Chicoteau neincetat, topaiau si se uitau in toate partile. Dupa citeva clipe l-au reperat pe tinarul politist. Bietul de el, nu cred sa fi avut mai mult de 20-21 de ani. L-au strigat. Cind a intors capul, au inceput sa se agite si sa fluture din miini. Politistul s-a pierdut cu firea si a inceput sa patruleze serios pe peron, dar turele ii treceau mereu prin fata ferestrei fetelor si erau din ce in ce mai scurte. Din cind in cind se uita pe furis inspre ele, sa vada daca il mai tin sub observatie. Prada sigura.
Cum ii prindeau privirea, adolescentele incepeau sa chicoteasca si sa sara vesele, ca si cum ar fi aruncat o undita pe geamul trenului si tocmai ar fi prins un peste. L-au fotografiat cu telefonul mobil. Au inceput sa-i evalueze aspectul fizic. De la o vreme au inceput sa-l strige: „Domnu’ politist, domnu’ politist!” „Am fost fete rele, domnu’ politist!” arunca una. „Foarte rele!” „Vino si aresteaza-ma!” striga alta. „Ah, leaga-ma cu catusele!” gemea tare o a treia.
Bietul om a rosit. N-a zis nimic. S-a indepartat, apoi s-a apropiat si s-a indepartat iar. Spre norocul lui, trenul a plecat. Fetele au inceput sa sara, sa fluture miinile pe geam si sa-l strige si mai tare. Prins intre datorie si sentimente, tinarul s-a intors spre ele si le-a salutat si el, fluturind timid o mina, dar fara s-o ridice de linga sold. Iar atunci fetele au explodat de satisfactie. Si trenul s-a indepartat.
Scena mi s-a parut usor ciudata. Desi era de fapt normala. Doar ca la vederea unui politist primul lucru perceput este uniforma, functia, slujba lui. Uneori ramine si ultimul.
* * *
La un moment dat, cind incercam sa stabilesc – aproximativ si subiectiv – care ar fi cea mai gretoasa meserie din Romania, tot selectam si categoriseam profesii mai mult sau mai putin respingatoare ori solicitante. Asa am ajuns sa ma gindesc si la politisti.
Sigur, meseria de politist nu e gretoasa. E „doar” grea, al naibii de grea. Cea mai mare problema de care se lovesc oamenii astia e legata de imaginea lor publica. E un lucru atit de bine stiut, incit a devenit loc comun: politistul roman are o imagine foarte proasta. Iar eu socotesc ca o are asa mai mult pe nedrept decit pe drept – si cind spun asta, ma gindesc la politistul de rind, cu grad de subofiter, fostul „tablagiu”, azi agent. Orice s-ar spune, s-au schimbat multe lucruri si in Politia Romana, ca peste tot, iar schimbarile sint mai degraba in bine.
Mai ramine de muncit si la imaginea publica, care uneori e mai greu de schimbat decit realitatea concreta. Pentru pustoaice totul era normal. Pentru mine nu. Eu am mai prins o bucata din perioada comunista si mult din cea postrevolutionara, cind militianul/politistul era asociat cu autoritatea timpa si opresiva. Ceva nu se potrivea, dar nepotrivirea era in mintea mea. Si a multor alti romani.