Rubrici  -  Florin Lazarescu  -  Shot-uri de vară  -  

1.

Discuție între tata și mama, în mașina mea, în timp ce mergem la pădure.

— Au cam murit toți pe capete în partea asta de sat.

— Nu toți. Răucescu mai trăiește.

— Eu am auzit că a murit și el.

— Cum să moară, tu nu vezi că are Orange TV?

2.

Dau peste al miilea om care întreabă indignat și disprețuitor la adresa filmelor românești de azi de ce nu fac regizorii români filme SF, superproducții istorice despre daci sau, mă rog, filme pe placul publicului larg. De ce nu se gândesc la asta regizorii?

Păi, e atât de simplu ca să înțelegem: filmele de gen costă foarte-foarte mulți bani. Produc­ția unui film comercial care să concureze cu ceea ce e obișnuită lumea să vadă și să aprecieze costă de la zece milioane de euro în sus. În România există o singură posibilitate de a primi finan­țare pentru a face un film: concursul CNC. Concurs la care un regizor tânăr – sătul de filme artistice, din alea de apartament, cu mâncat supă timp de un sfert de oră ☺ – câștigă în cel mai fericit caz cincizeci de mii de euro cu care ar trebui să facă altceva, pe gustul publicului larg.

Și chiar dacă ar ocoli asta, dacă ar băga cineva din fonduri private, să zicem prin absurd, măcar două milioane de euro pentru o superproducție românească, niciodată banii ăia nu s-ar putea cel puțin recupera, darămite să aducă profit. Nimeni din lume în afară de români nu vrea să cumpere sau să vadă un film SF românesc, un film istoric despre daci (obsesia noastră!) sau un action movie în care actorii vorbesc românește – mori cu filmul în brațe –, la fel cum nici un român nu ar da bani, nu s-ar uita la un film SF bulgăresc sau la altul despre strămoșii slovenilor, când pe piață, la concurență, ai super­producții americane cu buget de o sută de milioane de dolari. Iar filmele alea aduc profit pentru că se vând în o sută de țări, în toate țările Planetei – până și în Somalia sau Iran –, pentru că lumea largă numai asta știe, „decât“ asta vrea și numai la asta e obișnuită să reac­ționeze pozitiv: filme americane cu bugetul producției de zeci sau sute de milioane de dolari. Iată o banală explicație economică.

Numai un nebun ar putea cheltui niște milioane de euro pe o superproducție românească de dragul orgoliului nostru, ca să-l vadă românii gratis pe net și să exclame: „Da, frate, iată, se poate, avem și noi un film ca la Hollywood!“.

3.

De când a dat arșița, România e invadată vizual de urși polari: pe parasolare, pe tiruri, pe tot felul print-uri outdoor, în reclamele de la televizor etc. Urși care, de regu­lă, ori beau suc, ori bere la gheață. Ai putea zice că ursul polar e la fel de răspândit la noi ca oaia, că e brandul nostru de țară.

4.

Pe holul de lângă biroul meu lucrează un electrician la tabloul electric. Și brusc apare o flamă puternică prin ușa deschisă, aud o pocnitură și un zgomot de pași în fugă. Ies repede în hol și îl văd pe electrician bulversat, cu o șu­rubelniță prăjită în mână, privind îndelung tabloul electric – cumva ca și cum ar fi fost vorba de un Rembrandt –, exclamând:

— Aha!