– Grup legendar al anilor ’60, The Kinks, care și-a încheiat activitatea acum două decenii,
s-a reunit. „Cel puțin aceia dintre noi care sunt încă în viață“, spune vocalistul Ray Davies. The Kinks anunță un viitor album de studio, realizat de Davies cu fratele său și cu Mick Avory, și un nou turneu, ceva „mai modest decât turneele Rolling Stones“.
– Joe Jackson, tată superstarului Michael Jackson, a încetat de viață la vârsta de 89 de ani. Jackson este cel care a creat, în 1966, grupul Jackson Five, compus din fii lui. A fost o figură controversată, Michael acuzându-l în mai multe rânduri că a fost un tată care l-a abuzat fizic și emoțional. După moartea lui Michael, în 2009, Joe a fost acuzat că vrea să profite de decesul fiului său.
– În acest timp, pe Broadway se pregătește lansarea unei noi comedii muzicale consacrate „vieții și operei“ lui Michael Jackson. Piesa este semnată de Lynn Nottage, reputată autoare de eseuri, de două ori laureată a premiului Pulitzer. Spectacolul, care va relua în mare parte cele mai importante hituri ale lui Jackson, va avea premiera în 2020.
– Casa de discuri Sony a ajuns la un acord cu moștenitorii lui Prince și va distribui 35 dintre albumele regretatului star.
– Cartea otrăvită care ucide în romanul lui Umberto Eco Numele trandafirului nu mai este o ficțiune. Cercetătorii au descoperit pe rafturile bibliotecii unei universități daneze mai multe cărți datând din secolele al XVI-lea și al XVII-lea ale căror coperți conțin o concentrație foarte mare de arsenic. Cea mai plauzibilă explicație pentru prezența acestei substanțe este că, în secolul al XIX-lea, cărțile au fost tratate cu o substanță care să le protejeze contra dăunătorilor.
– Formația Alice in Chains a anunţat lansarea unui al șaselea album de studio, primul în ultimii cinci ani. Albumul poartă titlul Rainier Fog și va fi lansat pe 24 august, fiind primul disc pe care trupa îl înregistrează în orașul lor natal, Seattle, în ultimele două decenii.
– La finalul celui de al doilea sezon, serialul Westworld a avut o audiență mult mai scăzută decât cea sperată de producători, o scădere de 24% față de primul sezon. Un bilanț care, deși mai bun decât cel al altor seriale, este dezamăgitor pentru postul HBO. Vina pare a aparține scenariștilor, cărora li s-a reproșat că, pentru a-și spune povestea, și-au plimbat atât de mult spectatorii prin labirinturi virtuale și temporale, încât aceștia s-au plictisit și au abandonat pe drum.