Asociez toamna cu a-mi revedea colegii de școală. Colegii erau simpatici, dar nu ne prea intersectam în timpul verii, eu creșteam la bloc, ei la bunici, așa că începutul toamnei însemna reînceputul prieteniilor. Cu timpul, când vacanța a devenit număr fix de zile de concediu și colegii o prezență aproape continuă în viață, toamna a căpătat o nouă însemnătate, dar nu foarte diferită de prima: este momentul când îmi revăd personajele preferate din seriale și fac cunoștință cu altele, noi.
Întotdeauna m-a intrigat organizarea serialelor pe sezoane și momentul universal în care încep. De ce toamna? De ce de la finalul lui septembrie? De ce nu la început? Mult timp am crezut că explicația avea legătură cu școala, în mare parte și pentru că o bună bucată din viață se învârte în jurul acestui moment. Explicația este una mai degrabă istorică. La începuturile televiziunii, primele contracte de producție au fost oferite vedetelor radio. Pentru că nu suportau căldura New Yorkului, acestea își petreceau vara departe, iar emisiunile radio se închideau. Când au făcut tranziția spre TV, oamenii de radio și-au păstrat aceleași obiceiuri, astfel încât intrau în pauză de producție după luna mai și reîncepeau treaba în septembrie. Formatul a funcționat și din cauză că cifrele de audiență scad dramatic în timpul verii, iar în timpul toamnei, când toată lumea se întoarce spre viața obișnuită, atenția este mai crescută.
Serialele noi încep cu un episod pilot pe care am învățat, în timp, să nu îl folosesc drept riglă de măsură pentru ceea ce va urma. În episoadele pilot se investește mult, lucrează uneori altă echipă decât cea care va lucra pe parcursul serialului, iar scopul lor nu este atât să convingă audiența, cât să convingă companiile de televiziune să investească într-un întreg sezon. Dintre toate serialele care se lansează, doar 35% se vor întinde pe mai mulți ani. Multe sunt anulate chiar înainte să își termine povestea dintr-un prim sezon. Gradul ridicat de abandon TV arată cât de dificil este publicul de ghicit, cât de norocos trebuie să fii pentru a fi excepția și cum eșecul este o regulă inclusiv la case foarte mari.
În principal, serialele sunt anulate din cauză că au cifre de audiență foarte mici, dar nu acesta este singurul motiv. Uneori, casa de producție refuză să își scadă costurile de licențiere chiar și după ce este evident insuccesul; alteori, serialul nu are potențial de a fi valorificat mai târziu, prin drepturi de difuzare, ceea ce înseamnă că nu va mai aduce bani în plus corporației care îl produce. Cu o serie de algoritmi, „The Guardian“ a calculat și care ar fi durata perfectă a unui serial: 4,36 de sezoane.
De multe ori, moartea unui serial este bruscă. Televiziunea anunță, cu vreo câteva episoade înainte de încheiere, că nu va reînnoi contractul pentru încă un an. De multe ori însă, serialele trec printr-o moarte anunțată cu cel puțin jumătate de an în avans. Este cazul, în acest an, a serialului meu preferat – Crazy Ex-Girlfriend, o comedie care folosește umorul pentru empatie, niciodată pentru răutate. Vor mai fi doar 13 episoade, nu foarte diferite de ultimele pagini ale unei cărți ce nu se dorește terminată. Toamna este momentul în care încep multe lucruri interesante, dar încep și sfârșiturile.