În momentul apariției în print a acestui articol, cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) se va afla pe ultima turnantă. Programată între 8-17 iunie, fila aniversară a unui eveniment pe care, ca om de teatru, nu îl poți ocoli, a adunat în orașul transilvănean și în împrejurimi mai bine de 3.300 de invitați din 76 de țări, oferindu-le 73 de spații în care să se întâlnească cu publicul.
Un public de toate semințiile, căci una dintre marile realizări ale acestui festival e că a știut să atragă spectatori feluriți, de toate genurile și așteptările, stratificând oferta în așa fel încât să satisfacă orice expectanțe. Așa se și explică numărul impresionant de spectatori din săli, piețe, străzi, biserici, hale amenajate ca incinte teatrale, în fața cărora evoluează practicieni din toate artele spectacolului (teatru, dans, muzică, arte vizuale, circ, fotografie, film etc.), dar și carte, expoziții. Genericul FITS 2018 e „Pasiune“, un sentiment complex, ce cumulează dragoste, fidelitate, continuitate, perseverență, forță, un sentiment revelator pentru suita continuă, de un sfert de veac, a celui mai consistent eveniment festivalier din România, concurând, pozitiv, Avignonul și Edinburghul.
Problema la Sibiu e că nu poți vedea tot! Programul e abundent, dispus pe întreaga durată a zilei, de la 10 până după miezul nopții și, oricât de tare te-ai strădui, nu ai cum să parcurgi prin prezență zecile de evenimente zilnice. Unica soluție e să îți faci propriul decupaj, bazat pe interesele profesionale, pe sonoritatea numelor celor invitați, pe instinct, să îți mobilizezi întreaga putere perceptivă și să nu ai regrete că nu vei putea fi în mai multe locuri deodată.
Proiectul e legat de numele și viziunea lui Constantin Chiriac
Fiind o ediție aniversară, mă întorc puțin în timp, urmărind zorii și evoluția FITS. Proiectul acesta, care a crescut continuu, e legat de numele și viziunea lui Constantin Chiriac, care, în 1994, începea marea aventură culturală. „Era martie și erau troiene de zăpadă. Pentru mulți cei care nu văzuseră zăpadă decât în filme, România părea o țară fascinantă. La primele ediții, oaspeții au purtat usturoi în buzunare pentru a se proteja de vampiri“, declară organizatorii în tipăriturile FITS.
Inițial numit Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Profesionist, FITS a căpătat actualul nume în 1997, când tema a fost „Identitate culturală“. În 2007, FITS a contribuit la desemnarea orașului Capitală Culturală Europeană, alături de Luxemburg. Acum, identitatea FITS înseamnă spectacole de pe întreg mapamondul, bursa de spectacole, secțiunea consacrată Universităților de Teatru și Management Cultural, Secțiunea de Film și Platforma de arte vizuale, nouă dramaturgie tradusă și lansată în spectacole-lectură, conferințe, editarea cărților fundamentale din zona artelor spectacolului, Aleea celebrităților, identificarea, amenajarea și stimularea unor noi spații culturale, întâlnirile creative.
„Filosofia acestui festival este promovarea marii calități artistice, făcută printr-o selecție foarte riguroasă, descoperirea unicității și diversității artistice de pe toate continentele în dialog cu artiștii români și europeni și aducerea miracolului și a emoției în stradă, în biserici, în situri istorice și în spații publice, în fața spectatorilor care nu au obiceiul de a merge în sălile de spectacole“, spune Constantin Chiriac în numele echipei sale, care, în broșura festivalului, se întinde pe patru pagini.
În program se întâlnesc artiști consacrați și începători ce promit, nume sonore, dar și emergente, formule clasice și variante îndrăznețe până la exploziv. Starurile prezentei ediții, care vor beneficia și de câte o stea pe Aleea celebrităților sunt Hideki Noda (Japonia), Ioan Holender (Austria), Isabelle Huppert (Franța), Mihail Barîșnikov (Rusia, USA), Peter Sellars (USA), Wajdi Mouawad (Canada, Franța), George Banu (România, Franța).
Calup consistent de spectacole, care mi s-au lipit de suflet
Alergând, la propriu, de la o expoziție la o lansare de carte, de la un performance la o conferință, traversând locuri luate cu asalt de artiști stradali, străduindu-mă să ajung de la o sală la alta în timp util și echipată cu atenția de bun spectator, am avut oportunitatea să (re)văd un calup consistent de spectacole, care mi s-au lipit de suflet. Iată câteva.
Propunerea lui Timofei Kuliabin (Red Torch Teatre Novosibirsk Rusia) cu Trei surori e imaginată în limbajul semnelor, abrogând cuvântul rostit, fundamentul artei scenice, și conduce spectatorii într-un univers în care acțiunile, expresivitatea corporală, gestualitatea, mimica devin mai importante.
Povestea prințesei deocheate e spectacolul lui Silviu Purcărete după piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea, cu trupa Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu (TNRS), o dramă japoneză tradițională translată în codurile comediei prin utilizarea travestiului, printr-o spectaculoasă dinamică scenică și muzică live la instrumente exotice și materiale/ obiecte simple producătoare de sonorități.
Un Hamlet, prinț al Danemarcei realizat de Victor Ioan Frunză, nu perfect, dar cu o serie de soluții și interpretări regizorale demne de interes analitic: insistența pe Hamlet-tatăl, cu accent pe relația filială, prezența unui Hamlet-copil care secondează Fantoma și reapare în trupa actorilor ambulanți, cartea lui Hamlet – aici, un tom din Enciclopedia dello spettacolo, semn al unui Hamlet-regizor și al nebuniei sale lucide etc.
Hedda Gabler imaginată de tânărul regizor (doar 26 de ani) Botond Nagy (TNRS), care operează o curajoasă modernizare a textului și viziunii ibseniene.
Stage Dogs (Teatrul Act), un gen de masterclass de actorie susținut într-o poveste fragmentată despre lumea teatrului de Marcel Iureș și Florin Piersic Jr.
Sau savurosul 9 piese de teatru remixate (Unteatru București) al lui Alex Ștefănescu, o „rescriere“ extrem de ludică a unor piese clasice pe înțelesul și uzul cultural al generației tinere. În ritmuri și pe acorduri vocal-instrumentale (chitară).
La mulți ani, FITS! Și la cât mai multe ediții!