Și a fost a treia ediție a Rocanotherworld, festivalul ce s-a născut dintr-un picnic. Un picnic între prieteni, care doreau să se adune pentru a-l comemora pe cel care a fost Ioan Dan Niculescu, pe scurt Roca. Un om de pe urma căruia a ieșit un festival, poate cel mai fain pe care îl are de oferit acum orașul ăsta. Nu doar de muzică, ci și de artă și gastronomie. Marile pasiuni ale celui care a fost Roca, dincolo de călătorie. Dar cu cea din urmă e cam greu să faci un festival.
Pornit de la o adunare de prieteni de-ai lui Roca, un picnic a devenit festival, în doar trei zile. Cea de-a doua ediție, de anul trecut, a schimbat datele problemei. A fost un efort organizatoric de o cu totul altă amploare, ce a antrenat 25.000 de participanți. Anul acesta ne-am bucurat de marile pasiuni ale lui Roca în 22-24 iunie.
Oricum ar fi, un lucru e clar: de la numele pe care îl poartă până la personalitatea celui care a fost Roca, nu poți vorbi despre festivalul ăsta fără să ajungi la om. Totul a fost construit de cei din preajma sa în jurul a ceea ce i-a învățat, a ceea ce a transmis celor din jur: Be curious! Be different! Be for others! Cum spuneam, Roca este inevitabil în fiece clipă. Coordonator al campaniei prezidențiale a lui Klaus Iohannis pe partea de online, a desfășurat prin Argo, agenția sa de publicitate, campania „Ai cumva o păturică?“, prin care s-au strâns fonduri și bunuri pentru padocurile din Iași, fiind cel mai mare eveniment de gen din România. Creator al brandului de sos iute „Doamne ferește“ și descris de cei din jurul său ca „deschizător de suflete“, Roca reușește să o facă și astăzi, când nu mai este printre noi. Pentru că festivalul care îi este dedicat tocmai asta reușește, să aducă laolaltă oameni care să se simtă bine și o fac în numele lui, deseori fără să o știe.
Construit în jurul conceptului de sharing, festivalul propune o formă de altceva publicului. Este vorba despre un festival la care accesul este gratuit, iar tot ce înseamnă profit se îndreaptă către manifestări care au nevoie și merită sprijin. Dacă anul trecut accentul s-a pus pe padocuri, în acest an a fost vorba despre sprijinirea a două inițiative: Hala Fix, fostul Teatru Fix pe care mulți îl regretăm ca așezare, dar care astăzi a devenit cel mai mare teatru independent din țară; și crearea unui fond pentru susținerea artiștilor independenți. Cine a vrut, a donat – lucru simplu de altminteri, organizatorii îngrijindu-se și de acest aspect, prin achiziționarea unei brățări, ceea ce îți permitea să direcționezi banii exact acolo unde dorești.
Anul aceasta a cunoscut două premiere: prezența unor trupe străine și apariția unui ambasador al festivalului, în persoana lui Nicolae, nepotul regelui Mihai I de România.
De altfel, anul acesta Rocanotherworld a funcționat în două spații: tradițional, pe pârtia de schi, care este, să o spunem direct, o formă de oază în Copou, cu mult verde și care îți permite să ai concerte de mărime medie fără să îi agresezi prea mult pe vecini. Aici s-au desfășurat majoritatea concertelor, care s-au bucurat de prezența unui public foarte divers, format în special din tineri, dar unde puteai întâlni de la puștani de liceu la bătrâni, copii, căței și adulți. Ca număr, au fost mai puțini oameni decât anul trecut, dar asta și fiindcă în Iași, cred eu, încă nu există foarte multe persoane care să fie obișnuite de-a binelea cu ce înseamnă un festival și, în consecință, care s-au speriat de avertismentele meteo. Fake news all around, cum s-ar spune. Fiindcă vremea nu a fost nici pe departe atât de rea pe cât s-a preconizat, dar zvonurile au fost îndeajuns pentru ca mulți să nu se mai miște din casă.
Al doilea spațiu în care s-a desfășurat Rocanotherworld a fost chiar Hala Fix, mai bine spus la Galeria Genesis, tocmai în celălalt capăt al orașului, un spațiu care nu a fost dedicat numai concertelor, ci în primul rând artei contemporane. (Inutil să adaug că partea de gastronomie, dincolo de muzică și artă, a fost prezentă la înălțime.)
La festival au participat peste 40 de trupe, din multe zone muzicale, de la electro la metal, trecând prin post-rock sau indie. Urma, byron, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Toulouse Lautrec, Adam’s Nest, Jurjak, Coma sunt doar câteva dintre trupele care s-au desfășurat în fața publicului ieșean. Și știți ce e cu adevărat fain? Libertatea pe care o simțeai din partea tuturor. Spuneam mai sus, în deschidere, că e poate cel mai fain festival din Iași (și, slavă Domnului, au început să se miște și la noi lucrurile; dincolo de veteranii la Rock’N’Iași, s-au mai făcut câteva, de la noul Afterhills până La Vie și-napoi) și tocmai pentru asta. Pentru libertatea pe care o simți acolo, ca-n Vama de amu niște ani (atât pot spune, că nu am mai văzut-o de ceva timp). Pentru oamenii care se agitau laolaltă, pentru necunoscuții alături de care te simți bine, pentru berea pe care o dai cuiva să ți-o țină și afli că a făcut-o cadou mai departe și știi că nu ai cum să te superi, pentru oamenii zvelți la suflet de care te împiedici fără să vrei.
Și, pe de altă parte, dincolo de bucuria celor de acolo, dincolo de mâncare, muzică, voie bună, umanitate, ce poate fi mai fain decât faptul că am auzit cred vreo zece formații care pe scenă au spus că e cel mai fain festival la care au fost vreodată? Cu asta cred că s-a spus tot. Roca ar fi mulțumit. A schimbat o lume fără să mai fie parte din ea. Și atât de mulți oameni care nici nu l-au cunoscut. Noi îl așteptăm din nou și iar și la anul să ne vadă, de oriunde ar fi. Curioși suntem. Diferiți suntem. Să fim și pentru alții.