Pentru ca nu toate sporturile sint cu cronometre! De aceea disciplinele atletice ocupa centrul sistemului olimpic si nu produc decit rareori contestatii, pe care le rezolva pina la urma fotografia sosirii, adica tot cronometrul. (Dopajul e alta chestiune, de discutat in cu totul alti termeni.) La fel in sporturile similare, de tip „cursa”: inotul, schiul, hipismul, automobilismul etc. Conteaza si calitatea echipamentelor sau a masinilor, dar tot secundele decid!
Si mai sint si domeniile – nu putine, bunaoara cele economice, comerciale, financiare s.a. m.d. – in care topurile performantelor rezulta din indicatori acceptati ca „obiectivi”: cifre de afaceri, procente de crestere, vinzari.
Pentru organizatori – un succes de imagine. Pentru public – ceva distractie.
Insa, in afara competitiilor propriu-zise, cele cu cronometre si note, cu semifinale si finale, cu invingatori si invinsi, cum sa stabilesti fara greseala ierarhii ale valorilor, ale oamenilor merituosi – asa, in general – dintr-un domeniu ori dintr-altul?! Imposibilitatea decurge din caracterul de sinteza al aprecierii fiecarui „candidat”, cu argumente intr-o anumita masura comparabile, dar in rest necuantificabile, dependente de modul in care le interpretam meritele.
Cu atit mai mult atunci cind e vorba despre valori asa-zicind „umaniste”, nu stiintifice, nici sportive: rolul personalitatilor in istorie, excelenta artistica, genialitatea creativitatii. Sint contributii care nu pot fi concepute decit „in sistem” si in care „absolutul”, „recordul national” sau „mondial” nu exista. Se pot crea judecati consensuale cu privire la „marii fondatori” sau la figurile care au marcat cel mai profund imaginarul national, de felul unor Shakespeare, Regina Elisabeta I, Hugo, Balzac, Napoleon, la noi Eminescu – dar si ei fac parte din „familii” de spirite consubstantiale, complementare.
Daca – insa – trecem la scrutinuri de popularitate pentru a obtine o imagine a marilor valori nationale, rezultatul nu poate fi decit un amestec trist sau vesel (depinde cum il luam!) de nume de toate felurile, de toate calibrele. Un joc, va sa zica.
Pentru organizatori – un succes de imagine. Pentru public – ceva distractie. Si, macar pentru unii – un prilej de a mai reflecta asupra „valorilor nationale”. Pe autorul acestor rinduri iata-l la al treilea text consacrat proiectului „Mari Romani” al Televiziunii Romane: pe primul l-a scris din proprie initiativa, iar acum nu una, ci doua reviste culturale au lansat practic simultan anchete la tema! Poate ca acesta e meritul operatiunii: nu sa stabileasca o ierarhie, n-are cum sa iasa plauzibila, ci sa provoace dezbateri…