Pe 30 septembrie, in cadrul MultiSonic Fest, in Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Romane, opera bufa Elizaveta Bam se reformateaza. Apasa pe pedala unui diptic esential in noua formula de reprezentatie: textul si muzica. Experimentul propus de creatorii spectacolului presupune o exfoliere a acestuia. E ca si cum, dupa ce ai repetat citeva luni la o montare care e aproape gata, te intorci la prima replica din text. Acest tip de purificare – mai ales in cazul unei montari baroce, cum e Elizaveta Bam – te pune fata-n fata cu o strategie de joc directa si frusta.S-a modificat ceva din spectacolul Elisaveta Bam pentru reprezentatia de la Radiodifuziunea Romana?
Nu s-a modificat nimic. Soundtrack-ul spectacolului si zgomotele care se creeaza la finalul primei parti si la finalul celei de-a doua – cele doua explozii – sint esentiale in dinamica spectacolului. Imaginea este una absolut neutra, actorii sint imbracati in costume formale, apar la rampa cu partiturile in fata, cu orchestra in spate, cu corul pe gradena pe care sta, de obicei, corul. Totul se desfasoara exact ca un concert normal.
Credeti ca, in acest context care da o cu totul alta dimensiune muzicii si textului decit la Bulandra, unde perceptia e una sincretica, spectacolul va fi receptat altfel?
Absolut. Pentru ca forta textului ramine neaparata si nepotentata de imagine si de miscare. Practic, sensurile se transmit exact ca la un spectacol-lectura, fara alte artificii. Se pierd imaginea, atmosfera, sosul, dar este strict problema expunerii muzicii intr-un concert si devine pentru noi toti o experienta sa vedem cum se adapteaza structura spectacolului la un alt cadru. Cind faceam repetitiile muzicale, ne-am gindit ca, de multe ori, repetitia, ca sunet, este mult mai buna decit spectacolul. Textul se transmite mai usor si mai limpede decit in spectacol, care are cifrul lui, povestea lui Daniil Harms fiind atit de smintita si de ciudata. Modalitatea de a comunica direct textul si muzica e cu atit mai interesanta cu cit vine in urma spectacolului. E ceva acumulat si toata lumea e curioasa sa vada care vor fi starile actorilor in timp ce vor interpreta, fiind obligati sa renunte la miscare si la relatiile pe care le aveau intre ei. Se vor crea legaturi noi care, dintr-odata, tin de alt tip de comunicare a materialului muzical. Eu vreau sa nu existe nici un fel de relationare pentru a provoca un continut nou in spectacol. Se neutralizeaza imaginea, miscarea si ajungem la o dezbracare de elementele de joc, la o despovarare de toate aceste ingrediente, la starea pura a textului. E ca si cum l-ai asculta la radio. De altfel, spectacolul e la Sala Radio.
Recurgeti la o de-teatralizare?
Da, si cred ca e benefica pentru toata lumea. E o incarcare buna a actorilor in momentul in care vor juca spectacolul din nou pe scena, pentru ca le da o cu totul alta dimensiune asupra intregii montari. Toti asteptam sa vedem cum e fara miscare si fara actiune, pentru ca spectacolul a fost construit pe bucatele, dar cu toate componentele lui activate, pornind de la invatarea textului si a muzicii, urmata imediat de miscare. Muzica a fost compusa pe parcurs, in timp ce se repeta.
Propuneti o opera bufa minimalista?
E minimalismul impins la extrem. Nici macar costumele nu mai sint folosite.
Un work-in-progress.
Exact asa a fost si spectacolul conceput – dintr-una intr-alta. Acum experimentam calupul si eu sper sa se creeze emotie si interes doar din muzica si text. Propunem o alta forma de exprimare a aceluiasi discurs.
„Eduard Al III-lea dezbate acut tema onoarei”
Repetati acum la Teatrul National din Bucuresti Eduard al III-lea de Shakespeare. Ce-ati vrea sa spuna acest text in 2007?
Doua lucruri care mi se par esentiale mai ales acum. In primul rind, Eduard al III-lea este o piesa care sta ascunsa de sute de ani si e extrem de putin cunoscuta. Preocuparea pentru ea se poate cupla cu interesul pe care l-am avut si pentru Elizaveta Bam, si anume descoperirea, decriptarea si reprezentarea unui text despre care se stiu foarte putine lucruri. In Romania, piesa nu a fost pusa in scena niciodata. S-a montat in Tara Galilor si la Royal Shakespeare Company, in rest n-a avut absolut deloc impactul celorlalte texte ale lui Shakespeare, desi valoarea poetica, literara si spectaculara e extraordinara. Textul are un potential liric care mi se pare atit de puternic incit inca nu stiu cum sa echilibrez poezia si actiunea, ce sa accentuez mai mult. In al doilea rind, e sustinuta puternic filosofia razboiului, a luptei, a sacrificiului. Mai mult decit atit – si asta pentru publicul romanesc poate fi extrem de stimulant –, textul dezbate acut si profund tema onoarei, a cuvintului dat si respectat, a simtului raspunderii. Cred ca e nevoie de aceste referinte.
Ati actualizat textul?
Deloc. Am lucrat pe text impreuna cu traducatorul in asa fel incit sa nu sune nimic fals. Ideea a fost sa avem un text care sa poate fi spus usor, fara topica – „strimba” astazi pentru noi – din dramaturgia lui Shakespeare.
Care sint elementele care tin de lectura cu miza actuala? Ce semnale contemporane transmiteti prin spectacol?
De pilda, inceputul spectacolului e un meci de rugby, proiectiile vor fi benzi desenate si vom avea si alte, hai sa le spun, categorii de imagini ancorate in realitatea contemporana, poate o sa ajungem si la graffiti. Spatiul e de o cuidata neutralitate si in acelasi timp de o mare neutralitate, ma refer la poarta de arama care se misca permanent, costumele si castile sint de motociclisti. Sint elemente care tin de un imaginar al zilelor noastre. Citatul contemporan e permanent prezent pentru ca nu ne intereseaza localizarea temporala a textului, ci sensul lui astazi. Limbajul imagistic este al nostru.