Câteva conversații despre o fată foarte înaltă e primul lungmetraj românesc ce abordează frontal relația dintre două femei.
Dacă Legături bolnăvicioase, de Tudor Giurgiu, înfățișa în 2006 legătura dintre două studente mai mult sugerând-o și integrând-o într-o coming-of-age story stilizată, nostalgică à rebours și îmbrățișând frumusețea Bucureștiului, Bogdan Theodor Olteanu vine cu o poveste intimistă în care nu-și părăsește nici o clipă eroinele, urmărind în spații închise cum relația lor se înfiripă, crește și se încheie brusc (pentru că uneia dintre ele îi e teamă de coming-out). Câteva conversații despre o fată foarte înaltă e însă mai degrabă din aceeași paradigmă cu Autoportretul unei fete cuminți (2015), de Ana Lungu: ambele sunt nu doar filme de debut (cum era și filmul lui Giurgiu), dar ambele sunt producții independente realizate cu entuziasm și pe gratis de echipă & actori, ambele povești intimiste despre personaje feminine, ambele cu puține personaje și filmate în decoruri autentice, ambele vizând autenticitatea maximă până la a mima documentarul, ambele cu titluri lungi care inconștient ar trebui poate să compenseze lipsa bugetului și defectele inerente debutului.
Acțiunea se desfășoară mai ales în mica locuință a uneia dintre fete, precum și în alt apartament, cu ocazia unui party. Cum faci în condițiile astea ca povestea să țină spectatorul în priză, deși ideea tocmai asta e – că relația apare pe internet și se consumă în spații închise, evaporându-se la posibilul contact cu exteriorul? Cred că Olteanu a mizat mai ales pe naturalețea dialogurilor și a interpretelor Silvana Mihai și Florentina Năstase.
Fetele sunt, într-adevăr, foarte bune și fac clic. Dar, la un moment dat, atenția spectatorului lenevește pentru că în scenariul scris de regizor împreună cu Ana Ivan și Denisa Niță prea multe nu se întâmplă și, în lipsa unor opțiuni regizorale mai ferme, dialogurile devin monotone, iar naturalețea capătă în timp ceva mimat. Filmul se epuizează din păcate prea repede. Cu povestea de acum, ar fi putut fi un bun scurt sau mediumetraj. Într-un alt lungmetraj independent claustrofobic românesc – Elevator, de George Dorobanțu – acțiunea avea loc doar într-un lift, dar cât suspans era acolo!
Fiind preluat de un distribuitor consacrat pentru filmul independent – Transilvania Film –, Câteva conversații poate ajunge la cât mai mulți spectatori amatori de producție underground autohtonă, care vor aprecia și curajul abordării unui subiect încă tabu.
…și un crucișător american
„Superproducțiile astea sunt niște mașinării uriașe. Pentru ca un scenariu să fie modificat sau niște decizii să fie luate, se pune în mișcare o industrie înăuntrul industriei“, mi-a spus Toby Jones în interviul dat anul trecut la Cannes. Vorbea despre Jurassic World: Fallen Kingdom, de J.A. Bayona, unde are pentru prima oară un rol secundar. Al cincilea film din seria începută în 1993 mi se pare cel mai spectaculos de până acum. Prefer această serie altor crucișătoare cu supereroi tocmai pentru că aici nu există supereroi și pentru că dinozaurii forțează patina retro. Mi se pare apoi că personajele umane sunt mai bine conturate decât în alte superproducții, iar de când a apărut cuplul interpretat de Chris Pratt și Bryce Dallas Howard (adică din 2015), seria a câștigat în umor.
Cum era de așteptat, sunt mai mulți dinozauri decât au fost în orice alt film precedent, precum și inevitabile tușe ecologice care să ancoreze filmul în prezent, dar seria și-a păstrat fiorul primar pe care-l speculează cu succes încă de la primele scene, când un submarin trimis să ia mostre dintr-un schelet de dinozaur e înghițit de o gură imensă ce se cască din beznă când te aștepți mai puțin. Această spaimă ancestrală speculată prin ambivalența dinozaurilor (care sunt în egală măsură periculoși și endangered, răi și buni) dă seriei o sevă care pare inepuizabilă.
– Câteva conversații despre o fată foarte înaltă – de Bogdan Theodor Olteanu, cu: Silvana Mihai, Florentina Năstase, Denisse Moise, Ana Ivan, Carol Ionescu, Nicoleta Hâncu, Ana Covalciuc
– Jurassic World: Fallen Kingdom – de J.A. Bayona, cu: Chris Pratt, Bryce Dallas Howard, Rafe Spall, Justice Smith, Daniela Pineda, James Cromwell, Toby Jones