Afla, monser, ca nu e chiar asa. In primul rind ca, desi simpatic, manierat si cult, esti slabut in carne, adica te-as putea bate de te-as zvinta. Asa, fara motiv, doar fiindca mie nu-mi plac astia desteptii. Ti-ai lua concediu medical, iar noi am scapa de grija de a-ti trimite articole, nu ne-ar mai apuca tremuratul miercuri seara la gindul ca joi e prea tirziu.
In al doilea rind, cum ai ajuns tocmai tu sa conduci cea mai bine cotata revista de cultura din tara? De ce s-a gindit domnu’ Lupescu tocmai la tine, cind mai erau si altii prin anturaj? Iti aduc eu aminte, sa afle si tara: bunica ta este vara dreapta cu finul mecanicului care i-a reparat lui dom’ Lupescu usa la garaj. Nici sa nu te gindesti sa negi asta. Si, uite asa, din vorba in vorba, am si eu un nepotel, daca ma puteti ajuta sa-l bag in servici… –… lasati, doamna, ca vorbesc eu cu nasu’, ii face acuma usa la un om mare… stii tu, gesturile clasice de solidaritate romaneasca. Mie bunica nu mi-a dat niciodata nimic.
Iar in ce priveste modul in care iti faci treaba, mi se pare total neinteresant. Nu reusesti sa captezi atentia adevaratilor oameni de cultura grea, de exemplu eu. Ce bagi tu in fituica aia? Recenzii de carte, bla bla bla, teatre, interviuri cu tot felul de oameni plictisitori, ba ca Patapievici, ba ca nu stiu ce violoncelist. Trezeste-te, baiatule! Lumea vrea realitati!
Eu as pune pe prima pagina o poza trucata cu Arnold si Vandam, dindu-si reciproc pumni in mecla. Apoi, paginile doi, trei si patru, comentarii pertinente de la Zmarandescu, Sora si Nikita, ca care-i mai tare dintre Arnold si Vandam. Apoi una in titele goale sa prezinte vremea. La final, piata auto. Oricum, incapatinat cum te stiu, nu vei face nimic din ce-ti zic eu.
Atunci, descurca-te fara mine, batrine, zi-le ca-s bolnav si nu am putut scrie.
Sau mai bine publica scrisoarea asta.