Șeful statului l-a propus pe Gabriel Vlase la șefia SIE. Decizia a provocat stupoare. Nu doar printre politicieni, ci și în rândul susținătorilor celor două tabere. Au fost reacții amestecate, iar – pentru prima dată – scena nu s-a mai împărțit în două.
Dacă e să judecăm logic, nimic nu anticipa mutarea președintelui. Toată lumea aștepta mai degrabă un răspuns al președintelui la decizia Curții Constituționale cu privire la revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kövesi. În locul unui răspuns tranșant al președintelui pe subiectul DNA, Cotroceniul lansează bomba cu Vlase.
Un deputat PSD este propus la șefia SIE. Blat PSD-Iohannis? În politică, orice e posibil. Am mai văzut încleștări între actorii politici, pentru ca ulterior să aflăm că în spatele cortinei erau tot felul de înțelegeri subterane.
Teoria blatului nu prea stă în picioare. Ceva nu se leagă totuși. Cu o zi înainte, președintele Iohannis lansa atacuri dure la adresa demolatorilor statului de drept. În aceeași zi, adică marți, este repusă pe tapet chestiunea suspendării președintelui. Ba chiar, pe surse, este avansată și o dată pentru declanșarea operațiunii-fulger: 21 iunie. Este exact ziua când la Înalta Curte este așteptată sentința în dosarul lui Dragnea.
Pe de altă parte, dacă ar fi blat între Dragnea și Iohannis, s-ar mai fi chinuit Nicolicea să explice cum planul PSD-ALDE s-ar putea opri doar la suspendarea în Parlament, fără să se mai ajungă la referendumul de demitere?
Amenințarea cu suspendarea nu e o simplă poveste lansată de capetele înfierbântate din PSD. Dacă Iohannis e suspendat, la Cotroceni ajunge Tăriceanu. Iar în secunda doi e semnată decizia de revocare a șefei DNA. Plus decapitarea altor instituții: Parchet General, DIICOT. Plus legile justiției, plus coduri etc. Ar fi un dezastru, urmările ar fi catastrofale. Probabil că inclusiv șefia SIE s-ar fi aflat pe listă. 30 de zile fără Iohannis la Cotroceni este tot ceea ce-și doresc Dragnea și Tăriceanu.
Din acest motiv, Iohannis încearcă din răsputeri să nu se ajungă la suspendare. Nu pentru că i-ar fi frică de popor, pentru că oricum nu se va ajunge acolo. PSD și ALDE nici nu-s interesate de referendum, pentru că știu că nu au nici o șansă la votul românilor. Dar au nevoie de cele 30 de zile, doar pentru a schimba locatarul de la Cotroceni și a-și rezolva ei urgențele.
Șefia SIE e trecută de Iohannis pe lista pierderilor colaterale. O încercare de a bloca suspendarea, pentru că gestul său i-ar putea asigura votul de aur în Parlament.
Foarte probabil, Dragnea va accepta numirea lui Gabriel Vlase la SIE. Dacă se opune, va avea o surpriză, pentru că opoziția plus o parte importantă dintre pesediști vor asigura majoritatea în Parlament pentru Vlase. Ar fi o înfrângere dureroasă pentru Dragnea.
Înclin să cred că va înghiți cu noduri propunerea lui Iohannis și-l va accepta pe Vlase. Dar ce se va întâmpla totuși cu suspendarea? Va mai fi pus Planul PSD în aplicare? Aici e complicat de dat un răspuns.
Studiind ultimele mișcări ale liderului PSD, este foarte probabil ca Planul să fie dus până la capăt. În această cheie ar trebui citit și gestul președintelui. Încercarea de a crea o breșă în PSD, pentru că va conta orice vot. Iar dacă UDMR și aleșii minorităților nu vor marșa la noua fantezie de vară a PSD, atunci sunt șanse bune ca suspendarea să nu treacă în Parlament.
Urmează două săptămâni de foc pentru România. E finalul bătăliei. Peste 15-20 de zile vom ști dacă mai avem stat de drept, adică dacă mai avem o șansă, sau dacă România iese de pe orbita democrației și se transformă în Țara lui Dragnea.
Mai trebuie spus că PSD a demonstrat de-a lungul timpului că este organizat, are putere de luptă, dar se împiedică în momentele cruciale. Amintiți-vă de episodul Geoană la Vântu, de trăsnaia lui Ponta cu diaspora, ba chiar de acea decizie a lui Năstase cu mandatul prezidențial lungit la cinci ani. PSD n-a dovedit abilitate nici la momentul cu OUG 13. Modul brutal în care a acționat a întors o bătălie ce părea pierdută pentru societatea civilă. Până în urmă cu o săptămână, PSD părea iarăși pe cai mari, iar Iohannis nu avea soluții. A urmat mitingul-mamut al PSD, apoi momentul apariției Simonei Halep la Arena Națională, pe care PSD le-a gestionat iarăși foarte prost.
Când nu mai ai răbdare, greșești. Dacă PSD se împiedică și de această dată, atunci nu doar că România are o șansă, ci și social-democrația. Pentru că dacă Planul reușește, nu-mi închipui cum PSD va mai putea rezista la tăvălugul ce va urma.