A fost o secunda, cit tine un vis, de intensitate, frumusete si plinatate fara egal, trimiterea livresca la starea paradisiaca fiind rezolvare banala pentru un pasaj ce-ar necesita pana unui poet fo(a)rtos & brumariu…
Cunoscatorii – dl. Victor Eskenasy cu siguranta – stiu seria de 11 SACD Brilliant Clasics, o integrala despre a carei valoare nu am caderea sa ma pronunt, dar de a carei placere ma bucur datorita multor prieteni de peste hotare. Ma pot bucura… si nu tocmai! Desi inregistrat stereo, materialul sonor a fost remasterizat si spatializat surround. Discurile hybrid contin ambele variante. Mie, SACD imi este insa nesuferit. Avind posibilitatea sa aleg, acum doi ani, aparatul cu care sa ascult muzica la high-definition, am optat pentru DVD-A, format prea putin raspindit, din pacate. Cum aparat pentru SACD n-am (mai) luat, sunetul e necunoscut urechilor mele. Se spune ca SACD ar fi cea mai buna modalitate de inregistrare-redare. Sau se spunea, pina la dezvoltarea DTS-HD. Nu evaluez sansele de impunere a noului format. Sper ca industria de profil sa-si limpezeasca apele & disputele financiare… pina achit eu ratele sistemului DVD-A!
In ultima perioada am fost la citeva nunti. Cununia religioasa este un moment solemn peste care multi dintre invitati trec lejer, cu aerul ca e o chestie de care ne-am putea lipsi (aici un speculator de idei social-politice, gen Lucian Dan Teodorovici, ar putea face racord la educatia ateista a majoritatii populatiei actuale din Romania).
Am vazut cupluri pasind cu nesiguranta in fata altarului, desi in lume afisau atitudini dictate de importanta averii. Am vazut parinti seriosi plingind… parinteste la punerea pirostriilor pe fruntile copiilor. Am vazut preoti de tot felul. Unii, grabiti, scurtau sau condensau slujba. Altii, cu morga si parapon, rosteau cuvintele raspicat si sonor, de se cutremurau zidurile si fugeau diavolii ce suparasera pe cuviosiile-lor. Am vazut nasi neseriosi, pentru care nasitul era o afacere plicticoasa. Am vazut, mai ales pe canicula trecutei veri, femei cu rochii decoltate pina la buric, la care se benoclau popi sangvini, in scen(et)e demne de fantezia lui Florin Lazarescu, spumante ca pastilele lui Radu Pavel Gheo. Mi-amintesc de-un barbat frumos si chel, cu obraz rosu, ochi albastri, buze groase, senzuale, si voce profunda ce trecea prin maruntaiele tuturor, mai cu seama prin corpul decopertat al nasei, o blonda violent-apetisanta, cu tatuaj pe umar, bratara la glezna si – efect difuz, dar calculat – tangarezi negri sub rochia transparenta de culoarea singelui.
Si am vazut, si am auzit minunea! Intr-o biserica nou construita, cu acustica buna si cupola inalta, slujba avea rezonanta asemanatoare celei de la minastirea zisa „a lui Manole”, din Curtea de Arges. Mi-au trebuit destule minute pina am descifrat misterul. Preotul bagase un microfon fara fir sub straie, statia de amplificare era 7.1, satelitii fusesera iscusit mascati printre stucaturi, sus, la nivelul centurii cu icoane, iar subwooferul – unde altundeva decit in colt, sub stativul unui sfesnic.
Patruns de polifonia univocala, si-ntr-o revelatie subita, am gasit atunci titlul articolului scris tocmai acum!