„O seară minunată!“ – exclama online unul dintre spectatorii concertului de muzică românească dat la Festivalul de la Rolandseck de Camerata Regală din București. Directoarea artistică a festivalului, violonista și profesoara Mihaela Martin, a câștigat, s-ar putea spune, un pariu, mizând pe prospețimea, pasiunea, entuziasmul și, în nici un caz pe ultimul loc, arta acelor tineri din Orchestra Filarmonică de la București și din cea a Radioului, care se străduiesc și reușesc în aceste zile să dea o altă imagine a României decât cea oferită lumii largi de dezastruoasa guvernare pesedistă.
Ascultând partea a doua a concertului Cameratei Regale în sala mare a Muzeului Arp, din clădirea restaurată a vechii gări din Rolandseck, pe malul Rinului, în care a răsunat muzica lui Constantin Silvestri și Paul Constantinescu, am avut cumva o mică revelație, gândindu-mă la cronicile bune ale concertelor interbelice pariziene, multe radiodifuzate, la care se cântau în fiecare an piese din creația compozitorilor români; a tuturor celor reprezentativi, nu numai a lui George Enescu.
Concert-maestrul Cameratei, violonistul Radu Chișu, vedea cele Trei piese pentru orchestră de coarde, op. 4 ale lui Constantin Silvestri și Concertul pentru orchestră și coarde al lui Paul Constantinescu drept „lucrări senzaționale“, „muzică de foarte bună calitate“. Aceeași opinie o exprima, în cadrul de emisie al Deutschlandfunk Kultur, postul de radio care a transmis în direct concertul de la festivalul Mihaelei Martin, ca și producătorul Gideon Boss, care avea în față un exemplar al partiturii lui Paul Constantinescu publicată în 1956 de Editura de Stat pentru Artă și Literatură de la București. Iar publicul german, cei circa trei sute de spectatori ai concertului, a validat opinia, aplaudând în delung și presărând cu strigăte de entuziasm sfârșitul concertului, la care muzicienii Cameratei au repetat ca bis o mișcare din Suita Holberg, op. 40 de Edvard Grieg. Opusul lui Grieg și melodiosul Concert pentru vioară, pian și orchestră în re minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy, avându-le ca soliste pe Mihaela Martin și pe prietena sa, excepționala pianistă Plamena Mangova, au alcătuit prima parte a programului.
Angajat în proiectul, aparent puțin riscant al Mihaelei Martin, a fost violoncelistul și pedagogul Frans Helmerson, care a dirijat Camerata Regală într-o înțelegere rară cu muzicienii ei. Dăruirea lor totală, impecabilă, în concert a fost cu atât mai de apreciat, cu cât instrumentiștii erau efectiv surmenați fizic de deplasarea – sponsorizată de un departament guvernamental român – în ultima clipă și de cazarea la Bonn, depinzând de orarul trenurilor, nu foarte multe, care opresc la Rolandseck.
Frans Helmerson le-a acordat toată încrederea și aproape o protecție părintească, aș putea spune, și m-am bucurat să aud din partea muzicienilor, a lui Radu Chișu și a violoncelistului Octavian Lup, în interviul ce mi l-au acordat pentru Radio Europa Liberă, cât de mult îl apreciază la rândul lor. Pentru Octavian Lup la Frans Helmerson primează „înainte de toate, calitatea sa de muzician… Sigur, domnia sa este violoncelist și încă unul de renume mondial și un profesor care nu poate fi descris în cuvinte, de o calitate excepțională. Iată că acum îl întâlnim și în postura de dirijor; iar aspectul acesta este, într-un fel, ciudat, fiindcă nefiind obișnuit să-l vezi la pupitrul dirijoral, noi, muzicienii, suntem destul de pretențioși… Însă trebuie să recunosc că el și-a impus autoritatea prin însăși prezența și calitatea sa ca muzician extraordinar. Cred că latura umană este un element extrem de important. La maestrul Helmerson nu am simțit niciodată ideea asta de aroganță – să-i spunem așa – de mare muzician, care poate fi întâlnită în anumite contexte. La el este o atitudine atât de prietenească, de pozitivă și de umilă, în sensul cel mai bun al cuvântului, care te face ca muzician să te simți extraordinar de bine“. Iar Radu Chișu adăuga, pe un ton similar de admirație: „…și de liber“.
La ora la care scriu aceste rânduri, festivalul continuă, între soliștii de prestigiu ce se perindă, un adevărat turn Babel, aflându-se clarinetistul francez Michel Lethiec, violonista cu origini basarabene Tatiana Samouil, Cvartetul Schumann, ai cărui tineri membri sunt fiii unui violonist originar din Timișoara, pianiștii italieni Enrico Pace și Igor Roma, violoncelista Jing Zhao, clarinetista israeliană Shirley Brill, ai cărei părinți sînt originari din România și, bineînțeles, cvartetul Michelangelo, „gazdă“ a festivalului, cu Mihaela Martin, Daniel Austrich, Nobuko Imai și Frans Helmerson, cărora li s-au alăturat în diferite lucrări, altistul Răzvan Popovici și violoncelistul Kyril Zlotnikov.
Dar, dincolo de toate, lucrul cel mai important este faptul că, grație Mihaelei Martin, muzica simfonică românească își face din nou un loc sub cerul european, cel puțin în Germania, și că Paul Constantinescu și Constantin Silvestri, în interpretarea Cameratei Regale din București, pot fi auziți în prezent, timp de o lună, de toată lumea, în arhiva audio (Mediathek) a postului de radio Deutschlandfunk Kultur (http://www.deutschlandfunkkultur.de/rumaenisches-ensemble-live-vom-rolandseck-festival-im.1091.de.html?dram:article_id=420219. Încercați să-i ascultați la această adresă și vă garantez că veți fi încântați!
FOTO: Victor Eskenasy
Un comentariu
O precizare: „departamentul guvernamental român” menționat în text, care a sprijinit financiar deplasarea Cameratei Regale la Festivalul de la Rolandseck, este Departamentul pentru Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului.