După cum bine știți, în toate țările lumii există două reguli mari și late de înaintare a mașinilor pe sens. De exemplu, pe partea dreaptă a drumului, ca în România, sau pe partea stângă, cum e în Anglia. Ei, acum închipuiți-vă următoarea situație:
În România, un anume domn, fără nici o specializare în regulile de circulație, ajunge la putere. Și stă el așa, se gândește el cât se gândește la problemele traficului din România și vine cu o soluție salvatoare pentru popor.
— Deci, oameni buni, eu sunt om umblat, cu școala vieții, patriot, dar am mai și ieșit din țara asta și am mai văzut cum fac alții. Mai ales în Anglia, unde am fost pe la niște prieteni din primară… Ascultați bine ce spun, că eu nu decât spun, ci și fac, nu-s din ăia care decât vorbește… Deci fiți atenți acilea la mine ce idee mi-a venit: deci mersul pe dreapta e o regulă comunistă și, dacă vrem și noi să ne mai modernizăm oleacă așa aicișa, tre’ să renunțăm la mersul pe dreapta și să implementăm mersul pe stânga. Măcar cât de cât, de ochii lumii din străinătate.
— Păi, de ce am face asta? ar întreba poporul.
— Băi popor, tu ești prost? Tu auzi ce-ți zic? Nu tocmai ți-am explicat că tre’ să scăpăm de regulile comuniste și să ne modernizăm circulația? Tre’ măcar să ne dăm și noi altcineva mai civilizat. De exemplu, engleji.
— Da’ de ce tocmai englezi și nu turci, de exemplu?
— Tu ești turc? Păi, tocmai ți-am spus că am fost eu în Anglia, am stat acolo și am văzut cu ochii mei în persoană fizică că circulația pe stânga străzii funcționează. De ce n-ar funcționa și la noi? Ce, noi suntem mai proști? Adică românul care vine de la daci nu e în stare să meargă cu mașina pe partea stângă a drumului? Ce dacă englejii au regină? Decebal ce-a fost?
— Păi, boss, nu știu ce să zic. Noi am circulat pe dreapta o viață întreagă. Iar volanul mașinilor noastre e pe stânga și…
— Vezi, bă, cum te opui tu aiurea schimbării în bine? Orice propunere modernă din țara asta întâmpină opoziție, decât cârâiți la orice, de-aia nu se poate face nimic la noi… Ca să nu mai zic că, oricum, mulți dintre voi v-ați luat deja mașini cu volan pe dreapta.
— Boss, sincer, fără nici o răutate zic… O să fie tare greu să mutăm peste noapte toată circulația de pe dreapta pe stânga, pentru că…
— Vezi că ești prost și nu înțelegi? Vezi?! Da’ eu am spus cumva că schimbăm toată circulația din România de pe dreapta pe stânga? Nu, nici vorbă. Eu am spus că rămânem în mare să circulăm pe partea dreaptă, decât că, în mai multe situații, o să schimbăm legea ca să mergem și pe partea stângă.
— Adică cum? Când mergem pe dreapta și când pe stânga?
— Păi, o să explicăm noi într-o nouă lege. E simplu ca bună ziua. De exemplu, o să mergeți pe partea dreaptă a drumului, cum sunteți obișnuiți, până vedeți pe dreapta un indicator mare, pătrat, colorat roș, care scrie STOP… Și atunci, simplu, tre’ să schimbați sensul și să înaintați pe stânga.
— Și pe stânga cât timp mergem?
— Vai, Doamne, grei de cap mai sunteți! O să mergeți pe stânga până întâlniți pe partea stângă a drumului un indicator mare, pătrat, colorat albastru, care scrie STOP… Ce naiba e așa de greu? Sunt decât două indicatoare de învățat și amândouă scrie STOP! Decât că-s de culori diferite. Ați înțeles?… Aaa – și apropo de culori, era să uit – și va mai exista un indicator tot mare și pătrat, care scrie STOP, dar galben. Pe acela o să-l întâlniți ceva mai rar. El înseamnă „Atenție! Turiști!“. Când îl vedeți, e posibil ca în zonă să circule turiști străini, iar mai ales atunci tre’ să ne dăm engleji, să fim civilizați, să demonstrăm că nația asta are legătură cu o limbă străină. Deci când vedeți indicatorul ăla galben, orice-ar fi, dacă circulați pe dreapta, treceți imediat pe stânga. Dacă sunteți deja pe stânga, rămâneți dracu’ pe partea aia… Orice-ar fi! Ați înțeles? Hai că-i simplu. Aveți de reținut decât trei culori: roș, galben și albastru. Și un indicator care scrie mare STOP… Hai că nu mai am timp, tre’ să mă duc să scriu legea și să o dau la vot…
Unii dintre voi ar râde de situația asta, alții ar considera-o absurdă, imposibilă, mulți nici nu și-ar bate capul să urmărească cazul închipuit de mine… Ei, bine – pentru cine a urmărit –, aflați că exact de genul acesta a fost situația, așa a decurs discuția, atunci când s-au stabilit noile reguli de scriere cu î din i sau cu î din a, cu sînt sau sunt.
În lumea largă, printre altele, există două reguli mari și late, după care se pornește la reglementarea scrierii: fie după principiul fonetic, fie după principiul etimologic. Adică un fel de ori pe dreapta, ori pe stânga. În România, regula nouă de scriere a impus la un moment dat că trebuie să circulăm cumva pe stânga (după principiul fonetic), dar că în multe alte situații trebuie să circulăm și pe dreapta (după principiul etimologic), bașca fără a înțelege sensul corect al celor două principii. Și de aici toate accidentele pe care le putem vedea azi în scrierea limbii române.
Și măcar de-ar fi aceasta singura regulă care s-a schimbat astfel.