Doar ca un dracusor al contradictiei ma face sa ricanez ori de cite ori modelul european e invocat obsesiv, in cele mai marunte pricini, ajungind un fel de repros masochist, ruda buna cu resemnarea mioritica.
„Asa n-o sa-i ajungem niciodata din urma pe europeni! N-o sa fim niciodata o tara civilizata, europeana!” Vai de capul nostru! Vai de Balcanii nostri!
Standardul european e oricum greu de atins – tocmai pentru ca e un standard, un model teoretic elaborat in cancelariile de la Bruxelles de diversi functionari de stat. Statele care au creat Uniunea Europeana, vechile membre ale U.E., isi au fiecare propriul specific si sint destul de diferite, ajungind chiar in situatii conflictuale legate de actiunile si obligatiile lor. Totusi nimeni nu se indoieste de europenitatea acestora. Asadar, pentru o tara complexata si nesigura de identitatea ei europeana, cum e Romania, ar fi, parca, mai usor sa-si aleaga un model concret pe care sa-l imite si sa-l adapteze constructiv. Cu alte cuvinte, decit sa urmeze un set de instructiuni elaborate in vitro, sa se uite in jur si sa faca ce fac europenii autentici.
Dar care europeni? Ce tara cu adevarat europeana ar putea constitui modelul nostru? Germania? Olanda? Modelul socialist suedez, cum propunea odinioara fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu? Parca nu. Asemenea tari sint prea departe de tipologia noastra culturala, de spiritul nostru latin, cald, de specificul nostru national. Sint tari reci, cu oameni distanti, rigizi, pragmatici – sau cel putin asta e cliseul vehiculat de toata lumea. Marea Britanie? O tara de insulari mohoriti. Spania? Mde… Grecia? Nu, multumesc. Franta? Poate. Sau mai bine Italia… ?
Da, modelul cel mai potrivit pentru Romania mi se pare Italia. Acolo sint fratii nostri de ginta latina, calzi, prietenosi, bagareti si petrecareti. Pina si limba pe care o vorbesc e foarte apropiata de limba romana. Iar Italia e una din tarile fondatoare ale Comunitatii Europene, ba chiar a civilizatiei europene. Cine s-ar indoi vreo clipa de europenitatea lor?
Bun, am gasit modelul. Acum sa vedem cum sint si ce fac ei, italienii, fratii nostri romani, ca sa ne dam seama ce am avea de invatat de la ei. Primul lucru care imi vine in minte e problema coruptiei. Si cetatenii romani, si autoritatile de la Bruxelles sint de aceeasi parere: Romania e una din tarile cele mai corupte din Uniunea Europeana. In schimb, in Italia…
Desi poate ca „in schimb” nu e cea mai potrivita formula. Alina a descoperit acum citva timp blogul unui american care lucreaza de citiva ani in Italia si judeca tara cu ochiul strainului, Jeff in Puglia. (Astfel de bloguri ale expatilor, prin perspectiva oferita, sint o sursa excelenta de informare.) La inceputul sederii lui in Italia, prin 2005, americanul Jeff povesteste, uimit, ca primarul din Brindisi fusese condamnat la inchisoare pentru coruptie, dar ca dupa ispasirea pedepsei a fost reales in functie. Prin februarie 2007 aflu de la el ca primarul (acelasi) este iarasi in inchisoare – tot pentru coruptie si luare de mita. Deci omul, italianul, luase mita, fusese prins, condamnat si inchis, apoi iesise din inchisoare, cistigase iarasi alegerile, luase iarasi mita si fusese din nou condamnat si inchis. Stiu, nu-i tocmai un model de functionar public european. Suna mai degraba balcanic. Si nici comunitatea care l-a ales nu pare sa se fi sinchisit prea mult de moralitate si responsabilitate.
Poate ca exemplul ales nu a fost cel mai nimerit. E doar un caz izolat. Poate ca pina saptamina viitoare o sa gasesc niste lucruri mai demne de imitat si adaptat la Romania. Poate…