Alexandru Papadopol se descurcă foarte bine – și se pare că se și simte bine – în rolurile de contre-emploi, de bărbat puțin mototol, puțin nevrotic, iar Paul Negoescu i-a exploatat această latură și în Două lozuri.
Noul film regizat, scris și produs de Negoescu, Povestea unui pierde-vară, e construit pe personajul interpretat de Papadopol, un profesor universitar incapabil să-și asume responsabilitatea unei relații serioase atunci când iubita (Nicoleta Lefter) rămâne însărcinată. În consecință, va parcurge un fel de traseu inițiatic în care se va inflama (crede el) pentru o fată mult mai tânără (Crina Semciuc).
Filmul a fost comparat cu cinematograful lui Woody Allen, ai cărui eroi nevrotici supracompensează prin verbozitate. Nefiind neapărat un fan Woody Allen, aș spune că seamănă cu un film mai puțin reușit al acestuia, în care replicile și situațiile nu prea au umor sau clenci și în care tribulațiile sentimentale ale eroului te lasă tot mai rece – poate și din cauza unui ritm mai greu de găsit. Negoescu are, însă, tehnică bună și ne arată un București liniștit și plăcut, așa cum îl știm din weekenduri. Povestea unui pierde-vară aparține unui gen de cinema care ar trebui să fie mai bine reprezentat la noi – profesionist, dar popular și lipsit de mari pretenții. Negoescu se instalează într-o zonă încă virgină, de cinema intimist pentru marele public, și ar putea scoate profit din asta pe viitor.
Fals tratat de mântuire a sufletului, noul film al veteranului Nicolae Mărgineanu (care împlinește 80 de ani în 25 septembrie), e mai puțin reușit decât precedentul Poarta Albă. Preocupat de tematica religioasă și de cea a experienței comuniste (tatăl său, psihologul Nicolae Mărgineanu, a petrecut 16 ani în închisorile comuniste), cineastul a găsit un nou scenariu (scris acum de debutantul Bogdan Adrian Toma) care le pune împreună. Însă această poveste despre relația dintre credință, trădare și vânătoare de securiști e scrisă amatoristic, cu multe scene care nu spun nimic și dialoguri din care personajele se construiesc greu, iar relațiile dintre ele și mai greu. Călugărul interpretat de Remus Mărgineanu (care se făcuse vinovat în trecut de moartea unui securist) e personajul cel mai convingător, dar nu prin ce spune, ci prin felul în care își revendică spațiul vital, în vreme ce personajele principale – vânătorul de securiști de la CNSAS, inflexibilul Toma (Ioan Andrei Ionescu) și tânărul angajat la CNSAS, Olar (Bogdan Nechifor) au fiecare câte o singură trăsătură și, în cazul lui Olar, nici pe aia.
Interpretarea constant ofensivă a lui Ionescu (a cărui rigiditate e până la un punct justificată prin scriitură) nu echilibrează delicatețea plină de scrupule a lui Olar, cel mai neconstruit personaj al filmului. Relația lor frântă ar trebui să dea osatura scenariului, dar dinamica ei e greu de înțeles inițial, după care devine declarativă, dar fără substanță. Cele mai reușite scene sunt cele în care apare preotul interpretat de Remus Mărgineanu, inclusiv una cu Maria Ploae (stareța mănăstirii), când îl simți pe regizor mai în elementul lui; aceste scene au o respirație a lor și o logică pentru care nu e nevoie de cuvinte.
Banii vorbesc
Cineastul georgiano-francez Géla Babluani (fiul cunoscutului regizor Temur Babluani) a avut un start foarte bun cu 13 Tzameti în 2005 (premiat la Sundance), după care s-a așternut liniștea. A mai făcut în 2006 un film împreună cu tatăl său (L’Héritage), apoi o adaptare în America a filmului său de debut, iar în 2017 un nou lungmetraj, Money, turnat în Franța, dar nici vorbă de succesul așteptat de toată lumea.
Cu acest nou film, Babluani a rămas în aceeași zonă de violență care îi era familiară, cu personaje lipsite de perspectivă forțate la compromisuri. George Babluani (fratele său), care jucase în 13 Tzameti și care e o combinație de De Niro tânăr și John Cazale, joacă aici un imigrant din fosta Iugoslavie care dă o spargere împreună cu un amic francez și cu sora acestuia pentru a fura o valiză cu bani. Spre surpriza lor, când intră în vilă proprietarul tocmai se pregătea să se spânzure, iar ei îl salvează – gest care va declanșa o reacție în lanț ce va amplifica amoralitatea fostului sinucigaș (un om politic strâns cu ușa). Babluani ține bine povestea în mâini și, în decursul unei singure nopți, înnoadă și deznoadă firul epic de mai multe ori, până ajunge la un deznodământ neașteptat. Surprizele filmului sunt Benoît Magimel și Anouk Grinberg în două roluri inedite. Păcat că miza filmului e prea mică pentru talentul lui Babluani.