In Manchesterul Poloniei – cum i se spune orasului Lodz (care se pronunta „ugi”), a filmat si David Lynch pentru Inland Empire. Atit de tare s-a indragostit de oras, incit la hotelul unde trage de obicei rezerva aceeasi camera, iar aceasta ii poarta deja numele.
Nu ne-am dus totusi la Lodz pentru turism, ci ca sa vizitam celebra Scoala de Film din oras, fondata in 1948, la care au invatat cei mai mari cineasti polonezi – Andrzej Wajda, Roman Polanski, Jerzy Skolimowski, Krzysztof Kieslowski sau directorul de imagine Pawel Edelman. Rectorul, care e prieten cu Andrzej Wajda, ne-a spus ca asteapta si studenti romani, care pot face un an pregatitor de polona si pe urma cinci ani de cursuri fara sa plateasca nici o taxa, pentru ca Romania e membru UE. Scoala din Lodz nu e singura scoala de film din Polonia, dar e singura care poate sustine doctorate, in consecinta, cum spune rectorul, pregateste toata concurenta. La Gdynia, unde am ajuns citeva zile mai tirziu, ne-am intilnit cu directoarea Scolii de Film „Andrzej Wajda”, care e de fapt o master school, la ea apelind de regula cineasti care au deja o facultate de film in spate, si in orice caz un proiect pe care vor sa-l dezvolte. Pe www.wajdaschool.pl sint mai multe informatii pentru cei interesati, mai ales ca deadline-ul inscrierilor pentru anul viitor e in noiembrie.
Ca Polonia are traditie in film e o platitudine. In acest an s-au facut 37 de lungmetraje poloneze datorita Legii Cinematografiei din 2005, care a instituit, dupa modelul francez, ca si la noi, acel fond de colectare a unui procent din incasarile institutiilor care au de-a face cu filmul – sali de cinema, televiziuni, distribuitori etc. Bani sint tot mai multi, multiplexuri de asemenea (1.000 de sali de cinema in toata tara). Exista si filme, deci marfa pentru Festivalul Filmului Polonez de Fictiune, ajuns la a 32-a editie.
Katyn nu e printre cele mai bune filme ale lui Wajda
In competitie au fost sase debuturi de lungmetraj, dar cei cu care am stat de vorba se plingeau ca se debuteaza greu, cam pe la 40 de ani. Am vazut si filme mai putin reusite, dar care nu se pot compara cu filmele slabe romanesti. As spune ca sint filme medii, la care poti aduce obiectii cu privire la scenariu, regie etc., dar pe care macar le poti numi filme. Am vazut, de pilda, cel mai nou film regizat de marele actor Jerzy Stuhr, Korowod/Twists of Fate, un fel de Logodnicii din America in ceea ce priveste drama unui barbat care a colaborat cu Securitatea, dar combinat si cu o romanta tinereasca edulcorata si lalaita, plus alte subploturi care faceau din film o varza fiarta (filmul a luat totusi premiul pentru scenariu, datorita numelui regizorului). Ca s-o scurtez, filmul care mi-a placut cel mai mult din cele vazute in festival se numeste Sztuczki/Tricks, e al doilea film al regizorului cuadragenar Andrzej Jakimowski, si a luat la Gdynia premiul cel mare, dupa ce fusese selectionat la Venetia.
Cu o reverenta la un moment dat fatisa fata de Amelie, filmul e povestea unui baiat care locuieste intr-un orasel si care construieste o lume mitico-magica modificind realitatea destul de trista – un tata care si-a parasit familia, o sora care da degeaba acelasi examen pentru un post, plictiseala unei veri galbene arse la gara, printre trenuri care vin si pleaca. Din fericire, Institutul Polonez vrea sa prezinte filmul si la Bucuresti. (Mi-am adus aminte ca cel mai cunoscut critic de film din Polonia, Tadeusz Sobolewski, ne-a spus ca nu a vazut in festival nici un film de talia lui 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, iar noi am luat-o si ca pe un compliment.)
Am mai vazut la Gdynia si cel mai recent film al lui Andrzej Wajda, Katyn, primul lungmetraj de fictiune despre masacrul din 1940 de linga Smolensk.
Atunci, sovieticii au asasinat cu pistolul in ceafa mii de ofiteri polonezi (unii spun 20.000). Toata lumea cu care noi am vorbit la Gdynia a fost interesata sa ne afle parerea, si va spun si de ce. Katyn nu e printre cele mai bune filme ale lui Wajda (in virsta de 82 de ani), dar subiectul e atit de dureros pentru polonezi incit ei vad filmul cu criteriile estetice obliterate. Cum spune tinarul critic Mateusz Werner, „pe noi filmul ne emotioneaza inainte de a-l vedea”. Categoric, ultimul capitol al filmului e cel mai dur si cel mai bun. E momentul-cheie, pregatit de trei sferturi de academism de multe ori plictisitor: cel in care ofiterii sint executati dezonorant si pamintul este aruncat peste groapa comuna, amutind tragedia pentru 60 de ani. Opinia publica poloneza asteapta inca o reactie oficiala din partea Rusiei, o recunoastere tardiva si morala, pentru ca, asa cum se stie, pina acum nici URSS, nici Rusia n-au vrut sa accepte responsabilitatea macelului.