La Bucuresti, Filarmonica din Rotterdam si Leonidas Kavakos au venit de la Festivalul organizat anual in Olanda de Valeri Gergiev si au plecat mai departe la Festivalul international de Toamna de la Praga. Filarmonica din Dresda si-a inaugurat Simfonia a 8-a de Mahler acasa, pentru a pleca via Bucuresti spre Spania. Si exemplele se pot inmulti usor. Turneele isi au avantajele lor financiare si de prestanta dar si dezavantaje artistice atunci cind instrumentistii incep sa dea semne de oboseala. Nu stiu cum a sunat simfonia a 7-a de Mahler la Bucuresti, dar am ascultat-o intr-o inregistrare de la Rotterdam si apoi in sala de concert la Praga.
Ceea ce se simtea o respiratie normala in concertul din Olanda, la Praga incepuse sa sune, pe alocuri, cu o gifiiala si o graba a dirijorului ce a condus totul dintr-o bucata, intr-un avint, fara pauze intre miscari. Dar atasantului Gergiev i se iarta totul, iar Mahler venea dupa o prima parte stralucitoare, concertul de vioara al lui Sibelius, cintat impecabil de Leonidas Kavakos.
Amicul meu, George Andrei, se intreba pe blogul lui new-yorkez daca Festivalul „G. Enescu” a fost resimtit intr-adevar ca un eveniment, dat fiind ca in putine cotidiene au aparut cronici dupa fiecare concert. Cred ca vina nu e a organizatorilor festivalului, ci doar expresia lipsei de apetit cultural a unei prese ce nu se poate compara nici pe departe cu marile cotidiene ale lumii ce ne inconjoara. Doar in „Cotidianul” cronicile lui Sever Voinescu au fost incintatoare si pline de prospetime. In fine, un cronicar pentru care nu oricarei formatii sau solist i se cuvine apelativul de „cunoscut” sau „bine cunoscut”. Ca sa nu mai spun ca si bine-cunoscutii isi au si ei serile lor de oboseala, fara inspiratie.
O surpriza placuta a fost descoperirea, in mijlocul Festivalului, ca Radio Muzical si cel Cultural au intrat in fine in rindul oamenilor, fiind difuzate si pe Internet. Asa am putut asculta citeva din concertele transmise in direct sau redifuzate la orele dupa-amiezii, intre care cel fara pereche al Trio-ului Beaux Arts. Si am putut aprecia efortul colegilor de la Radioul Muzical de a-i intervieva pe protagonisti si a le transmite interviurile in pauzele de concert. Li se intimpla si altor radiouri mari, cu servere bine puse la punct de mai multi ani, sa nu faca fata cererii si stream-ul sa se intrerupa.
Sigur, am fost incintat sa ascult Suita a 2-a enesciana cu Filarmonica din Rotterdam (la fel ca si bisul surpriza al Orchestrei simfonice londoneze sub bagheta lui Horia Andreescu), dar mi-ar fi placut sa ascult intreg concertul orchestrei conduse de Gergiev, daca tehnicienii erau ceva mai prompti in a reface legatura pe serverul cazut.
O cercetare sumara a presei straine mi-a adus un singur articol despre festival, laudativ, in cotidianul britanic „The Guardian”. Nu or fi corespondentii de la Bucuresti melomani? Oricum, e in ton cu putinatatea informatiei ce patrunde in presa straina despre Romania. Iar despre festivaluri internationale, exceptindu-le pe cele mari, cu traditie, nu se prea scrie. Doar in cazuri de forta majora, asa cum s-a intimplat anul acesta cu Festivalul de Toamna praghez, la care pianista Helene Grimaud si Orchestra Staatskapelle din Dresda si-au anulat concertul mult mediatizat si asteptat.
La originea incidentului s-a aflat oficial o pedala defecta a pianului Steinway al Filarmonicii cehe. Organizatorii par sa-si fi incalcat contractul cu pianista, refuzind interventia acordorului acesteia. Neoficial, dar raspindit in presa pina in America, motivul a fost interventia agresiva a directorului festivalului, care ar fi „amenintat-o” pe Grimaud, vorbindu-i fara respect dupa ce, spune pianista sutinuta de orchestra germana martora, directorul a parut sa fi baut un pahar prea mult. De-ale festivalului, de-ale carnavalului…