Nu l-am cunoscut pe Noël Bernard, celebrul ziarist, redactor și apoi director al postului Radio Europa Liberă în anii ’50-’70, dar după ce am ajuns în redacția postului de radio spre sfârșitul anilor 1980 am aflat și despre marea lui pasiune pentru muzică. Ba chiar, grație prieteniei Ioanei Măgură-Bernard, am văzut o parte a colecției lui de discuri, între care înregistrarea preferată era opus-ul lui Monteverdi, Vespro della Beate Vergine.
Asemenea altor posturi de radio din epocă, din rațiuni în principal de ordin economic, la Radio Europa Liberă au fost șterse pentru a fi reutilizate sute și sute de benzi cu înregistrări, nu odată prețioase din punct de vedere documentar și cultural, iar astăzi, din perspectiva timpului, și istoric. Emisiunile cu subiecte muzicale au fost astfel, în marea lor majoritatea, sacrificate și este practic imposibil de reconstituit o imagine a transmisiunilor din epocă. Păstrate, din ce am descoperit până la ora aceasta, au fost doar două interviuri realizate, aș spune din mers, de Noël Bernard, unul cu Yehudi Menuhin, întâlnit într-un avion ce venea din Statele Unite, cel de-al doilea cu soprana Ileana Cotrubaș, și ea între două avioane, aflată la Opera din Köln pentru o serie de spectacole Mozart.
La ora actuală, Opera română, începând cu cea bucureșteană, parcurge în mod vădit o criză majoră – urmărită și analizată cu pertinență pe blogul cultural Despre Operă – și care este, în multe privințe, o bună ilustrare a ceea ce se petrece pe planuri multiple în România de astăzi, trasă la fund de conservatorism, incompetență, corupție, temporizare și naționalismul celor ce o conduc. Anularea de două ori a concursului pentru desemnarea directorului Operei Naționale din București și menținerea în funcție, temporar se spune, dar parcă fără sfârșit, a contestatului Ștefan Ignat, este unul dintr-o mulțime de exemple posibile.
Când spui „România de astăzi“, nu poți să nu te gândești la „România de ieri“, cu întrebarea în consecință: a fost aceasta din urmă diferită? Cum era percepută lumea Operei române în context internațional din perspectiva unui celebru reprezentant al ei, format la București? Discuția lui Noël Bernard, la Radio Europa Liberă, cu soprana Ileana Cotrubaș, în mai 1978, în plină glorie pe scenele lumii, merită cunoscută și vă propun să o citiți aici (iar, dacă aveți curiozitatea, să o ascultați chiar pe pagina Arhivei istorice a REL la https://www.europalibera.org/a/29422046.html).
Noël Bernard: Ai cântat aseară, la Opera din Köln, Nunta lui Figaro. Ai venit la Köln de la Madrid și la Madrid de la Viena, de aici pleci la Monte Carlo și de acolo înapoi la Salzburg. Ești un fel de fenomen modern al interpretului – cel care călătorește mult cu avionul cu reacție între diferite opere. Este un lucru fericit și un lucru, în același timp, nefericit. Fără îndoială, ești interpreta română cu cea mai mare carieră după război și aș vrea să te întreb, Ileana Cotrubaș, dacă acum zece ani, când ai venit în Occident pentru prima oară, erai produsul finit de astăzi sau dacă acest produs s-a format în Occident?
Ileana Cotrubaș: Eram. În momentul în care am ieșit din țară, eu deja făcusem Conservatorul de Muzică din București. Eram și sunt ceea ce sunt astăzi. Sunt produsul educației pe care am primit-o în România și sunt foarte recunoscătoare școlii pe care am urmat-o și profesorilor cu care am studiat.
NB: Care profesori?
IC: Profesorii mei de la școala de muzică și de la Conservator. Nu pot să nu îl menționez pe maestrul Constantin Stroescu, căruia îi datorez, de fapt, formația mea artistică. Nu pot s-o uit pe doamna Eugenia Iliescu, de la Școala de Muzică, cu care am început studiul. Maestrul Aureliu Alexandrescu, maestrul Nicolae Secăreanu – toți profesorii care m-au ajutat, profesorii de la clasele de teorie, de solfegiu, istoria muzicii… Nu pot să-i numesc pe toți, pentru că ar fi o listă nesfârșită, însă toți profesorii pe care i-am avut la școala de muzică și mai departe, la Conservator, au folosit la ceea ce sunt eu astăzi de fapt, adică „produsul Ileana Cotrubaș“, să-i spunem așa.
Bineînțeles că experiența pe care am căpătat-o în acești zece ani de zile de în teatrele la care am fost angajată a contat foarte mult. Dirijorii cu care am lucrat, regizorii și chiar partenerii de care am fost înconjurată au ajutat foarte mult la atingerea nivelului artistic la care am ajuns astăzi. (Va urma)