Pe Juan Manuel de Prada nu l-am cunoscut atunci cind a venit in Romania, anul trecut, cu ocazia publicarii variantei romanesti a romanului Furtuna, cartea cu care a obtinut prestigiosul Premiu Planeta la numai 27 de ani. Am citit cartea si am scris recent despre ea. Poate nu exact asa cum i-ar fi placut autorului, care, iata, considera ca nu exista nici o similitudine intre povestea misteriosului tablou al lui Giorgione si povestea altui tablou celebru dintr-un bestseller recent. Chiar daca poate nu am ajuns la „miezul lucrurilor” si in ceea ce ma priveste senzatia de contrariere persista, trebuie sa recunosc ca discutia care urmeaza (care mi-a dezvaluit, dincolo de intrebarile in sine, un autor plin de solicitudine si departe de orice vedetism la care ar fi poate indreptatit) m-a facut curioasa fata de celelalte carti ale sale, fata de aceasta la care lucreaza si care se petrece in timpul razboiului civil si fata de un personaj in sine. Juan Manuel de Prada e pe buzele tuturor spaniolilor atunci cind ii intrebi despre literatura spaniola contemporana.
Ca tinar scriitor ati simtit ca sistemul editorial spaniol v-a sustinut, ca v-a promovat?
Ei, adevarul e ca nu tocmai. Cu exceptia inceputurilor mele, da, nu pot sa ma pling ca n-as fi putut sa-mi public cartile la o editura onorabila. In acest sens nu pot sa ma pling, pentru ca iata, de pilda, ultimul meu roman a fost publicat de Editura Seix Barral. Dar acum, totusi, asta nu inseamna ca sistemul editorial spaniol sustine si promoveaza opera mea, pentru ca nu este asa. Insa la urma urmelor, fiecare editura lucreaza dupa propriile puteri pentru promovarea propriilor autori.
Faptul ca spaniola e o limba vorbita de aproximativ 500 de milioane de oameni e un noroc pentru un scriitor spaniol, o sansa unica, un scriitor roman ar putea fi melancolic in acest sens…
Nu incape indoiala ca pentru un scriitor o asemenea limba reprezinta un mediu foarte bun, pentru ca exista aceasta cantitate potential enorma de cititori. Oricine scrie in limba spaniola se bucura de aceasta circumstanta fericita. E un avantaj foarte mare. Totusi, sa nu ne iluzionam. Asa cum stau lucrurile in ziua de azi, fara un sprijin din partea unor instante care nu au nici o legatura cu literatura, e foarte greu de ajuns, de pilda, la potentialii cititori din America latina.
Succesul international vine tot din lumea anglo-saxona sau faptul ca scrieti intr-o limba asa de puternica cum e spaniola e o garantie a acestui succes international?
Nu putem sa nu recunoastem ca o traducere in limba engleza iti deschide portile practic catre orice mediu lingvistic, din simplul motiv ca un roman in engleza poate fi citit de cititori sau de editori din orice parte a lumii (nimeni nu poate pune la indoiala hegemonia englezei in lumea de azi), desi intotdeauna e nevoie, sigur, de o anumita bunavointa din partea publicului. Succesul intr-o tara importanta, ca Franta sau Germania, poate trezi interesul editurilor din alte tari, de asemenea importante. Dar totusi nimic nu se compara cu succesul unei carti in Statele Unite, pentru ca tot ce se intimpla aici se repercuteaza in restul lumii si trezeste interesul aproape inevitabil.
Cind ati primit Premiul Planeta, la 27 de ani, v-ati simtit deja un scriitor consacrat?
Cred ca scriitorul se consacra de-a lungul vietii sale si cu fiecare carte pe care o publica. Totusi, daca ma gindesc la aceasta intrebare sa zicem cu mai putina exigenta, as spune ca consacrarea mea a venit odata cu primul roman, Mastile eroului. Premiul Planeta mi-a deschis drumul catre un numar mai mare de cititori si mi-a infuzat o mare doza de siguranta si de incredere in posibilitatea de a ma dedica meseriei de scriitor.
Cum vedeti acum romanul Furtuna cu care ati cistigat Premiul Planeta?
Cu distanta pe care timpul si evolutia mea ca scriitor o pun in mod natural intre mine cel de acum si toate cartile pe care le-am scris in acesti ani. Ginditi-va ca Furtuna s-a publicat acum zece ani si ca, desi sint acelasi om, universul meu literar – ca sa-i spunem intr-un fel – si nelinistile mele de azi merg in alte directii. Cred ca asta i se intimpla oricarui scriitor, cu trecerea timpului isi vede productiile cu o oarecare distanta. Asta nu inseamna ca reneg ceva, ba chiar dimpotriva, pentru ca atunci cind recitesc unele pasaje din cartea citata ma mir de cum puteam sa scriu la douazeci si cinci de ani. Ceea ce un scriitor trebuie sa evite e sa cada intr-un fel de complezenta, pentru ca altfel e pierdut. Scriitorul trebuie sa fie exigent cu el insusi si sa incerce sa se depaseasca cu fiecare carte pe care o publica. Asta te face sa devii criticul tau cel mai acerb, dar e si o atitudine, cred eu, foarte productiva.
Faptul ca in carte e vorba despre misterul unui tablou de Giorgione n-a facut ca unele voci sa gaseasca similitudini intre cartea dumneavoastra si teme asemanatoare din unele bestseller-uri?
Nu, Slava Domnului, asta nu s-a intimplat. Si nu din intimplare: cartea mea, Furtuna, nu a fost asociata acestor bestseller-uri abominabile pentru ca nu are nimic in comun cu ele.
Intr-o conferinta tinuta in fata unui public de liceeni spuneati ca ar trebui sa incerce sa-si aleaga meseria nu in functie de beneficiile materiale, ci de propria vocatie. Cind si cum v-ati descoperit vocatia de scriitor?
Inca de cind eram foarte mic, de la cinci sau sase ani, mergeam cu bunicul meu sa citim in biblioteca publica a orasului in care am crescut, Zamora. Acolo, inca de la primele lecturi, am simtit dorinta de a ma transforma in cel care spune povesti celorlalti, la fel ca autorii care semnau cartile pe care le citeam eu.
Credeti ca intr-o tara ca Spania scriitorul poate ajunge sa aiba o meserie profitabila si apreciata social?
Cred ca da, desi nu la nivelul la care ar trebui, mai ales daca facem o comparatie cu alte meserii care cistiga mult mai mult respectul oamenilor, pentru ca au o mai mare expunere mediatica sau pentru ca sint in mod traditional considerate meserii serioase. Nu trebuie sa uitam ca meseria de scriitor e un pic ciudata, mai ales daca nu e insotita de succes si consideratie sociala.
„Amintirea vizitei mele in Romania e foarte placuta”
Ce carte urmeaza sa publicati?
Lucrez la un roman care se petrece in timpul razboiului civil de la noi.
Daca ar fi sa veniti din nou in Romania, ce ati vrea sa revedeti?
Atmosfera asa de calda a stradutelor bucurestene si senzatia de inocenta care nu a fost coplesita inca de frenezia capitalista. Trecerea timpului intr-un oras care, incercind sa-si recupereze trecutul cel mai pretios, se uita spre viitor cu o privire curata si plina de speranta, ca aceea a unui adolescent. Si, de asemenea, ospitalitatea si caldura oamenilor pe care i-am intilnit in Romania. Amintirea vizitei mele in Romania e foarte placuta, va rog sa ma credeti.