Allan Evans este, probabil, mai cunoscut ca producător de discuri la compania pe care a creat-o cu două decenii în urmă la New York, Arbiter Records, decât ca muzicolog și pedagog la Mannes College. Sub numele Arbitru al Tradițiilor Culturale, casa sa de discuri a devenit din 2002 o organizație de artă nonprofit, asumându-și ca misiune salvarea și conservarea înregistrărilor unor muzicieni de clasă internațională, astăzi fie uitați complet, fie cunoscuți doar de o mână de specialiști și colecționari. Ultima producție a casei sale, un set de două discuri, se intitulează Debussy’s Traces (în traducere liberă i-aș spune Pe făgașul lui Debussy) și este rodul unor remarcabile cercetări de arhivă.
Interpreți cu totul deosebiți, dar astăzi dacă nu complet uitați, cunoscuți doar unei mâini de specialiști și colecționari, sunt pianiștii Marius-François Gaillard (1900-1973), Irén Marik (1905-1986), Mieczysław Horszowski (1892-1993) și Marie-Thérèse Fourneau (1927-1990). Cu Allan Evans am stat de mai multe ori „de vorbă“ prin mesageria online, dar plăcerea ascultării acestui disc, omagiu lui Debussy la sărbătorirea centenarului împlinit de la moartea sa, m-a făcut să-i cer un interviu pentru Radio Europa Liberă, din care desprind câteva fragmente pentru săptămânalul nostru.
„Am fost interesat de Debussy întreaga mea viață și în cele din urmă l-am descoperit pe pianistul Marius-François Gaillard. Am auzit câteva exemple ale felului în care cânta și am realizat că aborda fiecare lucrare într-un fel cu totul particular, că interpretările sale se deosebeau de ale tuturor celorlalți. Marii interpreți tind să aibă un stil uniform când îl cântă pe Debussy, adesea etichetat greșit ca «impresionist». Gaillard a găsit o cale să exploreze individualitatea fiecărei lucrări. Ascultându-l a fost un mare șoc și am înțeles că trebuie să descopăr mai mult despre el. Avea numai 23 de ani atunci când a cântat, în trei seri, lucrările complete pentru pian ale lui Debussy, în 1920, când muzica lui era încă una nouă.“
„Descoperind toate acestea am ajuns să privesc mai îndeaproape lumea lui Debussy, să examinez oamenii pe care i-a cunoscut și cum s-a născut stilul său. Gaillard a jucat din nou un rol fiindcă era interesat în muzica etno (world music) și a scris piese bazate pe tradiția muzicală europeană. Stilul pianismului său este remarcabil prin felul în care, ca la Chopin, fiecare piesă capătă propria identitate sonoră; felul în care pianul este folosit constituie o redefinire a capacităților instrumentului. Toate aceste lucruri m-au condus la cercetări asupra contactului lui Debussy cu librăria L’Art Independant de la Paris, unde veneau toți marii artiști, scriitori, muzicieni și ceea ce poți numi liberi gânditori ai timpului.“
Despre Irén Marik, minunată elevă a lui Bartók, refugiată în 1947 în Statele Unite, pe fundalul venirii comuniștilor la putere în Ungaria și ale cărei înregistrări le-a readus în actualitate la casa Arbiter, Allan Evans îmi spunea: „Ca pianistă, fusese eleva lui Bartók și i-a cântat muzica într-un fel care se asemăna foarte mult cu propriul lui stil, fără a dori sau a intenționa să-l imite. La prima audiție, după ce ea i-a cântat câteva dintre lucrările lui, Bartók
i-a spus: «Nu mai avem nevoie să trecem prin ele, le-ai înțeles, să ne ocupăm de alți compozitori».“
„Mieczysław Horszowski a renunțat la turnee în ultima parte a adolescenței (cântase de când era copil, de pe la zece ani) și familia s-a mutat la Paris. Am fost curios dacă la aceea vreme, înaintea Primului Război Mondial, a avut contacte și cu Debussy. Am sunat-o pe soția lui, Bice, care mi-a răspuns pozitiv: la timpul respectiv a fost invitat într-un salon privat și l-a ascultat pe Debussy, invitat și el și care a cântat mai multe din Preludiile sale. A fost un contact important, iar ulterior [Horszowski] l-a cântat pe Debussy de-a lungul întregii vieți. Norocoși, am reușit să localizăm un recital, dat într-un spațiu care îl făcea foarte fericit, într-un oraș pe colinele Toscanei.“
„A trebuit să o includ și pe Marie-Thérèse Fourneau, fiindcă este o pianistă franceză magnifică, al cărei stil s-a dezvoltat într-un fel în care foarte puțini reușesc. Felul în care cântă Studiul lui Debussy [publicat pentru prima oară] este absolut remarcabil și sper că vor fi descoperite mai multe înregistrări cu ea.“
„Una din influențele majore suferite de Debussy s-a petrecut în 1889 la Expoziția Universală de la Paris, unde a putut asculta și privi dansatori javanezi. A fost un moment foarte important pentru el și s-a dus, practic, în fiecare zi și a stat ore întregi la pavilionul javanez. Odată, unul din prietenii lui a venit cu el și a notat muzica instrumentiștilor în timpul dansului, document ce a fost publicat. Faptul i-a facilitat apropierea în muzica pe care a scris-o ulterior, unde găsești game ce vin de acolo. O lucrare ca Masques, în special cântată ca Gaillard, demonstrează existența unui conflict interesant în el. Alfred Cortot trivializează lucrarea spunând că ar fi o serie de scene cu măști la carnavalul din Veneția, cu diferite personaje din commedia del’arte; o imagine frumoasă, dar mai curând superficială. Și aceasta deoarece Masques constituie muzical o tulburătoare multitudine de limbaje. Prima parte este în stilul convențional al secolului al XIX-lea, care evoluează apoi într-un ton ce amintește influențe rusești, ca Glinka, iar apoi găsești game asiatice, care triumfă în final. Așa că îl vezi schimbând măști de identitate…“
„De asemenea, atunci când a fost la Budapesta a ascultat niște violoniști în cafenele, în stilul țigănesc care l-a fermecat pe Brahms și pe atâția alții… Pe plan local, Bartók a fost capabil să treacă barierele sociale și să ajungă dincolo de ele. Nu este exclus ca, dacă ar fi trăit puțin mai mult, Debussy să fi fost expus acestei influențe. Din păcate, Bartók și Debussy nu s-au întâlnit niciodată, dar Bartók i-a studiat lucrările cu cea mai mare grijă și le-a cântat adesea. În mod special En blanc et noir, care a fost difuzat de radioul ungar în 1939, în duo cu soția sa, puțin înainte ca ei să plece [în Statele Unite].“
„Sunt câteva conexiuni ce au condus, din perspectiva lui Debussy, la deschiderea unor uși dincolo de muzica clasică tradițională din Europa și să încorporeze elemente noi, așa cum se întâmplă de fiecare dată când două culturi diferite se amestecă. Am fost extrem de încântat de aceste descoperiri ce modifică ideile primite despre Debussy și muzica lui înnoitoare. Existența lui Gaillard este ca un soi de Tutankamon sonic care deschide o lume nouă în timpuri vechi de odinioară.“
Galerie foto
