Rubrici  -  Florin Lazarescu  -  Povești recente  -  

1.

Mi-a povestit un prieten că avea o rudă îndepărtată care a fost deportată de Stalin din Basarabia în Siberia.

După Revoluție, a început să-și viziteze din când în când niș­te neamuri ajunse prin Bucu­rești. Și a luat-o lumea la întrebări:

— Păi, mamaie, acum că s-a terminat cu comunismul, ce mai cauți matale în Siberia, de ce te mai întorci, de ce nu stai în România cu noi?

— Dragii mei, zice ea, în Siberia știu limpede de-o viață cine sunt ăia răi, care mi-e prieten și care mi-e dușman, cu cine pot face treabă și cu cine nu. Și mă descurc. În România e o așa ame­țeală de oameni și situații, că nu mai pot pricepe care sunt ăia cu adevărat buni sau răi.

2.

Am oprit mașina la zebră, aș­teptând să treacă, șontâc-șontâc, o doamnă cu piciorul drept în ghips. Avea o rochie albă, lungă, elegantă, ca de epocă, o pălărie tot albă, iar – ca să nu se murdărească, ca să păstreze albul ima­culat, bănuiesc – piciorul în ghips era băgat într-o pungă Lidl, legată cu sfoară de gleznă.

3.

Îmi amintesc împreună cu mama:

Tata s-a învoit de la serviciu, ca să ne ajute să terminăm de de­pănușat un hectar de porumb pentru CAP (Cooperativa Agricolă de Producție, cred că mulți deja habar nu au despre ce vorbesc). Căzuse prima zăpadă la început octombrie. Aveam mâinile aproape degerate de frig, se întunecase, am luat traista cu oala de mâncare, să plecăm naibii acasă. Când a apărut paznicul tarlalei, cumva iritat:

— Pavele, ce faceți?

— Păi, ce să facem? Plecăm, că am înghețat.

— Cum așa? întreabă el nervos. Cu mâna goală?

— Cum altfel?

— Păi, nu luați și voi un sac de porumb? Toată lumea ia.

— Lasă-mă, nene! De furat îmi arde mie acum? Nu vezi că e copilul înghețat de frig?

— Pavele, nu-ți permit! zice paznicul. Nu e furt. E munculița voastră pentru care nu primiți nimic. Ia și tu măcar un sac de porumb.

— Mă tem, zice tata.

— Pavele, ești nebun? De cine te temi? Eu îs paznicul, afară e noapte. E munculița ta.

— Nici n-am sac, zice tata.

Paznicul îl trage pe tata spre coliba lui și scoate un sac.

— Uite sac. Mi-l dai tu când o fi. Acum ia un sac de porumb!

Tata umple un sac de porumb, îl aburcă la spinare și pleacă. După ce ajunge la vreo două-trei sute de metri, paznicul începe să urle după el:

— Băă, lasă sacul! Bă, hoțule, băă! De ce furi? Lasă sacul jos, băă, hoțule, că te prind și te omor.

Tata fuge cu sacul de porumb în spate, nici nu putem ține pasul cu el, abia îl mai vedem. Dar îl auzim din întuneric:

—’Tu-ți munculița și dumnezeii mă-tii de nenorocit!

4.

Îmi cumpăr struguri mari, negri, made in Romania, de la magazinul din colțul străzii mele. Sper să fie și dulci. Fur o boabă și verific. Sunt. Apoi, cât umplu punga din­tr-o ladă plasată afară în ploaie, aud trei bărbați care stau și discută cu o bere în mână, înghesuiți sub o singură umbrelă:

— Îi urât tare la pușcărie! Eu am fost numa’ oleacă și nu-mi mai trebuie cât oi fi!

— Phaiii, păi eu am fost într-o zi într-o celulă și, când o trântit unu’ ușa, m-am căcat pe mine!

Ferească Dumnezeu să ajungi să scrii o carte pe-acolo! concluzionează al treilea.