Aici contribuie, desigur, si coruptia din politie (sora cu cea din celelalte institutii ale statului de drept), si ineficienta politistilor – adesea insa mult exagerata –, dar si preconceptiile cetateanului obisnuit.
Stiu ca politistul roman e slab educat. Doar o spun chiar si cetatenii care n-au citit in viata lor o carte si carora silabisirea unui articol de ziar li se pare o corvoada. O spun cetatenii agramati si cei analfabeti, cetatenii incompetenti si cei chiulangii. Asa ca n-are cum sa nu fie adevarat.
Stiu si ca politistul roman e spagar. O auzi de la cetateni anestezisti de spital, care nici nu se ating de bolnavi fara citeva milioane. O auzi de la cetateni functionari, care rezolva problemele altor cetateni doar daca sint sensibilizati cu o „atentie”, si de la cetateni profesori de la universitati, care au tarife fixe pentru trecerea unui examen. Asa ca n-are cum sa nu fie adevarat.
Propun totusi un mic si inofensiv test de corectitudine. Sa luam un caz benign, din zona automobilistica. Sa presupunem ca aveti un accident mic, fara urmari, cu masina. Sinteti sofer, circulati prea repede sau dupa o bere, doua baute vara pe o terasa si intrati cu masina intr-un sant, intr-un stilp, intr-un pom. Vine politia, constata accidentul si va lasa fara carnet de sofer pentru multa, foarte multa vreme. Bun. Adica rau… Dar sa mai presupunem ca aveti o cunostinta – poate printre ofiterii superiori de la politie, poate doar un prieten care are un prieten, nu stiu… dar acea cunostinta va poate recupera carnetul a doua zi, fara bataie de cap si, poate, chiar si fara a mitui pe cineva, doar ca sa va faca un serviciu. Acceptati si va incasati stoic pedeapsa ori va strecurati pe sub lege asa, usor, cit sa nu se vada?
De aici poate porni judecarea politistului – contextual, laolalta cu fratele lui mai mic, cetateanul. Ma gindesc, de exemplu, la raporturile care pot aparea intr-o banala intilnire intre cei doi, provocata de depasirea vitezei legale de catre un sofer oarecare. Aproape toti soferii din lume fac asta, nu? Iar cind sint prinsi, aproape toti soferii incearca sa scape, intr-un fel sau altul, de pedeapsa legala.
Uneori politistul ii sugereaza soferului ca nu i-ar strica un ban in plus, ca, deh, salariile-s mici, munca e grea… Ei, da, un astfel de politist e corupt. Sunati la numarul nu stiu care… Doar nu preferati sa dati spaga! Ati fi un fel de complice, nu? Alteori politistul pare intransigent si inflexibil, dar poate fi imbunat cu o mica atentie. Dar nu preia el initiativa.
Citeodata insa politistul chiar e intransigent si refuza sa primeasca orice fel de mita. Poate o face de frica, poate chiar e patruns de rolul lui in societate, nu stiu. Dar se intimpla si asa. Dupa cum se poate intimpla ca un sir de scuze si rugaminti bine rostite sa-i inmoaie inima si sa il lase pe sofer sa scape doar cu o praftura pe care, dac-ai scapat, nici n-o mai simti. Se poate si asa.
Am intilnit toate cazurile de mai sus. Ciudat, dar atunci cind vine vorba de cazul sau particular, cetateanul moral si educat, care se plinge de coruptia si incompetenta din institutia numita Politie, e totusi mai infuriat pe politistul incoruptibil, „boul ala analfabet care m-a oprit si m-a amendat”, decit pe cel mai maleabil, caruia „i-am inchis botul cu doua sute de mii de lei”. Pe corupt il dispretuieste cu intelegere, dar pe intransigent il uraste din rarunchi.
In mod normal, cetateanul sofer ar trebui sa fie incintat atunci cind politistul respecta legea si il jupoaie de bani conform legii sau il lasa fara carnet de conducere. Nu-i asa? Ar fi un semn ca lucrurile merg din ce in ce mai bine in tara. Iar daca soferul cetatean se bucura mai degraba cind scapa ieftin decit cind legea e respectata (ce-i drept, pe buzunarul lui), inseamna ca nu la politie e buba. E undeva mai adinc.