A fost educativ. Si pentru partea teoretica cu piarul, si pentru psihicul de piar – asta mai ales daca esti in bransa de 8 bookfesturi + gaudeamusuri la un loc si simti nevoia sa fii rasfatat cu o vizita la cel mai mare tirg de carte din lume. Profesional, am avut sansa sa vad cum fac promovare marii editori ai lumii. Fireste, n-am intrat in amanunte. De exemplu, pe tot parcursul celor cinci zile, m-au obosit – si nu exagerez – niste pungi imense, roz, din hirtie, ce faceau reclama unui titlu nou semnat de o autoare celebra, pungi pe care le vedeam plimbate de fiecare 3 din 5 vizitatori ai tirgului. Curiozitatea ma indemna sa il intreb pe editorul respectiv, ca de la coleg la coleg, cit l-au costat cele citeva zeci de mii de exemplare pregatite pentru Frankfurt. Retinerea specifica celui care viziteaza pentru prima data tirgul ma oprea. Asadar n-am intrebat. Si nici de la editura care umpluse punctele de afisaj stradal din centrul Frankfurtului – atentie, in perioada tirgului! – cu o reclama la un singur titlu n-am avut curiozitatea sa aflu cifra pe care a depus-o in contul fimei ce detinea panourile.
De invatat am invatat citeva lucruri noi, dar presupun ca inca mai interiorizez, de vreme ce a trecut o saptamina si eu n-am reusit sa plasez pe site-ul Polirom anuntul referitor la faptul ca am batut palma cu agentul lui Doris Lessing – asta in vreme ce colegii de la Flammarion, chiar a doua zi dupa decernare, scosesera, habar n-am de unde, un banner imens prin care isi anuntau posesiunea asupra celui mai recent Nobel pentru literatura.
Am vazut afise extravagant de mari, plasme continind filme cu autori, pungi, mape, agende sau pixuri inscriptionate. In mare, formule de promovare care s-au mai testat si pe la noi, dar din care nici un editor roman nu-si permite inca sa faca o obisnuinta, atita vreme cit tirajul mediu, in Romania, este de 2.000-3.000 de exemplare.
Jurnalistii romani, fascinati de Nobel
La anul, cind se va tine Tirgul de la Frankfurt, eu voi fi in tara si nu mi se va mai parea deranjant faptul ca lipsesc de la cel mai mare eveniment dedicat cartii. Pentru ca m-am lamurit: Frankfurtul nu este un cenaclu literar, nici un loc de lansari-conferinte, ci un tirg, 90%, de afaceri, care se adreseaza in primul rind colegilor mei de la achizitie copyright-uri, nu redactorilor de promovare.
Iar in ultimii doi ani, pentru Polirom & Cartea Romaneasca, Frankfurtul a devenit si un important loc unde incepe vinzarea de copyright-uri. In acest moment sintem, daca nu aproape singurii, de departe cel mai important duo care se misca in acest sens – si spun asta nu din cauza ca m-as fi „piarizat“ complet, ci matematiceste, contabilizind initiativele celor doua edituri de promovare a scriitorilor romani in afara tarii si de atragere a editorilor straini inspre literatura romana. Si daca formularea mea suna destul de vag, o s-o spun mai concret: la Frankfurt 2007, Andrew Nurnberg, seful uneia dintre cele mai mari agentii literare din lume, cel care ii detine in portofoliu pe Doris Lessing, Ian McEwan sau Chuck Palahniuk, a intrebat de Petru Cimpoesu. Directorul de Marketing de la prestigioasa editura germana Suhrkamp i-a facut lui Filip Florian onoarea de a-l scana din cap pina in picioare – „ia sa vedem: zimbet, comunicativitate, sarm“ –, pentru a-i creiona planul de promovare pentru la anul, iar Dan Lungu a fost invitat sa dea interviuri publicatiilor straine, spre deosebire de Umberto Eco, care se afla doar in vizita la tirg.
Felul in care a inceput sa se modifice interesul strainilor pentru literatura romana promovata de Polirom & Cartea Romaneasca este un lucru important, care trece dincolo de sumele platite de catre agentii straini la casieria editurii. Deocamdata insa, subiectul n-a reusit sa stirneasca interesul nici unuia dintre jurnalistii romani, fascinati, in materialele despre Frankfurt 2007, mai curind de povestea cu Nobelul: fiind o obsesie romaneasca, acest premiu intereseaza automat. Bulgarii, zic agentii, au reusit sa depaseasca obsesia, nu-i mai seduce Premiul Nobel.