Ajunge o măciucă la un car de oale, zice înțelepciunea românească a evidentului (sigur că ajunge!), totuși, în ciuda ei, risc aici încă o încheiere la mărunta saga a cotizației USR. Totul pleacă de la o întâmplare de acum câțiva ani, care mi-a reînviat în minte la izbucnirea scandalului cu Herta Müller și cotizația de la Uniunea Scriitorilor.
Era în zilele FILIT, una dintre edițiile acestui remarcabil festival de literatură din Iași. Stăteam într-o seară la un local cu un grup de scriitori și discutam treburi mai mult sau mai puțin scriitoricești, cu limbile ceva mai dezlegate după un pahar, două de vin. La un moment dat unul dintre scriitorii româno-germani invitați la festival, emigrat de multe decenii din Banat, iar astăzi autor de prestigiu în Germania, mă abordează cu un zâmbet pe jumătate ironic, pe jumătate amar: „Am auzit că vreți să ne dați afară din Uniunea Scriitorilor“. „Cum adică? Eu? Adică cine… nu, nici vorbă!“, am sărit speriat. El a clătinat din cap. „Ba da, așa se aude. Nu ai treabă dumneata. Acolo, la voi la Uniune“, a explicat – și mi s-a părut că a zis-o cu o tristețe de emigrant (știu cum e starea asta, deși nu la fel de bine ca ei). Jenat de situație și nu foarte lămurit, am bâiguit ceva, l-am asigurat că trebuie să fie un zvon trăsnit și că nici nu se pune problema – în nici un caz la Timișoara.
Abia auzisem vag ceva despre verificarea situației cu cotizațiile membrilor, dar nu m-am gândit că lucrurile s-ar putea judeca atât de tranșant și cu atâta lipsă de finețe. Și, în scurta discuție dezvoltată apoi, nu am rostit nicidecum cuvântul „suspendare“, care sună prost oricum l-ai lua, chiar dacă nu la fel de prost ca „excludere“. Mi-am dat seama că pentru el – și pentru alți scriitori originari din România aflați în aceeași situație – diferența dintre cei doi termeni e nesemnificativă. Tot un fel de alungare înseamnă.
Căci până la urmă asta e problema. E vorba de păstrarea unei legături, poate ultima – și în mod cert printre puținele –, cu țara din care oamenii aceștia au fost nevoiți să plece. Cei emigrați în Germania, de exemplu, și-au pierdut automat și cetățenia română. Atunci când au părăsit țara, în anii comunismului, au fost siliți să își vândă toate proprietățile pe un preț de nimic. Între timp anii au trecut și prietenii sau rudele care vor mai fi rămas în România au murit, s-au îndepărtat sau au emigrat și ei. Și nu-i ușor să pleci dintr-o țară care, chiar dacă nu ești etnic român, e totuși casa ta și a strămoșilor tăi de sute de ani.
„Nu voiam să părăsim țara“, afirmă naratoarea din romanul Hertei Müller Animalul inimii. „Nu voiam să ne urcăm nici în Dunăre, nici în aer, nici în trenuri de marfă. […] Edgar spuse: Dacă ar pleca cine știm noi, toți ceilalți ar putea să rămână în țară.“ Nu voiau să o părăsească, dar au făcut-o, mulți cu inima îndoită – și mulți au rămas cu mintea și sufletul aici. După 1990 au revenit sistematic în România, iar acolo, în Germania sau America sau pe unde vor fi ajuns, au scris cărți cu teme românești ori au susținut și promovat scriitori de „acasă“, din lumea lor, pe care o cunosc și o înțeleg mai bine decât înțeleg patria lor de adopție.
Soarta emigrantului din prima generație e una grea: nu se poate rupe niciodată definitiv de locul plecării și nu se integrează niciodată cu totul în noul cămin. Singurul „acasă“ pe care îl cunoaște i-a fost luat, așa că trăiește cumva suspendat între două lumi, „cu un picior călători, iar cu celălalt deja pierduți“, ca s-o citez iarăși pe laureata Nobel, cu faimosul ei roman al emigrației, Călătorie într-un picior.
Printre puținele lucruri care îi mai leagă pe acești scriitori de România este și această apartenență la Uniunea Scriitorilor din România. Pragmatic vorbind, nu e mare lucru, nu le folosește la mai nimic, doar menține o legătură, oricât de firavă, cu lumea lor de odinioară, de care uite, parcă încă mai aparțin. Nu sunt cu totul suspendați între lumi. Și mi se pare absurd să-i suspende tocmai colegii lor de breaslă, dintr-un regretabil exces de zel. La numărătoarea istorică a scriitorilor din România, ei oricum nu o să lipsească.