De când mă știu ca om liber cu cablu, în fiecare an, aproape pe toate canalele TV de la noi, cu ocazia inundațiilor apar sute de știri exact la fel: un cadru cu ape învolburate și un om în vârstă care spune: „De când mă știu, n-am mai văzut niciodată așa ceva!“.
***
La casa unui supermarket, făcut sendviș între două cărucioare încărcate de cumpărături, stă un ins oarecare, privind țintă un punct din neantul agitației din față, numai de el văzut. Are o față de pocherist, nici nu ghicești dacă i-au intrat sau nu cărțile bune, dar sigur e prins într-un joc, fie acesta și imaginar. Când încep să încarc banda, omul ia două separatoare și împarte cu grijă cumpărăturile celui din față și ale mele de ale lui: un pachet de biscuiți, deasupra unei cutiuțe în care nu-mi dau seama ce-i. Banda înaintează greu, aproape că te scot din minți bipăiturile fiecărei prostioare trecute prin cititorul de coduri. Când îi vine rândul, cetățeanul cere înainte de toate un loz în plic. Apoi vânzătoarea îi bipăie pachetul de biscuiți. După ridicarea pachetului, pe bandă rămâne un test de sarcină.
***
Mă gândesc și eu băbește și ceva nu se pupă. Deci clar, țara-i împărțită în două: cu Dragnea & Dăncilă, respectiv cu Iohannis & Kövesi. Și fiecare înjură pe fiecare, și fiecare se urăște cu fiecare. Dar nu știu cum se nimerește că numai cei din tabăra Iohannis & Kövesi se enervează, amenință că pleacă din țara asta și foarte mulți dintre ei chiar o fac. Reciproca nu-i deloc valabilă. Orice s-ar întâmpla, bă, pe unu’ din tabăra Dragnea & Dăncilă n-ai auzi că nu mai poate cu Iohannis & Kövesi, că fuge din țara asta și chiar să plece (evident, exceptându-i pe cei care au fugit de pușcărie).
***
Sigur nu o mai țineți minte pe femeia din vecini despre care am mai povestit aici – gen 1,53 m, 90-100 kg –, cocoțată în vârful copacului, curățând crengi cu foarfeca de vie, în timp ce soțul ei – gen 1, 54 m, 35 kg – stătea lângă trunchi, ca să o prindă în caz de cădere liberă. Acum povestea e că femeia aia și-a cumpărat motocoasă cu motor de drujbă și umblă înhămată cu ea prin iarba până la gât ca Ștefan cel Mare printre turci. Soțul, nicăieri.
***
— Crede-mă. E oglindă.
— Fugi de-aici! Nu-i oglindă, e sticlete.
— Sticlete, pe dracu! În cel mai rău caz, e bâtcă.
— În cel mai bun, gurgușel, zic eu.
— Habar n-ai! Nici nu știi ce-i ăla un cărășior.
— Mă-nveți tu pe mine? Cărășiorul e cărășior, adică nu mai știu eu cum arată!
Pe-o ploaie ca asta, de-ți stinge țigara din gură când scoți capul de sub umbrelă, comentam un pește cât palma, întorcându-mă de la pescuit cu tata. Și când am ajuns în sat de la iaz, n-am avut curaj să ținem drumul, am luat-o prin fundul grădinilor, să nu râdă lumea de noi, de ce fel de pește am prins.