Prin prezenta doresc să contest nota obținută de băiatul meu la evaluarea națională, proba de matematică. Subiectele au fost extrem de dificile, la nivel de olimpiadă județeană, iar copilul meu nu este olimpic.
La subiectul unu, punctul doi, cerința a fost să se calculeze cât costă cinci caiete de același fel, dacă zece caiete costă patruzeci de lei. În primul rând, nu copilul este cel care cumpără caietele, ci părinții lui, de obicei toamna, împreună cu celelalte rechizite. Nu s-a luat în calcul nici inflația, care a făcut ca prețul caietelor să crească de atunci și până în ziua examenului. Persoana care a elaborat această întrebare habar nu are de faptul că un elev nu are zece caiete de același fel. Unul este de muzică, cu portative, unul este de tip vocabular, iar restul sunt dictando sau de matematică. Iată de ce copilul meu s-a simțit confuz și a răspuns că mama îi dă vânzătoarei o sută de lei și ea își oprește cât trebuie, apoi îi dă rest.
La punctul trei, din câte am înțeles, era vorba despre o reuniune de două mulțimi, din care trebuia să îl afle pe „x“. Băiatul meu a folosit o logică bună, după părerea mea. Dacă două mulțimi se pun în comun, înseamnă că ceva le atrage una spre alta, ca un magnet. Și ce magnet cunosc copiii, care să aibă legătură cu „x“, dacă nu Magneto din filmul X-Men? Deci x egal Magneto.
La subiectul doi, punctul unu, i s-a cerut să se deseneze un cub. Eu de aia i-am și spus că puiule, ia-ți și niște carioci, să desenezi frumos, colorat. El, fiind deștept, a desenat un cub Rubik, cu fațetele amestecate, apoi a mai desenat încă patruzeci și ceva de figuri, până a demonstrat că a rezolvat cubul. Ultimele zece a spus că le-a făcut pe masă, fiindcă nu mai avea loc pe foi, deci normal ar fi să corectați și masa, fiindcă nu orice elev este capabil să-l rezolve pe Rubik.
La punctul trei era ceva despre niște elevi care pun câte douăzeci de lei ca să cumpere niște materiale pentru un proiect școlar. Dar noi de ce plătim fondul școlii, ca să se ducă împuțita de directoare prin vacanțe cu banii noștri? Sunt treizeci de elevi în clasa lui, adică s-ar aduna șase sute de lei, ca să ce? Weekend la munte, probabil.
Subiectul trei, punctul doi, era ceva despre o piramidă. Mă iertați, vă rog, că încă nu am dus copilul în Egipt și că prefer să dau banii pe turismul românesc. De zeci de ani se chinuie cercetătorii lumii să afle cum au fost construite piramidele și voi aveți pretenția să vă spună asta un copil de clasa a opta?