Probabil țineți minte când, în copilărie, dacă făceai o poznă, mama sau doamna învățătoare ți se adresau după prenumele întreg, oficial, cel înscris în certificatul de naștere.
Dacă erai Nicu și, din neatenție, spărgeai o cană, nu te pupa tac-tu și îți spunea „bravo, Nicușor!“. Dimpotrivă, te privea dojenitor și ți-o dădea pe aia cu „păi bine, măi, Nicolae, așa se face?“.
Mergând pe același fir logic, în capul meu pisica obraznică se numește mâță. Adică am trei pisici, dar una din ele este jupită direct de pe Satana, este precum combinația dintre bicarbonatul de amoniu și oțet. Este mâță. La început eram ferm convins că așa se joacă ea, despicând în panglici subțiri toate perdelele. Acum cred că e deja mai mult decât o joacă, e o datorie. Acestei lighioane i se pare că scopul ei pe pământ este să facă panglici fine de Pașcani. Uneori o bănuiesc chiar că suferă de tulburare din aia obsesiv-compulsivă, care te face să te întrebi, la miez de noapte, dacă nu cumva bucata de perdea din partea stângă mai mergea încă o dată despicată și nu ai observat la timp, motiv pentru care trebuie să acționezi fără preget. Din păcate, medicii veterinari de la noi sunt zero barat când vine vorba de psihiatrie. Unul singur mi-a sugerat să încerc să-i schimb obiectul pe care este chitită mâța. Ha? Adică să pun perdele mai scumpe sau cum? Cică nu. Să îi abat atenția de la perdea, atrăgând-o spre altceva, mai puțin dăunător. De exemplu, există aplicații pe telefon în care apar niște peștișori, pe care borâtania îi poate vâna cu lăbuța, iar asta o va ține ocupată.
Evident, așa am zis și eu, că e o prostie. Unde s-a mai văzut mâță care să se joace pe telefon toată ziua? Dar ce, e elev de clasa a doișpea? Plus că sunt multe studii făcute și toate arată faptul că celularul nu te calmează, ba dimpotrivă. Cu cât stai mai mult cu ochii în ecran, cu atât devii mai irascibil. Dar aplicația era gratuită, așa că, oricât de stupidă îmi părea ideea, chiar nu aveam ce pierde. Pierdeam maximum trei minute, atât îmi lua să o instalez și să o șterg.
Play the game. Un fundal sonor copilăresc, vesel și repetitiv. O imitație naivă de apă, pe fundul căreia se lăfăiau niște scoici. Apoi un pește și încă unul. Din când în când trecea, în viteză mare, peștele bonus, care valorează triplu. Dacă nu ești pe fază, îl ratezi. Mâța se bălăngăne de noua perdea, îngrozitor de fericită. Probabil că până diseară o va franjura în fâșii de câte un centimetru lățime. Eu sper ca până atunci să ajung măcar la nivelul cincisprezece.