Asa mi s-a dat de inteles in seara meciului amical de fotbal dintre Romania si Germania de la Köln. In pauza meciului, TVR a transmis un scurt grupaj de stiri, care a inceput exact cu aceasta propozitie: "Avem un nou patriarh”. In prima clipa am ramas buimacit. Eu stiam ca Televiziunea Romana urma sa se potcoveasca exact in ziua aceea cu un nou presedinte, un om numit pe considerente politice la conducerea consiliului de administratie – ceea ce nu e tocmai cuser, dar e ceva cu care ne-am obisnuit.
Dar patriarh! Nici nu stiam ca au angajati cu functii atit de inalte… Desi, ca simplu platitor de abonament TV obligatoriu, ma intreb ce nevoie au de un patriarh pe statul de plata al televiziunii. Sint dracii din TVR chiar atit de puternici, incit sa nu reuseasca sa-i tamiieze un simplu preot?
Cred ca oricine poate sa admita ca, oricit de absurde ar parea divagatiile de mai sus, sint si singurele pe care le permite logica umana normala. Ce altceva ai putea crede cind la jurnalul de stiri al televiziunii publice (deci de stat) apare o crainicuta piuitoare si spune cu voce de clopotel ca „avem un nou patriarh”. Cine are un nou patriarh? Ei, televiziunea! Ca doar nu s-o fi referit la noi, cetatenii Romaniei. Cetatenii romani de confesiune romano-catolica nu au in mod cert nici un patriarh, nici nou, nici vechi. Poate doar citiva metaforici. Nici greco-catolicii nu au un nou patriarh. Nici adeptii mozaismului, nici protestantii (din ce in ce mai putini) si nici neoprotestantii (din ce in ce mai numerosi), desi platesc si ei – ca si catolicii – abonamentul la televiziunea noastra, cu patriarh sau fara. (Ce-i drept, in cazul neoprotestantilor ar putea exista o justificare in asocierea lor cu bucuria electorala din sinul patriarhal: majoritatea sint ortodocsi convertiti, asadar o astfel de stire le-ar putea stirni unele amintiri.) In fine, nu au un nou patriarh nici ortodocsii de rit vechi, asa-zisii „stilisti”, pe care, de altfel, clericii ortodocsi majoritari nici nu pot sa-i vada in ochi, si nici ateii sau li-ber-cugetatorii nu au patriarh – nici nou, nici vechi.
Imi cer totusi scuze fata de dragutica prezentatoare TVR, care n-are nici o vina: altcineva trebuie sa-i fi redactat stirea. Ea doar a dat-o pe gornita. „Avem un nou patriarh.” Pai, daca, accidental, nu e vorba de patriarhul TVR, ma intreb si eu in ce fel de stat traiesc. Cred ca s-ar fi intrebat oricine, mai ales daca ar fi urmarit „Telejurnalul” de la ora 19.00, emisiunea informativa principala a televiziunii publice. In ziua aceea a Marii Alegeri l-am urmarit mai intii cu uimire, apoi cu amuzament, iar in cele din urma cu o usoara groaza. Din cele aproximativ 45 de minute de informatii, 35 (treizeci si cinci – nu exagerez!) au fost dedicate importantului eveniment al alegerii patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane. Adica al uneia din bisericile existente in Romania – cea mai puternica, dar totusi o biserica, o confesiune religioasa, intr-un stat laic, la o televiziune laica. Treizeci si cinci de minute am auzit opinii nazalizate bizantin ale unor teologi, istorici si analisti bisericesti sau cum le-o mai zice.
Chiar traiesc intr-un stat laic? Asa credeam. Dar treizeci si cinci de minute treceau, unul dupa altul, sugerindu-mi fiecare sa nu mai fiu asa de sigur intr-un final triumfal au aparut si noul ales, impreuna cu un mitropolit oarecare. Nu conteaza numele, ci senzatia: cind i-am vazut unul linga altul, pregatiti de o declaratie publica si in straiele lor negre, atit de asemanatoare cu cele ale ayatollahilor sau imamilor incruntati din statele fundamentaliste musulmane, am tresarit si-am sarit un pic inapoi.
Probabil ca am exagerat putin. Doar stiu foarte bine ca in Romania religiozitatea e mai mult o atitudine de fatada, un mijloc de cucerire a capitalului politic si, intr-o oarecare masura, chiar o moda. Asta de fapt e trist. Crestinismul inseamna mult prea mult pentru cultura europeana in general si pentru Romania in particular ca sa il demonetizam prin supraexpunere.
Am spus crestinismul, nu ortodoxia – fiindca Romania nu e o tara eminamente ortodoxa. Si nici televiziunea publica nu e o Al-Jazeera in varianta crestina. Prefer sa cred ca de vina sint lipsa notorie de imaginatie a redactorilor TVR si obsesia recuperatorie a acestora (in ideea ca tot ce era interzis in anii comunismului e obligatoriu astazi). Sau ca Televiziunea Romana are intr-adevar un patriarh.