"Miscarea urechilor iepurilor filmelor" s. a. m. d. aduce cu "capacul cutiei inchizatorului" si alte concatenatiuni genitivale ale limbajului cazon. O stiu, adauga Vasile Elisav, din pricina ca mi-am facut stagiul militar, plus concentrarile, intocmai si la timp. Voi, fericitelor, n-ati avut parte de "cu cintec, inainte, mars!", gratie intempestivei disparitii a cuplului odiosinistru. Altfel, in loc sa teseti la razboi, ca, odinioara, Penelopa, ati fi facut, cu noi, razboiul, fie pe cel indeaievea, fie pe cel parodic sau postis, al bataliilor la lada cu nisip.
— La, la, la, la, la lada.
— Ba la, ba la, balada…
— Ma cheama Laura.
— Nu Laura.
— Ba Laura.
— Balaura?
— Nu balaura.
— Ba balaura.
— Nu babalaura.
— Baba Laura, in cazul asta, tot te cheama.
Profesorul Vasile Elisav, dupa ce fetele isi incheiara expressis verbis vocaliza, nu pierdu ocazia unei mici digresiuni de gaya scienza, ceea ce o facu pe Nora Aron sa ricaneze:
— Iar ne jucam de puia-gaia scienza?
— De-a puia-gaia scienza nuova, vicoiza, voioasa, Carmen Carpen.
— De ce nu, zise Elisav, caruia Baba Laura i-o evocase subit pe Dulcineea lui Petrarca. Numai ca „Baba Laura” putea sa-i spuna exclusiv stra-, la puterea n-a, nepotu-i Donatien Alphonse Francois, inenarabilul marchiz de Sade.
— De Valea Sadului, preciza Nora.
— De Sadoveanu, plusa Carmen, intr-o doara, spre iritarea profului Vasile, pentru care simpla chasse a courre (sau a ne-courre!) pe care, ani in sir, o practicase, cu spor, Ceahlaul prozei noastre, nu constituia o proba necesara si suficienta de sadism. Cruzimea vinatorii, spuse el, e una, pur si simplu, puerila. Nu-i de mirare ca atacul cerebral, pe care-l suferise, pe la vreo 75 de ani, Ceahlaul, il facuse sa involueze la conditia unui limbaj strict infantil, in care pusca era, iarasi, puca: „Nu dau puca, nu dau puca!”. Altminteri, n-am motive sa tagadui ca Ceahlaul nostru, mai tot timpul, o va fi dus ca un marchiz, ca le marquis…
—… de Carabas, exclamara Nora si Carmen, simultan.
— Exact, conchise Elisav. Revenind, insa, la acest cvasi-marchiz de Sadoveanu, sadismul sau, cit va fi fost, n-ar fi putut sa aiba anvergura, necum alambicarea fara margini a lui Donatien Alphonse Francois… Pe linga geometria plana, daca nu chiar „aplatizanta”, a cuplurilor cite-ncearca,-n iubire, sa se faca una (al caror vis e, deci, acela al lui Ion Barbu: „Dreapta Simpla”, — al careia ramine punctul), gustul Divinului Marchiz pentru o geometrie-n spatiu, cu multe, cit (si tot) mai multe pro(b)leme, corpuri si figuri, e nu se poate mai baroc; de unde si o rece febra, la el, a tehnicii in sine, a unui stil para los cultos, mirific si ornamental. (Nici matematicii, de altfel, barocul nu i-a fost strain, — cu Flori geometrice, de pilda, un Guido Grandi ilustrindu-l.) In rest, cum marile ansambluri implica cel mai strict dresaj (cu fluierul si/sau cravasa), gimnastica pierdu, in Sade, un eminent „piramidist” (cultismu-i insusi, de altminteri, nefiind unul practicabil fara un pic de culturism).
— Pe-asta, de unde ati mai scos-o, intrebara Nora si Carmen simultan.
— Dintr-un volumas de Serban Foarta.
(Continuarea in numarul urmator)