Explorarea lumii e un act intim, iar solitudinea e o expresie definitorie a condiției umane. Compania umană înseamnă zgomot și reinterpretare. Nu poți fi niciodată sigur că ceea ce vezi cu propriii ochi e adevărat fără să te supui unei negocieri continue între constatări anoste ale stării vremii și sentințe incontestabile asupra inerentelor condiții de drum. Luciditatea cu care ar trebui să vezi lucrurile așa cum sunt e întunecată de lasă-mă să te las, de discuții sforăitoare ale unor parteneri de călătorie care fie se plictisesc, fie nu sunt compatibili bioritmului tău natural, fie nu ar trebui să părăsească vreodată meleagurile natale.
Nu demult scriam o carte. De călătorii. Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India (Editura Polirom, 2016). Despre femeia singură pe drum, dar nu tot timpul și nu în orice circumstanțe. Undeva prin nordul prăfuit al Indiei, într-o cafenea cu beculețe de Crăciun și meniu vegetarian la cină, cu ceai negru și lapte de bivoliță cu nucșoară, ghimbir, cardamom și fenicul, scriam mare și lat pe o pagină de jurnal:
M-am săturat de toate momentele:
– când azi te plângi de aceleași lucruri ca și ieri;
– când nu-ți folosești capul;
– când nu asculți;
– când te grăbești;
– când sari calul;
– când nu te raportezi la locul în care călătorești;
– când trebuie să-mi negociez ziua;
– când trebuie să-mi împart timpul;
– când vreau să stau, să tac, să citesc și tu vorbești încontinuu;
– când grupul e obligatoriu și liberul arbitru e mort;
– când te agiți;
– când nu înțelegi ce se întâmplă;
– când o iei înainte;
– când rămâi în urmă.
Pentru cea mai rafinată experiență de călătorie, deconectarea e imperativă. Dispariția fără urmă, telefonul out of service, e-mailurile fără răspuns de vacanță. Orice identitate e posibilă, orice poveste e adevărată, nici un trecut nu mai are relevanță. Terenul de joacă e deschis, mingea e la tine. Și tocmai această stare de alertă și prezență e cel mai bun însoțitor pe care îl poți găsi vreodată.
Atunci când reușesc să plec singură departe, simt că trăiesc ceea ce îmi este dat să trăiesc. Neinfluențat și în mod deliberat lipsit de siguranță. Atunci când reușesc să fug de grup, partener sau companion de călătorie chiar și pentru câteva ore, știu că ceva minunat e pe cale să mi se întâmple. Atunci când ratez o întâlnire doar pentru că am văzut ceva mai interesant pe drum știu că am o poveste nouă de scris în carte. Atunci când mă rătăcesc și nu am nici o hartă la îndemână e clar că am scăpat de corvoada întrebărilor și răspunsurilor eterne – și acum unde mergem?
Nici în ruptul capului nu aveam chef de tururi ghidate
În toate plecările de până acum, fiecare moment de singurătate și anonimitate a fost un semn al succesului și autenticității. În toate plecările de până acum, fiecare adunare de oameni a stat la baza unei agonii neîntrerupte, de plictiseală și repetiție.
În prima seară când am ajuns în hostelul din Kuala Lumpur unde avem să lucrez la recepție și să mă ocup și de așternuturi, marketing și aprovizionare, imaginea colegilor mei bine dispuși, gata de a mă iniția în pub crawling și binge drinking mi-a adunat stomacul într-un buzunar al unei haine mototolite dintr-o centrifugă aruncată într-un hău.
Nici în ruptul capului nu aveam chef de tururi ghidate. Astfel încât am evitat cu grație orice activitate turistică de grup și am luat la pas lent, molcom și rătăcitor toate colțișoarele unei felii proaspete de metropolă asiatică.
Temporaritatea călătoriilor intensifică legăturile interumane, dându-le o notă prețioasă de unicitate. În același timp, nu ai cum să nu înțelegi că toate au un bun început și un sigur sfârșit, iar fiecare întâlnire e menită să se termine odată cu biletul de plecare al unuia dintre noi. Înveți să iubești fără așteptări și să o iei de la capăt cu fiecare destinație de pe harta ta personală. Planurile de a te revedea, de a cuceri alte și alte experiențe împreună rămân de cele mai multe ori la stadiu de romanțare a unor întâlniri de altfel irepetabile. Începi să înțelegi că nu orice compromis îți e benefic și ai libertatea de a refuza orice nu se potrivește în tabloul mai larg al vieții tale. Într-o oarecare măsură ai șansa să devii invizibil, ceea ce este tot timpul de dorit atunci când ajungi într-un loc nou.
E o ocazie de a reevalua și descoperi resorturi noi ale ființei tale, mereu schimbătoare, mereu în căutare de altceva. Ceva nou și însuflețitor.
Câte ocazii poți rata într-o vară?
Poți să fii în cel mai fantastic loc de pe fața pământului și tot te vei simți gol, singur și disperat dacă te afli în compania greșită. Alternativ cele mai dificile, aride sau neprietenoase locuri se vor transforma rapid în rai alături de oamenii potriviți. E o loterie la care nu știi niciodată dacă vei câștiga, indiferent de gradul de risc pe care ți l-ai asumat. Vorba francezului – then, why bother? Ca bunul simț, e grav de simplu: pleacă singur!
În scurt timp devii dependent și nu îți mai poți imagina cum era înainte. Vacanțe sincronizate, scaune alăturate, bagaje asortate, creme împărțite, seri dormite, apusuri ratate, discuții interminabile, aventuri ratate, cărți necitite, rochii necumpărate, cauciucuri neschimbate șamd. Câte ocazii poți rata într-o vară? Câte într-un an? Câte într-un deceniu? Câte într-o căsnicie? Câte într-o viață? Destul, fii sigur.
Nimeni nu poate descoperi lumea în numele tău. Știu că poate părea înfricoșător, că nu ai destulă încredere în tine încât să știi că vei supraviețui în orice circumstanță, chiar și atunci când trebuie să schimbi camera de hotel pentru că s-a spart o țeavă în baie sau atunci când trebuie să părăsești urgent țara pentru că a pornit un război civil. Dar încearcă.
Mark Twain, fie-i țărâna ușoară, era de părere că nu poți afla vreodată cât de mult iubești sau detești un om decât după ce călătorești împreună cu el. Nimic nu poate fi mai adevărat. Am rupt prietenii și m-am îndrăgostit până peste poate de diverși parteneri de călătorie, dar nimic nu mi-a adus o mai mare satisfacție decât momentul în care m-am eliberat din așteptarea însoțitorului perfect și am pornit singură la drum. Ceea ce îți doresc și ție.
Galerie foto
