Asadar, avem de data aceasta nu o suburbie, ci un orasel, Cheever nu mai pune-n scena lupta dintre binele anost si raul haotic, ci, pur si simplu, reuseste sa intepe formele goale ale… vietii. Care fisiie prin cele nu mai mult de 150 de pagini ale cartii ca niste baloane cumparate la bilci. Nu scapa nimic de sub privirea (si de sub rinjetul inuman) al acestui scriitor. N-are mila, te trimite pe piste inselatoare aproape la fiecare pagina, tinind sa demonteze, in ultimul sau roman, asa cum a facut-o inca de la primele sale povestiri, tot felul de „mituri“, cum ar fi iubirea, bunatatea autentica umana si, mai nou, fervoarea ecologista.
Batrinul Sears e, aparent, un fel de profesor Kepesh al lui Roth, in Animal pe moarte, numai ca Cheever e mai putin tezist decit autorul Pastoralei americane: iubirea lui nesperat obtinuta, o vara indiana, nu va muri, ci e o nevrotica ce-si ocupa fiecare seara luind parte la tot felul de intilniri care o ajuta sa se lase de fumat, de baut, de trait. A doua treaba frapanta e ritmul obsesiv cu care foloseste observatia „Nu intelegi deloc femeile“… asta chiar si in timpul actului sexual.
Unul dintre cele mai crude si demolatoare romane pe care le-am
citit vreodata
„Aceasta este o poveste care trebuie citita in pat, intr-o casa veche, intr-o noapte ploioasa. Ciinii au adormit si caii de calarie – Dombey si Trey – pot fi auziti in staulul lor, de partea cealalta a drumului, dincolo de livada. Ploaia este blinda si necesara, dar nu necesara pina la disperare. Pinzele freatice sint la un nivel multumitor, riul din apropiere e bogat, gradinile si livezile – tocmai incepe un nou anotimp – sint irigate cum nu se poate mai bine.“ Asa incepe unul dintre cele mai crude si demolatoare romane pe care le-am citit vreodata. Lemuel Sears (si nu cred ca degeaba poarta numele lantului de magazine) are o meserie ciudata, pe care o veti descoperi cu greu, citind cartea*.
In momentul de fata e batrin, dar nu destul de batrin pentru a fi ajutat sa treaca strada sau pentru a se indragosti nebuneste de mult mai tinara si shizofrenica Renee. Idilicul lac din oraselul Janice nu mai e demult idilic: in momentul „povestirii“ e folosit pentru deversarea deseurilor.
Domnul Salazzo, proprietarul uneia dintre cele trei frizerii ale orasului isi impusca batrinul si credinciosul ciine pentru a scapa de cheltuielile legate de intretinerea lui. Izbucnirea lui atrage atentia familiei numeroase de mafioti din care face parte, astfel incit capata postul de „intendent“ al lacului, unde supravegheaza si incaseaza taxele pentru deversarea deseurilor.
Cartea e, asa cum a scris si Mihai Iovanel, perfecta. Perfecta in sadismul ei, perfecta prin cruzimea cu care batjocoreste „institutia vietii“, si nu numai a celei din suburbia americana, asa cum o facea in Bullet Park.
(Nu in totalitate. Nu se poate abtine nici aici: „Unul dintre lucrurile extraordinare privitoare la orasel si la locul sau in istorie era acela ca acolo nu se gasea nici un fel de fast-food. Un lucru cu totul neobisnuit la vremea respectiva, care te facea sa iti inchipui ca peste localitate se abatuse cine stie ce napasta, de pilda o mare saracie, sau ca locuitorilor le lipsea spiritul de aventura; dar nu era vorba decit de o eroare a computerelor care aleg locatiile pentru fast-food-uri. O alta particularitate istorica a locului era faptul ca marile sale vile, relicve ale altor vremuri, nu fusesera reconstruite ca sa serveasca drept aziluri pentru acea numeroasa populatie a comatosilor si muribunzilor tinuti excesiv in viata, fara nici un scrupul, cu ajutorul inventiilor medicale revolutionare.“)
„Totul parea un paradis!“
Lemuel Sears e parasit de noua si, probabil, ultima sa iubire. In aceeasi noapte se culca cu portarul blocului in care ea locuieste. Aventura, o premiera in viata lui, ii da o stare de vinovatie, il impinge in brasele angoasei si ale unui psihiatru falit. Drept care hotaraste sa-si infrunte soarta si sa continue aventura cu mai tinarul Eduardo. Mai precis, se decid sa mearga la pescuit impreuna… Sexul cu Eduardo ii confera o stare plina de liniste, eliberarea de angoasa simtita in prezenta femeii care-i tot repeta ca nu intelege… femeile.
Si cum ar fi putut sa combata vinovatia pe care el, vajnic heterosexual batrin, o resimtea, decit militind pentru asanarea si „de-poluarea“ (procedeu extrem de complex) lacului din Janice?
Acesta ar fi unul dintre firele narative. Poate cel mai blind dintre ele. Faptul ca, in partea cealalta, Betsy, o tinara mama a doi baieti, indragostita de sotul ei, se ia la bataie cu doamna Solazzo in supermarket, ca-si uita copilul pe autostrada si conduce linistita pina acasa sau ca otraveste sticlele de sos din magazine amenintind cu dezlantuirea apocalipsei in cazul in care nu se opreste poluarea lacului… toate astea fac din cartea lui Cheever… un paradis.
Nu cred ca stiu pasaj mai cinic decit acela in care batrinul, parasit de Renee, rememoreaza post-coitumul ca pe un paradis pierdut:
„El ii sarutase minunatul git si-i mingiiase netezimea spatelui, si avusese sentimentul ca se pierde in pura placere de a iubi. Dar parca o facea oarecum impiedicat, ca si cind ducea un cufar greu in sus, pe niste scari cotite.
Cerul era limpede in acea dimineata, si poate mai erau stele, desi nu se zarea nici una. Gindul la stele ii sporea forta trairii sufletesti. Ceea ce-l tulbura era constientizarea lumilor din jurul nostru, cunoasterea – oricit de imperfecta – pe care o detinem asupra naturii lor, faptul ca simtea cum in ele se afla un graunte al trecutului nostru si al vietilor noastre viitoare. Constientizarea acelui ceas era un privilegiu absolut, maretul beneficiu de a trai aici si de a ne reinnoi prin iubire.
Totul parea un paradis!“
Cind citesti o carte ca asta, al carei unic scop e sa distruga orice iluzie posibila, nu poti spune decit, asa cum a facut-o un alt mare american (destul de asemanator cu Cheever): Taci, te rog!
*) Redactia ofera o lada de bere celui care afla meseria respectiva. Raspunsurile, pe adresa anca.baicoianu@polirom.ro
John Cheever, Totul pare un paradis, traducere din limba engleza de Irina Horea, colectia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2007