Cum un discret profesor de istorie a devenit profetul unui viitor în care omul va deveni poate aidoma zeilor sau, dimpotrivă, va fi șters de noii zei digitali? Un scriitor pe care președinții îl caută ca să stea de vorbă.
În fața audienței tăcute, strânse la conferința internațională What Makes Us Human: From Genes to Machine, profesorul Yuval Noah Harari face afirmații șocante:
– curând hackerii vor putea pirata alte ființe umane, nu numai computere, mașini sau conturi bancare;
– hacking-ul ființelor umane ar putea duce la sfârșitul democrației, așa cum o știm. Va duce la apariția „unei clase de oameni nefolositoare din punct de vedere economic și politic“;
– roboții ne vor lua locurile de muncă. Nici o profesie nu va mai fi la adăpost de automatizarea inexorabilă. Nici măcar profesiile care bazează pe inteligența emoțională – doctori, legiuitori, dascăli. O Inteligență Artificială va avea capacitatea de a recunoaște și imita matricele biochimice ale emoțiilor umane.
Publicul îl ascultă cu atenție și nimeni nu pare șocat. Harari nu este un guru sau un iluminat, iar ceea ce spune nu mai este science-fiction. În 2017, în lumea big data și post truth, ideile lui sunt mainstream și reprezintă realitatea ce urmează imediat. În 2018, pentru unii, Harari este un profet.
Sunt două drumuri spre viitor
Asta scrie Harari, două viitoruri la fel de terifiante, fiecare în felul său. Viitoruri foarte apropiate în timp de noi, momente când homo sapiens va deveni istorie.
Primul scenariu vorbește despre transformarea omului, printr-o extraordinară apoteoză transumană, în zeu, Homo deus. Semințele acestui viitor sunt deja sădite, tehnologiile actuale și bioingineria vor duce, în timp, la apariția unei caste de supraoameni îmbunătățiți genetic și tehnologic. „Căpătăm cu rapiditate puteri care până acum erau considerate divine“, avertizează istoricul.
Al doilea scenariu, și mai insuportabil: crearea în viitor a unei noi religii, „dataismul“, care va semna de fapt sfârșitul lui sapiens, șters din istorie de inteligențele artificiale. Se pășește deja pe acest drum, noi, oamenii, cedăm încet-încet autoritatea unor algoritmi tot mai perfecționați. „Dataismul“ înlocuiește vechile religii. Nu mai este nevoie de preoți pentru a deschide Biblia, este suficientă o căutare pe Google. Cambrige Analytica și alții pretind că știu deja mai bine decât oamenii ce vor aceștia.
La capăt, verdictul implacabil: „Homo sapiens, așa cum îl știm acum, va dispărea într-o sută de ani“.
Harari nu vine primul cu asemenea afirmații dure. Înaintea lui, terenul a fost pregătit întâi de autorii de SF, cu scenarii de tip Matrix sau Terminator. În urma lor au venit savanții, iar apoi tehnofili precum Ray Kurzweil, care împing optimismul până la convingere religioasă, care vorbesc despre singularitatea tehnologică, iminentă și foarte apropiată și care, atunci când se va produce, va da omului viață veșnică și puteri divine.
Alții se tem. Personaje precum Stephen Hawking sau Elon Musk avertizează: inteligența artificială – nu cea din smartphone-ul dumneavoastră, ci mașina care va căpăta conștiință de sine – nu va fi prietenul omului, va însemna sfârșitul omenirii.
Harari însă nu pare chiar atât de pesimist. Da, a scris el, homo sapiens va dispărea. „Nu va fi distrus de roboți ucigași, ci va fi schimbat și upgradat prin biotehnologii și inteligențe artificiale, va fi transformat în altceva. Timpul în care se va produce această transformare este de un secol.“
Tehnologia, în sine, nu este rea
„Orice tehnologie are un potențial negativ și pozitiv. Ar fi o nebunie să renunți la imensul potențial pozitiv al biotehnologiilor din cauza unui scenariu negativ“, spune Harari într-un interviu recent, dând exemplul radioului, folosit cu mare eficacitate ca armă propagandistică de către naziști. „Cheia este să înțelegem că avem opțiuni politice privind orice tehnologie. Trebuie să fim conștienți de posibilități și, să sperăm, să luăm decizia corectă.“
Asta, spune Harari, fiindcă mintea noastră generează constant povești și ficțiuni și explicații pe care le impune realității și nu mai putem vedea ce se întâmplă fiindcă suntem orbiți de poveștile și ficțiunile pe care le creăm și în care credem. Actualul sentiment de nesiguranță care domină lumea este explicat de Harari drept „o prăbușire a istoriei“. „Asistăm la prăbușirea unui scenariu și, când nu mai dispunem de o tramă care să explice ce se întâmplă în lume, atunci domnesc confuzia și nesiguranța“, spune istoricul. Ființele umane nu pot trăi fără o poveste care să le susțină.
Le fel, s-ar putea spune că statutul de „profet“ pe care fanii îl asociază cu Harari ține tot de povestea în care aleg să creadă aceștia. Pentru că nu toți sunt convinși. Mulți, apreciindu-i cultura, tind să creadă că este doar „un popularizator talentat care știe să provoace reflecția punând la muncă imaginația cititorului“. „Din acest punct de vedere, este cu siguranță un bun autor de romane în care ar putea să lase să se exprime în voie angoasele și contradicțiile legitime care îl bântuie“, scrie un cronicar francez.
Viitorul va decide dacă discretul profesor israelian este un profet sau noul Dan Brown.
Până atunci, Yuval Noah Harari stă departe de tehnologie. Nu are smartphone, evită rețelele sociale și se retrage periodic să mediteze.
În fața audienței atente, prezente la conferința What Makes Us Human: From Genes to Machine, Harari vorbește despre meditație: „Când oamenii practică vechea artă a meditației cu scopul de a vedea cum funcționează mintea, ei descoperă repede cât de furtunoasă este mintea omenească, cât de dificil este să îți concentrezi atenția și să îți controlezi gândurile“.
„Dar cum ai putea trăi într-o eră a minunilor“, se întreabă el, „când toate vechile povești s-au prăbușit și nici o poveste nouă nu și-a făcut apariția pentru a le înlocui?“. Răspunsul, spune Harari, este ca toți să încercăm să medităm, ca el, în tradiția budistă, singura cale de a ne cunoaște gândurile.
„E bine să ne înțelegem noi cât mai bine mințile înainte să o facă algoritmii pentru noi.“
Ce este Yuval Noah Harari, profet sau guru?
Este o întrebare ce vine în mod logic pe buzele multora în fața succesului cărților lui. Răspunsul cel mai cuminte este simplu: Harari este un autor de succes, un personaj care a trecut în cursul câtorva ani foarte scurți de la statutul de perfect anonim la cel de superstar literar.
Cărțile lui, Sapiens și Homo Deus, s-au vândut în milioane de exemplare și au fost deja traduse în peste 40 de limbi. Are un fan club impresionant, care îi numără printre alții pe fostul președinte Barack Obama, pe Bill Gates, Mark Zuckerberg, muzicianul Brian Eno și pe artistul Damien Hirst. Emmanuel Macron l-a invitat la o cină confidențială la palatul Elysee. Ce au discutat oare?
Harari nu este autor de science-fiction. Este un istoric din Israel, cu studii la Oxford. Prima lui carte, Sapiens, este chiar o istorie a umanității, de la apariția unui primat în Africa și până în zilele noastre. „O istorie văzută din strato- sferă“, cum place fanilor lui fai- moși să spună.
Dar dacă Sapiens este istoria unui, să spunem, triumf (povestea felului în care acel primat a cucerit prin descendenții lui, în milioane de ani, planeta), Homo Deus: scurtă istorie a viitorului este viziunea lui Harari asupra a ceea ce urmează, iar viziunea lui este destul de sumbră.
Care este secretul succesului lui Harari?
„Știe să explice lucrurile complicate într-un mod foarte simplu. Este un popularizator extraordinar“, explică Anne Michel, cea care i-a publicat cărțile în Franța.
Acum câțiva ani, Harari, care este născut în 1976 în Haifa, era doar un conferențiar la universitatea din Ierusalim, specializat în războiul medieval. Povestea, spusă de Anne Michel, este simplă. Într-o zi, studenții au cerut un curs general de istorie a umanității. Profesorii cei mai reputați au refuzat și, până la urmă, sarcina a picat pe umerii „juniorului“ Harari.
Cursurile sale, postate pe internet, se dovedesc un succes și, în scurtă vreme, peste 80.000 de studenți îi ascultă lecțiile. Harari se gândește să scrie o carte, patru edituri israeliene îl refuză, a cincea, Kinneret, spune „da“ în 2011. Cele 5.000 de exemplare se epuizează peste noapte. Lumea începe să se intereseze de tânărul autor.
Deborah Harris, o agentă literară reputată, îi citește cartea și este fermecată.
Prin ea, Harari ajunge să bată palma cu giganții Penguin pentru Marea Britanie, Harper Collins pentru Statele Unite și Albin Michel pentru Franța. Francezii chiar îi fac o ofertă cu mult peste suma obișnuită pentru o carte a unui tânăr istoric necunoscut: 50.000 de euro. Surpriză, oferta este refuzată! Editorii, se pare, urcă miza până la suma de 90.000 de euro. Bani care s-au dovedit o investiție excelentă.
Pentru că, între timp, Yuval Noah Harrari a devenit un star planetar. Este un fenomen literar, este bogat, dă interviuri, ține conferințe bine plătite. Iar lumea începe să îl creadă un profet al viitorului.
În lumea celebrităților, el este o figură aparte
Slab, ascetic, timid și retras. Este gay și trăiește cu iubitul lui, Ytzik, într-un moshav, o cooperativă agricolă de lângă Ierusalim. Fiindcă în Israel nu este recunoscută căsătoria între persoanele de același sex, cei doi s-au căsătorit în Canada. Harari este vegan. În timp ce scria Sapiens, a realizat imensa suferință la care omenirea supune animalele și a hotărât să nu mai mănânce carne. Harari este un adept hotărât al meditației budiste. Meditează două ore pe zi și, măcar o lună pe an, se retrage cu gândurile sale. La 24 de ani, pe vremea când era student la Oxford, a urmat un curs de zece zile de meditație Vipassanā, care urmează o tradiție predată de Buddha, dar care este accesibilă și budiștilor nepracticanți.
„Cred“, scrie Harari, „că am învățat mai multe despre mine și despre oameni în general observându-mi atent trăirile în acele zece zile decât învățasem în toată viața mea de până atunci. Nu este o evadare din realitate. Este o modalitate de a lua contact cu realitatea“.
Un comentariu
Aceasta carte se vrea ”modernă” cu tot dinadinsul, având pretenția de a dărâma idoli, mituri, de a face valuri. E clar că ea nu a fost scrisă pentru istorici, fie și amatori. Explicațiile autorului sunt de multe ori riscante, el aventurându-se în speculații pseudo-științifice și concluzii ce frizează absurdul.
Hariri preferă disoluția extremă a definirii noțiunilor, considerate ”fără nici o importanță” (p.195), pentru ca autorul să poată face cele mai extravagante și neverosimile afirmații: ”religii ale legii naturale, cum ar fi liberalismul, comunismul, capitalismul, naționalismul și nazismul. Acestor credințe nu le place să fie numite religii și se referă la ele însele ca la ideologii” (194).
Autorul face afirmații în care nu crede absolut deloc, pe care le afirmă cu tărie doar pentru a lua ochii, ca după câteva pagini să revină la realitate și la adevărata istorie. Cel mai bun exemplu ar fi interpretarea dată revoluției agricole ca ”cea mai mare păcăleală din istorie”, prin evidențierea unor aspecte așa-zis negative: ”revoluția agricolă a făcut viața agricultorilor în general mai dificilă și mai puțin mulțumitoare decât cea a vânătorilor-culegători” (76), ”pentru a manipula viețile câtorva specii de animale și plante” (75). De ce n-a renunțat omenirea la ceva ce îi făcea numai rău ? Oare acest proces n-a fost una dintre sursele progresului și a evoluției istorice ? Desigur că autorul, profesor universitar, Știe perfect acest lucru: ”bunăstarea și securitatea noastră sunt clădite pe temeliile puse de Revoluția agricolă” (79).
Acest istoric afirmă necesitatea unei explicații pur biologice a istoriei (334). Concluziile trase de autor nu pot fi decât absurde: ”Dacă acceptăm abordarea biologică a fericirii, atunci istoria se dovedește a avea o importanță minoră, din moment ce majoritatea evenimentelor istorice nu au avut nici un impact asupra biochimiei noastre” (326). Dar, societatea are legile ei proprii de dezvoltate și e o eroare profundă să reduci socialul la biologic. Acest lucru îl Știe și autorul: ”… biologia nu poate explica complexitatea societății… Putem înțelege aceste fenomene doar studiind evenimentele, circumstanțele și relațiile de putere…” (127). Societatea deci.
Câteodată, alegerile autorului sunt cu totul surprinzătoare: Imperiile și imperialismul au un rol pozitiv (167 ș.a.), ”În realitate nici povestea oprimării și exploatării, nici cea a ”poverii Omului alb” nu se potrivesc întru totul cu faptele… aceste imperii… nu pot fi etichetate pur și simplu ca bune sau rele” (255). ”Oamenii ar trebui să înceteze să urmărească scopuri exterioare precum averea sau statutul social și să rezoneze în schimb cu sentimentele lor lăuntrice” (332). E clar că pentru el independența, și egalitatea sunt simple vorbe goale.
Un sentiment de nesiguranță domină lumea, iar el profită din plin de această stare de spirit, luându-și alură de profet al distrugerii. Viziunea autorului în ceea ce privește viitorul este apoteotică, extrem pesimistă (348). El crede că istoria oamenilor se sfârșește, iar omul va dispărea, fiind înlocuit de ”vietăți” automatizate, ”ființe complet anorganice” (343). E cam dificil să numești roboții ”ființe” ori ”viață”. Soluția sa la toate problemele umanității este ca toți să medităm, ca el, în tradiția budistă.
Hariri nu se sfiește deloc să afirme lipsa de sens a oricăror explicații istorice: ”Clio cea oarbă. Nu putem explica alegerile pe care le face istoria” (206) și chiar a vieții ”viața omenească nu are absolut nici un sens” (329). Viziunea sa filosofică este completată în mod perfect logic cu agnosticismul filosofic ”nu știm” (208), cu neputința totală a cunoașterii: ”…nu putem nici măcar să înțelegem implicațiile filosofice, psihologice sau politice” (343); și indeterminismul: ”istoria nu poate fi explicată în mod determinist pentru că e haotică” (204), evident contrazise la o altă pagină: ”…ierarhia puterii din cadrul speciei (umane) să fie de asemenea determinată mai degrabă de capacitățile mentale și sociale decât de forța brută” (137). Deci determinismul există, iar forțele sociale și nu cele biologice sunt cele mai importante !
Teza conform căreia omul e dator să cunoască totul și să pună în discuție totul este motorul dezvoltării oricărei științe – ”știința nu are dogme” (217), este extrem de valoroasă, dar punerea ei în aplicare în paginile cărții de față este total inadecvată. Stilul incitant, ce îndeamnă la reflexie devine mai degrabă impertinent, arogant, avansând false soluții și prevestind un viitor sumbru pentru omenire.
Cartea se citește cu plăcere, dacă te referi la stilul expunerii captivante, pare informată, cursivă, cu explicații aproape didactice, aparent logice și de bun simț, un popularizator excelent asupra unui domeniu nu chiar simplu precum este istoria. Dar dacă te uiți mai atent, contradicțiile abundă, multe explicații științifice nu sunt chiar științifice, iar concepția generală asupra parcursului istoriei umanității este mai degrabă eronată.