Note de călătorie  -  Desiree Halaseh  -  Universalitatea nudității  -  

Am petrecut vara la Iași. Toată vara, să fiu mai exactă. Deși o astfel de perspectivă mi-ar fi dat fiori în prealabil, retrospectiva nu e chiar așa de sumbră. Dimpotrivă.

În urmă cu câteva zile, între o pauză de curățat copacii și tăiat trandafirii din grădină mi-am dat seama că există un loc în Iași unde nu am mai fost de ani de zile. La plaja Purcica. Știu, știu care vor fi reacțiile, dar răbdare încă vreo câteva rânduri. Am fost și eu de cealaltă parte a baricadei pudibonzilor care refuză cu obstinație să se expună, să se perpelească pe o parte și pe alta până ce nu mai există mare diferență între propria piele și cea a unei tobe africane bine încinse de mâinile unui percuționist vivace.

Mi-am făcut rapid bagajul, cu un cearșaf, o sticlă cu apă, o carte, și cam atât și am descins în forță, grăbită să prind măcar un pic din ultravioletele de amiază. Pentru 10 lei am primit două bilete, unul pentru plajă și altul pentru nămol.

Concentrație de sulf mai mare decât izvoarele de la Băile Herculane

Un pic de istorie. Băile Nicolina au apărut în jurul anului 1950, după ce Comitetul Geologic din București a făcut un foraj ce a scos la suprafață apă clorosodică termală care forma un nămol negru. Cu timpul s-au descoperit pro­prietățile puternic sulfuroase ale izvorului din Nicolina și în jurul său s-a construit o bază balneară de tratament ambulatoriu.

Baza de tratament a Spitalului de Recuperare Nicolina oferă o gamă largă de proceduri, având saună proprie de apă minerală sulfuroasă, cu concentrație de sulf mai mare decât izvoarele de la Băile Herculane.

Dispune de piscine cu apă sulfuroasă, piscină pentru înot terapeutic (cea mai mare din Iași până în prezent), sectorul de hidrotermoterapie cu băi de plante, băi galvanice, du­șuri sub­acvale, jacuzzi, saună, sectorul de fizioterapie, electrote­rapie, aerosoli și ma­saj, săli de kinetoterapie. Sectorul de tratament a fost încadrat la toate nivelurile de personal de specialitate: profesori de cultură fizică medicală, asistenți kineto­terapeuți, maseuri, dar și specialiști în electrofizioterapie și explorări func­ționale.

Pășesc în altă lume. O mare de femei, de toate vârstele. Toate roiesc în jurul plajei cu nisip auriu, a dușurilor cu sulf și a magazinului cu de toate din colț. Muzica nu mai sună în boxe și în aer plutește un miros metalic, ascuțit și foarte distinct. Înaintez către ceea ce odată fusese bazinul cu nămol. La fiecare pas e un alt corp întins la soare, cameleonic, mascat de stratul argilos ce îl acoperă în totalitate. Cu ochii închiși, se confundă cu pământul pătat, crăpat de lut.

O sută de corpuri lăsate la uscat, cu șolduri late și sâni consumați

Fac un slalom grațios, îmi așez cearșaful strategic, mă strecor din rochie și rămân în costum de baie. Deja simt o pereche de ochi circumspecți – e nouă aici. Asta nu mă intimidează câtuși de puțin și parcurg calea spre cele două găleți de vis pline ochi de nămol binefăcător. Câteva femei se ajută, aici în spate puțin, eu am uitat să prezint biletul, încă o tură printre statuile vii și înapoi.

O pată, încă una, senzația e fantastică, mâna îmi alunecă rapid pe un picior și apoi pe altul, pe mâini, între degete, pe gât și, bang!, sunt în­ghițită de marea de femei. O sută de corpuri lăsate la uscat, cu șolduri late și sâni consumați, spinări aplecate și valuri de riduri și falduri, un șir darwinian al fe­minității românești.

Ochii mi se învârt într-un caleidoscop de forme, îmi râd în si­ne – credeai oare în tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte? Aici e trecutul, prezentul și viitorul propriului meu corp, îi văd evo­luția de la primii muguri, prin­tre avalanșe hormonale și cataclisme emoționale, de la slab la puțin cam mult, de la prima urmă de portocală pe coapsa stângă la a doua vergetură de pe dreapta. Dar femeile mă primesc între ele și nu îmi judecă privirea curioasă, unele râd cu toată gura, altele fumează tacticos, unele se spală în grabă, altele schimbă numere de telefon și fac trafic cu infor­mații privind maseuze experte care cer puțin și stau mult, nu uită de glezne și se deplasează la domiciliul clientului. Se vor­bește despre nămolul de la Herculane, prețul la o ședință de kineto, cum să te apuci de fumat – îmi place să pufăi, ce să fac, termin treaba, pufăi, mă reapuc de treabă și tot așa.

Fără haine nimeni nu e nimeni și toată lumea e toată lumea

Diferențele se estompează și barierele sociale cad în favoarea noastră. A comunității de femei din Iași. Asist la un tip de camaraderie a unui grup divers, cu vârste cuprinse între 20 și 85+, adunat într-un spațiu public pentru a socializa liber. E reconfortant să știi că mai există un astfel de loc într-o cultură puternic individualizată precum a noastră, un loc unde te poți simți inclus fără să fii judecat după aparențe, un loc în care chiar și cele mai conservatoare dintre noi pot uita de ierarhii și standarde sociale.

Spațiile exclusiv segregate în funcție de gen sunt rare, dar valoroase în cultura română. Ele reprezintă definiția principiilor de nediscriminare despre care vorbim atât de mult, dar în legătură cu care facem atât de puțin. În ceea ce mă privește, ca individ profund introvertit, îmi dă șansa să ies din zona de confort, dar pe măsură ce o fac îmi dau seama că spațiul privat e ceea ce alienează din ce în ce mai mult, iar spațiile publice, corect folosite, sunt terapie și alean tuturor durerilor femeiești mai mici sau mai mari.

Așa că du-te la plajă, stai de vorbă, ascultă și dă mai departe.