Mă văd nevoit să recunosc, cu mâna pe inimă, faptul că soacra mea este o femeie extraordinară. Este o persoană cum rar îţi este dat să întâlneşti, o sumă de calităţi intelectuale şi de virtuţi pentru care ar trebui, în mod normal, să aduni într-un amfiteatru câteva sute de oameni.
Eu, eu sunt cel care nu o merită. Nici pe ea, nici pe fiica ei, fiindcă am venit de nicăieri, din capătul Dorohoiului şi prin mijloace ştrengăreşti am pus gheara pe inima săracei mele soţii, aceasta nefiind la nivelul mamei sale.
Ştiu despre ea că s-a născut şi a copilărit în Focşani, un oraş frumos, dar încă insuficient dezvoltat pentru a putea asigura nivelul de educaţie necesar unui copil absolut genial cum a fost ea. Se ajunsese la nivelul în care, liceană fiind, dădea meditaţii profesorilor care urmau să susţină examenul de grad. Şi nu că vreau să o laud, dar din mâna ei au ieşit mulţi inspectori. Când s-a pus problema despre ce facultate să urmeze, mai toate marile centre universitare din ţară s-au bătut pentru ea. Am zis din ţară? Mă iertaţi, sunt un dobitoc venit din fundul lumii să-i prostesc fata, pe care nici nu o merit şi de care ar trebui să divorţez cât de curând, lăsându-i apartamentul, maşina şi să mă întorc la maică-mea aia grasă şi enervantă. Din lume.
A optat pentru Bucureşti, fiindcă soacra mea este patriotă convinsă şi a considerat mereu că un român adevărat este cel care studiază, trăieşte şi munceşte între graniţele patriei, nu ca mine, un pierde-vară, un parvenit care voiam, la un moment dat, dacă nu-mi băga ea minţile în cap, să emigrez în Canada cu tot cu fiica ei. Un neisprăvit. Bine că m-a dat pe brazdă.
A absolvit filologia, magna cum laude. Ce zic eu aici? Magna cu foarte multe laude. Când i se dădea ei cuvântul, operele literare căpătau noi sensuri. Cele mai ascunse şi mai discrete nuanţe, despre care autorii credeau că vor fi îngropate odată cu ei, se ridicau precum untdelemnul la suprafaţa apelor tulburi ale criticilor din domeniu. Somnoroase păsărele, de ce sunt somnoroase ele? De unde se întorc, cu ce sentiment de vină se adună la cuiburi? Şi multe altele.
Apoi a fost recrutată de către SRI, care a văzut în persoana ei un creier capabil să rezolve orice mister informațional. Cu ce s-a ocupat acolo, există o clauză care nu îi dă voie să povestească. Acum este pensionară şi uneori se plictiseşte.
Dar sunt absolut convins, bag mâna în foc că niciodată nu ar scrie ea articolul în locul meu, fiindcă eu nu ştiu că ea ştie parola de la laptopul prostului.