Romanii cu chef de vot s-au multumit insa cu idoli galbeni in obraji, ofiliti de laude. Idoli impartiti intre adevaratii idoli ai contemporaneitatii, Ceausescu si Becali. Romanii au ales inconstient, patrioti de Chitila, votind icoane ce pareau cuminti. Au ales, cu frica, simpli intermediari. Un Mihai Viteazu calare pe cal alb, cu porti deschise la Alba Iulia, un Stefan cel Mare ctitorind manastiri din virful sagetii, Cuza cu dreptatea ocalei, un Antonescu patriot, autoritar si nedreptatit, un Eminescu genial si victimizat, Nadia Comaneci cu al sau zece ce sfideaza primitive aparate.
In august 2006, Romania nu are nimic de-a face cu toate acestea, le ingramadeste in schimb ca pe o tava cu scirboase – in cel mai bun caz vestejite – delicatese de bazar. In votul acesta nu incap merite istorice – le-o fi avut fiecare dintre cei de mai sus –, ci imagini. Iar daca era vorba sa alegem imagini, s-ar fi cuvenit puse in rama unele reprezentative. Ceausescu si Becali sint in toate, iar prin asta devin mari in ochii romanului de rind. Zic Ceausescu si Becali nu pentru ca sint „romani recenti”, prosti si hotariti, ci pur si simplu pentru ca – oricite incercari am face – nu ii putem evita. Unul pentru ca este alt cuvint pentru comunismul „de acasa”, industrializare, „pe atunci toata lumea avea loc de munca si casa”. Iar comunismul se infige in piele ca un tatuaj cu maimutareli si nume ce se vor uitate, in albastru-vernil. Intepaturi mici de cerneala decolorata. Ne zoim peste ani cu sapunuri frantuzesti in putori de Dimbovita si ne credem crestini curatati, macar pentru ca ni s-au incretit intre timp buricele degetelor. Abia ne miram mai apoi cind ne coace puroi cald in bube, devenim putin constienti ca tatuaje cu secera si ciocan o sa avem pina in mormint.
De cealalta parte, Becali e mare pentru ca reprezinta alternativa: eficienta democratie repezita, povestea de succes a „baciului muntean” de dupa ultimele versuri ale Mioritei. In jocul lor nu este loc pentru intelectuali frumos barbieriti: pentru Romania de azi, cea care conteaza, intelectualii nu sint reprezentativi. Pot rinji calculat, calculat distantati de soarta gloatei, la cocteiluri si dineuri, in cercuri literar-artistice sau stiintifice. Nu isi pling si nu le pling nicidecum de mila pentru asta.
Cind chibitam la votul becalo-ceausist, recunosc ca ma incredeam in frustrarile romanului plecat, dispus insa sa voteze in inocenta bataie de joc. Nu i se putea nicidecum cere obiectivitate reprezentantului acestei „specii” – in cazul unui om frustrat dintr-un motiv sau altul nu exista asa ceva. Ci doar sa imparta pumni acolo unde este cazul, sa puna etichete deasupra umflaturilor lasate. Din strainatate, Romania nu se vede mizgalind Eminesti si Mihai Viteji: traieste sincer intre pereti subtiri de bloc ceausist, da nevinovat pe PRO TV cind injura Becali. Romania de azi, cu mari ciobani si mari blocuri sub un albastru de Voronet.