Gânduri adunate din stepele Asiei Centrale
Când găsești repede un numitor comun pentru oameni ai aflat un limbaj universal, când le simți durerea le simți și speranțele, și trădările, și furia, și alinarea pe care o aduce, când și când, iubirea, și când umbli tot pământul afli că toți oamenii sunt același om și că timpul e un cerc, totul s-a mai întâmplat, totul se va mai întâmpla și toate poveștile sunt întotdeauna despre dragoste și despre moarte, toți îndrăgostiții lumii sunt kârgâzii Djamilia și Daniar fugind ca în paginile lui Aitmatov cu tot trecutul în urma lor, trecutul e întotdeauna stupid și glorios și apăsător și nedrept și cumplit și trebuie să fugi de el și toți îndrăgostiții lumii știu asta, apoi uită, întotdeauna uită.
Am văzut odată un pictor pictând îndrăgostiți în cădere, niciodată nu am văzut ceva mai frumos și mai trist, îndrăgostiții cad mereu la picioarele istoriei și istoria nu îi privește, fiindcă, dacă nu știați, istoria e oarbă și nici nu poate fi altfel pentru a se îndura pe sine, toți oamenii din orchestre, toți violonceliștii care cântă pentru bacșiș în piațetele Italiei, toți lăutarii și toți oamenii din metroul din Moscova, toți bețivii din barurile tristelor orașe americane, toți vânătorii de balene și toți căutătorii de perle și toate prostituatele din hotelurile lumii purtând peste tristețe aceeași mască și nicăieri nici o ieșire din cerc, ziduri și piramide, ceaiuri dansante și bombe atomice, triburi și concerte simfonice, călătorii pe lună și pe planeta Marte, totul s-a întâmplat deja, omul care a salvat lumea se numea Stanislav Petrov și era rus, s-a întâmplat la câteva luni după ce m-am născut, el ar fi trebuit să apese butonul care declanșa războiul nuclear care ne-ar fi omorât pe toți, chiar și pe mine, cel abia născut, dar el a ridicat ochii spre Dumnezeu și atunci poate că Dumnezeu i-a făcut cu ochiul și i-a spus să nu urmeze alarma, căci alarma este falsă și americanii nu i-au atacat nuclear, iar el era un om sovietic adevărat, generos cu ideea de umanitate, ateu și cu desăvârșire credincios, el nu a apăsat butonul acela, eu l-am văzut foarte târziu, într-un film, ajunsese la periferia vieții, un bătrân bețiv și ursuz, care nu mai suporta oamenii și parcă își regreta lucrarea, cum trebuie că i se întâmplă și lui Dumnezeu în zilele cele proaste, era exact ca în filme, doar că Stanislav Petrov era adevărat, el chiar salvase lumea și, de fapt, dacă vreți să știți, el nu o regreta, pentru că inima lui era încă mare și în ea avea loc toată iubirea de pe pământ.
Iar altădată în China am întâlnit o tânără care venea de departe și tânăra aceea erau toate tinerele care veneau de departe, numele ei se traducea ochii puiului de cămilă, eu am râs de așa nume, dar tânărul ei soț purta un nume și mai ciudat, soțul ei se numea ploaie, și ei doi, ochii puiului de cămilă și ploaie, m-au primit în casa lor și m-au așezat la masa lor, și-au desfăcut toți nasturii inimii și m-au lăsat să le privesc sufletele și sufletele lor erau toate sufletele oamenilor care au trăit, trăiesc și vor mai trăi, iar uneori noaptea visez că plouă dinspre pământ spre cer, dar nu mă așez pe canapeaua niciunui psihanalist să îl întreb ce înseamnă visul acesta. Toți oamenii sunt același om.