera sportul, in special fotbalul, s-a impartit intre citeva asemenea institutii media, majoritatea celorlalte raminind astfel descoperite. Singura zona necontrolata de contracte ferme si, in acelasi timp, foarte atragatoare pentru publicul larg a devenit politica. Si nu a trecut mult timp pina cind televiziunile sa-i descopere potentialul imens si sa marseze pe aceasta zona de interes.
Observ, in ultima vreme, ca tot mai multe televiziuni si-au „insusit” anumiti politicieni, promovindu-i cu asiduitate. Sigur ca, de fiecare data, putem sa banuim in spatele aparitiei unor anumiti oameni politici pe sticla diverse interese si influente. Dar, dincolo de asta, mai exista si altceva: factorul „audienta”. Televiziunile incep sa-si selecteze politicienii in conformitate cu publicul-tinta pe care il au. Sint convins ca ati observat prezenta constanta a unor politicieni pe anumite posturi de televiziune, nu si pe altele. Lasind la o parte teoriile conspirationiste, ramine totusi la indemina oricui un exercitiu comparativ: faceti legatura intre tipul de politician cu aparitiile cele mai dese la o televiziune si genul de programe incluse in grila acelei televiziuni. Si veti observa ca, de cele mai multe ori, politicienii invitati sint compatibili cu publicul vizat de postul respectiv. Veti vedea ca un Cristian Boureanu, de exemplu, desi reprezinta un partid minuscul si neparlamentar, se potriveste unui post care promoveaza un anume tip de sobrietate acida, de discurs calculat, dar totodata cu numeroase note acute. La fel cum un Madalin Voicu, spre alt exemplu, desi nesemnificativ pe linie de partid, isi gaseste permanent locuri de expunere la televiziuni care vizeaza nu neaparat un public foarte informat, dar unul mai dispus spre ludic, spre o analiza politica superficiala, dar spumoasa. Am dat doar doua exemple, pentru ca exista presiunea spatiului tipografic, insa ele pot continua, aproape fiecare post de televiziune promovind unul-doi-trei politicieni in conformitate cu propriile nevoi de imagine.
Si totusi, ingrijorarea nu de-aici vine. Daca ne gindim la vedetele absolute, care acopera nevoile mai tuturor posturilor de televiziune, cum ar fi nelipsitul Gigi Becali, politician de mica anvergura, dar showman de prima mina, deschidem deja o alta perspectiva. Anume aceea in care televiziunile nu numai ca se folosesc de anumiti politicieni pentru audienta, dar chiar au inceput sa creeze monstri vizuali, pe care ii vira, de fapt, la masa mare a politicii nationale. Daca amintitul Gigi Becali este exclusiv o creatie a televiziunilor, probabil prima de acest gen in istoria audiovizualului autohton, nu putem ignora faptul ca aceleasi institutii par a lucra asiduu, pe modelul deja patentat, la crearea unui politician-universal, care sa le foloseasca in acelasi scop. Si, mai ales, nu putem ignora faptul ca tot mai multi oameni politici, sesizind modelul, au inceput sa i se supuna. Nu cred ca in toata istoria televiziunilor din Romania s-au aruncat pe posturi macar jumatate din, nu ma feresc sa le numesc astfel, dejectiile verbale lansate in ultimii doi-trei ani. Chiar si politicieni de la care nu ne-am fi asteptat nicicind au trecut, treptat, peste limitele de limbaj autoimpuse, coborind la cearta de mahala, aruncind epitete colorate si fiind constienti ca ele, interesind din plin televiziunile, intereseaza si publicul larg.
Desi se afla deocamdata la inceputurile unei „virste de aur”, televiziunile par a fi pe drumul potrivit pentru a realiza mutatia de fond: aceea de a nu mai fi instrument in miinile politicienilor, ci de a-i transforma pe politicieni in instrumente ale lor. Asemenea unor patroni de circ care, momind vedete pentru a atrage spectatori sub corturile lor, devin, pe zi ce trece, tot mai stapini pe destinul respectivilor angajati si, pas cu pas, preiau controlul asupra lor, pina la a-i putea obliga sa faca exact numerele de circ de care au nevoie.
Mai trist este ca multi dintre noi, o stiu din numeroase discutii particulare, dar o dovedesc si audientele tv, se bucura de acest spectacol. Il aplauda. Si nu se infricoseaza defel la gindul ca, daca lucrurile vor continua astfel, intr-un viitor nu tocmai indepartat, televiziunile vor conduce de fapt tara, punindu-ne sub un cort urias si reducindu-ne la conditia de aplaudaci.