
Sa zicem ca textul apartine unui ceh, Petr Zelenka, nascut in
‘67, dupa Primavara de la Praga, regizor de film, cistigator a trei premii „leul
ceh”. Si sa zicem ca Radu Afrim l-a dus intr-o zona minimala, cu marcajele de
scena la vedere (concretizate intr-o scenografie de Mihai Pacurar), cu public pe
scena (in gradene) si cu un aer aparent light. Unii ar zice ca seamana cu
Dogville, dar nu e vorba de cinema aici. Mai degraba de cultura video MTV, mixul
anilor ’80, neoane pragheze, aer retro, nostalghia neobsoleta, si, desigur, am
putea continua asa pina epuizam toate cuvintele din program.
Un oras simplu, povesti simple, oameni nebuni in curatenia lor, trasee
directe & circulare (un sens giratoriu pe care personajele il fac de fiecare
data) de la unul la altul. Tanti Hanek (Coca Bloos) da sfaturi, coordoneaza
vietile tuturor, doneaza singe pentru soldatii din Cecenia, are un sot celebru
pentru vocea de la jurnalele video ale anilor ‘70. David Hanek (Tudor Tabacaru),
terorizat de redundanta psihotica a sotiei sale, descopera o noua viata, alaturi
de Sylvia (Dragos Ionescu), un travestit. Un alt cuplu de prieteni, Petr (Cezar
Antal) si Pata (Constantin Cojocaru), imparte aceeasi problema: sexul. Sau
dragostea. Sau pur si simplu fututul. Sau femeile? Doi baieti naivi, care nu
reusesc sa aiba legatura fundamentala. Unul o pierde din cauza ei, altul n-o
descopera din aceeasi cauza. Manechinul din plastic, cumparat pe bani (exista si
factura!), se trezeste la viata. Si, desigur, il/ii paraseste. Termenii
relatiilor sint intotdeauna aceeasi: incomensurabilitatea, inconsistenta,
incapacitatea. O lume „in”. Nimeni nu scapa de faza nebuniei pina in momentul
confirmarii ei. Pina cind aerul ratarii devine un aer comun, respirabil,
light.
Cind crezi ca ceva te scoate, de fapt te afunda
Comedie sau drama, alegere esuata din start pina nu schimbi termenii
problemei. Mai degraba un set de fragmente discontinue, interventii intermezzo
de tip musicall, cu piese din ABBA sau Jay Jay Johanson (fragmentul cintat de
Coca Bloos e si pe YouTube), un show retro spre finalul piesei, in care ratatii
evidenti, aka barbatii, intra in jocul Sylviei.
La show participa, ca intr-o curte a miracolelor (exact cum
Pata explica tot ceea ce se intimpla prin MIRACOL), compozitorul de muzica de
lift (Florin Mircea), vocea jurnalelor (care recita celebra stire a epocii, cu
secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac…), adica David Hanek, si
animalul pseudo-impaiat Lola, adica Loulou. Animalul poarta costume diferite si
nu spune nimic. Nici nu sare prin cercul de foc, nu-si face numarul.
Radu Afrim se insala cind crede ca piesa se poate rezuma in doua rinduri. Am
incercat si a iesit o varza totala. Poate ca din acest heavy rotation al
nebuniei, fiecare isi extrage povestea lui, numai buna de jucat acasa, unde
toate familiile sint psihotice. Eu mi-am ales vocea jurnalelor, omul dezamorsat
din ritmul istoriei, cu o singura distractie: scoaterea bulelor din sticla de
bere. Apoi Pata, fratele meu labagiu rafinat, care sexualizeaza obiectele cu un
deplin simt responsabil si estetic (o chiuveta roz cu leduri, un aspirator
Ideal, tot ce are gauri). Pata nu cedeaza in fata obiectului si iese din
dispozitia pe care acesta o provoaca: manechinul capata ceva viata, parca l-ar
scoate din cacat. Dar cind crezi ca ceva te scoate, de fapt te afunda si mai
rau. Pina la git, asa cum sint toti oamenii. Asa cum placut incintat de
descoperire am iesit la aerul moliu al realitatii. Mult mai tare e cel real,
light, din nebunia noastra cea de toate zilele.
povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele,
de Petr Zelenka
Teatrul Tineretului, Piatra Neamt
Traducere de Gabriela
David
Regia & design sonor: Radu Afrim
Scenografia: Mihai
Pacurar
Distributia: Tanti Hanek: Coca Bloos / Petr: Cezar Antal / Pata:
Constantin Cojocaru / David Hanek: Tudor Tabacaru / Johanna: Nora Covali /
Sylvia: Dragos Ionescu / Georges: Florin Mircea jr. / Ana: Catalina Iesanu /
Alice: Ecaterina Hatu / Eva: Irina Ivan / Alan: Dan Grigoras / Loulou: Lolas