Dindu-le o semnificatie ciudata, deplin afectuoasa, tandra, ca o marturisire mereu asteptata, ca o declaratie cifrata, facuta ca sa pricepi… o nesfirsita rugaciune laica, murmurata numai pentru tine, inteleasa numai de tine…
Nu mai are nici o importanta nimic… Ramine doar dorinta de-a o vedea cum se misca, cum respira, cum hohoteste cristalin, picurat… hi, hi, hi… de a-i sorbi vocea tinara, subtire, intrematoare, de a i-o bea ca pe-o apa limpede, rece, lichid sfint harazit doar mie… de a-i mirosi parul (dar oare i l-am mirosit indeajuns?)… Viata petrecuta aievea, asta conteaza… Ma uitam ceasuri intregi la dinsa. Ma uluia, ma facea fericit, mi se oprea rasuflarea, ma inabuseam de placerea de a o sti linga mine… a mea oarecum… chiar daca povestea prostioarele ei… „experientele” ei… caraghioase…
O iubeam si mai mult, devenise indispensabila, necesara… ca o mincare delicata, nutrindu-mi intregul meu corp obosit… Sa-si atinteasca ochii verzi, fascinanti, infundati in orbite… Sa faca doi-trei pasi si eu sa admir elasticitatea fiintei ei teribile, mladierea ei feroce, de animal tinar plecat dupa prada, dupa nuci, dupa mere… fesele perfect rotunde, pintecul plat inflorind amenintator intr-o corola larga de buric adinc, absorbant… O unghie atinsa ma electriza…
Doamne, sopteam, adu-o la mine in casa, tine-o in camera mea naruita-ntre carti ratacite, aruncate de-a valma, primeste-o, Doamne, n-o alunga… fii bun cu mine, cu dinsa… sa-mi arate, mingiietor, imbiindu-ma, ursuletul de plus maro pe care-l poarta de ani de zile in buzunarul rucsacelului galben… apoi sa manince covrigeii uscati, rontaindu-i… indemnindu-ma si pe mine… rasfirindu-si parul, brusc maturizata, femeie… amestecul fermecator, excitant, dintre pustoaica si femeie… Cum sa-i explic faptul miraculos ca exista? Ca se trinteste, cu trupul ei mic, pe scaune, pe fotolii, de parca ar vrea sa le distruga? Ca e extraordinara cind sare… tup-tup!, cu amindoua picioarele usor flectate… pur si simplu… sare in plina strada, ca iepurii, fara sa-i pese de nimeni, ridiculizind virsta mea, seriozitatea cetatenilor urbei noastre culturale de pute… bucuroasa ca ma entuziasmez… ca-mi vine sa rid… ma hlizesc… ca o laud… cum sa-i explic?
Cum s-o fac sa inteleaga ca-i formidabila, gingasa, seducatoare… cind se strimba, ducindu-si miinile la cap, mimind niste urechi uriase… sau niste antene de extraterestra comica… da… holbindu-si ochii, in clipa in care se suie intr-un taxi? Ca e delicioasa cind ma momeste cu carti cu benzi de desen colorate… cu Strumfi… cum?
Bai, zice, hai sa halim niste hot-doguri! Bai, zice, tu chiar esti scriitor? Bai, zice, iti iau eu bilete de troleibuz… Bai, zice, trebuie sa te mai scot prin lume, ca face bine… Bai, zice, smulge-mi o pana din aripa drept suvenir, nu fi prost… Sa poti scrie, indiferent la grozaviile dezlantuite in jur, indiferent la intimplarile inspaimintatoare din tine… Singuratatea, dupa un timp mai lung, da un soi de veselie permanenta…