Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018. Asistăm nu numai la o creștere în timp a Festivalului, care, iată, ajunge să țină cinci zile, ci în mod evident și la o maturizare a sa. De fiecare dată când a fost lăsat să se desfășoare în voie, FILIT a surprins publicul prin noi și noi inovații. Astfel, dacă anul trecut a înregistrat succesul reprezentat de organizarea „Caselor“ (Casa FILIT, a Copilăriei, Fantasy), păstrate și anul acesta, ca o confirmare – dacă mai era necesară – a reușitei lor, anul acesta organizatorul, Muzeul Național al Literaturii Române, vine cu o nouă inițiativă. Este vorba despre editarea unei colecții, ce poartă numele „Scriitori de poveste“, cu 11 biografii ale autorilor clasici ieșeni trecute prin filtrul a 11 scriitori contemporani români, colecție care va fi lansată în cadrul festivalului. Despre Serile FILIT de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ sau despre mersul prin licee al scriitorilor și traducătorilor invitați, despre mesele rotunde și Noaptea Albă a Poeziei de acum știm cu toții. Mai mare, mai matur, cu un program foarte încărcat, iată ce ne propune această a VI-a ediție din FILIT.
Serile FILIT, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“
Miercuri, 3 octombrie 2018
– 20.00-22.00
- Festivalul își salută invitații
- Întâlnire cu Gabriela Adameșteanu și Sylvie Germain
Gazda serii: Pascal Jourdana
Prezintă: Cătălin Sava
Gabriela Adameşteanu este absolventă a Facultăţii de Litere. Pînă în 1990, redactor de dicţionare (timp de 19 ani) şi redactor de literatură română (timp de 5 ani).
A condus revista „22“ (timp de 13 ani) şi suplimentul ei „Bucureştiul cultural“ (timp de 7 ani). Premiul Hellman-Hammett pentru jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002). Vicepreşedinte (2000-2004) şi apoi preşedinte al Centrului PEN Român (2004-2006). Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedinte de onoare al primei ediţii a Premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres (2014).
Romanul ei Dimineaţă pierdută a fost dramatizat şi pus în scenă de Cătălina
Buzoianu la Teatrul Bulandra, cu o distribuţie de aur (decembrie 1986 – februarie 1990), într-un spectacol devenit clasic.
Are patru romane (Drumul egal al fiecărei zile, 1975; Dimineaţă pierdută, 1984; Întîlnirea, 2003; Provizorat, 2010), două volume de proză scurtă (Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, 1979; Vară-primăvară, 1989), două volume de jurnalism (Obsesia politicii, 1995; Cele două Românii, 2000), un volum de memorialistică (Anii romantici, 2014) şi două romane traduse din franceză (unul în colaborare). Cărţile ei de proză au fost traduse în 15 limbi.
Sylvie Germain (n. 1954) are un doctorat în filosofie la Sorbona și a predat filosofie la Praga. A afirmat că filosofia este „o continuă mirare“, prea analitică și că a trecut de la Descartes și Heidegger la Kafka și Dostoievski. A crescut în Franța, la țară, și a spus că „puterea acelui loc a avut un efect uriaș asupra mea“. Primul ei roman, Cartea nopților (1985) a obținut șase premii. Problemele politice ale Europei de Est au interesat-o constant pe autoare. În afară de romane, a scris o carte pentru copii, L’encre du poulpe, dar și volume de eseuri, printre care Vermeer. Patience et songe de lumière sau Les échos du silence. În 1998 i s-a acordat Premiul Femina pentru romanul Jours de colère, iar în 2005 Prix Goncourt de Lycéens, pentru Magnus, cel mai recent roman al său.
Joi, 4 octombrie 2018
– 20.00-22.00
Întâlnire cu Jón Kalman Stefánsson
Gazda serii: Robert Șerban
Prezintă: Cătălin Sava
Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumina de vară, apoi se lasă noaptea), a primit Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. Între cer şi pămînt, primul său roman tradus în limba română, a apărut la Editura Polirom în 2014.
Vineri, 5 octombrie 2018
– 20.00-22.00
Întâlnire cu Jonathan Franzen
Gazda serii: Marius Chivu
Prezintă: Cătălin Sava
Jonathan Franzen (n. 1959) a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. A studiat limba şi literatura germană la Swarthmore College şi pe urmă la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright. A lucrat în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pămîntului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard.
Este autorul mai multor romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011, 2016) şi Puritate (2015; Polirom, 2016).
A mai publicat două volume de eseuri, How to Be Alone (2002) şi Farther Away (2012), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Este un colaborator constant al revistei „The New Yorker“ şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.
Sâmbătă, 6 octombrie 2018
– 20.00-22.00
Întâlnire cu Veronica Roth
Gazda serii: Iulian Tănase
Prezintă: Cătălin Sava
Veronica Roth a absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creativă. În anii studenției, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-și îndeplinească obligațiile universitare. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul. În prezent, locuiește în apropiere de Chicago și își dedică tot timpul scrisului. Veronica Roth e autoarea bestsellerurilor din lista „The New York Times“ Divergent, Insurgent, Experiment și Four: o antologie divergent. Divergent a fost distinsă cu premiul Cartea favorită a anului 2011 de Goodreads și a fost câștigătoarea Best Young Adult Fantasy & Science Fiction în 2012.
Duminică, 7 octombrie 2018
– 18.00-20.00
Reportajul literar românesc
- Întâlnire cu Viorel Ilișoi,
Eugen Istodor și Adelin Petrișor
2. Decernarea Premiului
liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte
Prezentatorul și gazda serii: Cătălin Sava
Viorel Ilișoi debutează ca ziarist în 1990 și e primul jurnalist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, pentru pamfletul Saddam Hussein se ascunde la Botoșani. Printre titlurile semnate de el se numără Necunoscutul Mihai Codreanu (2014), lansat la FILIT 2014, Sărut-mâna, mama mea! (2015), Cele mai frumoase reportaje (2017).
Eugen Istodor este jurnalist, absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost senior editor al publicației „Cațavencu, săptămînal incomod“, devenită din 1992 „Academia Cațavencu“, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămînalul „Cațavencii“. Colaborează cu „Cotidianul“ (2004-2009) și cu „Dilema veche“ (din 1998). Este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic asociat la Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din Facultatea de Litere. De acelaşi autor la Editura Polirom: Vieţaşii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieţii mele (2007), Dicționarul ideilor fixe (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012).
Adelin Petrișor (n. 1975) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România. Și-a început cariera în anul 1994, la postul de radio 2M+. A lucrat la Tele 7abc, TVR, Antena 1 și Realitatea TV. În prezent este corespondent special al televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Egipt, Tunisia, Siria și alte zone de conflict. La Editura Polirom a mai publicat Războaiele mele (ediția I, 2010; ediția a II-a, 2013) și albumul de fotografii Coreea de Nord, un lagăr cât o țară (2012).
Sâmbătă, 17.00-18.30, Cinema Muzeul Țăranului, Studioul „Horia Bernea“, București
Jonathan Franzen în dialog cu Cătălin Ștefănescu
Eveniment organizat în parteneriat cu Editura Polirom
Accesul la Serile FILIT se va face pe bază de rezervare, cei interesați o pot face pe site-ul festivalului, www.filit-iasi.ro
Casa FANTASY
Evenimente organizate în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi“ Iași, filiala „Ion Creangă“
Miercuri, 3 octombrie 2018
– 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Mari ecranizări – maraton The Hobbit
– 16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Invitat: Oana Arion
Moderator: Dan Doboș
Joi, 4 octombrie 2018
– 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Mari ecranizări – maraton Harry Potter
– 16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Invitat: Cristina Nemerovschi
Moderator: Dan Doboș
Vineri, 5 octombrie 2018
– 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Mari ecranizări – maraton The Lord of the Rings
– 13.00-15.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Invitați: Raymond Clarinard, Daniel Timariu
Cu participarea traducătoarei Iulia Badea Gueritée
Moderator: Dan Doboș
Sâmbătă, 6 octombrie 2018
– 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor
Mari ecranizări – maraton Star Wars
– 14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Invitat: Teodora Matei
Moderator: Dan Doboș
Duminică, 7 octombrie 2018
– 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor
Mari ecranizări – maraton Game of Thrones
– 14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
Invitat: Oliviu Crâznic
Moderator: Dan Doboș
Casa FILIT
Miercuri, 3 octombrie 2018
– 16.30-18.00: Scriitori în Centru
Invitați: Radu Nițescu, Florin Partene
Moderator: Claudiu Komartin
– 18.00-20.00: Scriitori în Centru
Invitați: Roland Orcsik, Dorina Rusu, Tomáš Zmeškal
Moderator: Cosmin Perța
Joi, 4 octombrie 2018
– 12.00-13.00: Sesiune de lecturi cu autoarea Delia Calancia
Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
– 16.30-18.00: Scriitori în Centru
Invitați: Nichita Danilov, Andra Rotaru
Moderator: Cezar Paul-Bădescu
– 18.00-20.00: Scriitori în Centru
Invitați: Ana-Maria Caia, Cristian Fulaș, Carl Frode Tiller
Moderator: Bianca Burța-Cernat
Vineri, 5 octombrie 2018
– 11.00-12:00: Citim Micul prinț cu Victor Miron și Daria Câmpeanu
Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare
– 12.00-20:00: Muzeul Memoriei – mesaje din trecutul tău; instalație interactivă „Telefonul Amintirilor“
În parteneriat cu Asociația Punctart
– 13.00-14.30: Scriitori în Centru
Invitați: Nicolae Coande, Robert Șerban
Moderator: Cezar Paul-Bădescu
– 14.30-16.00: Scriitori în Centru
Invitați: Diana Geacăr, Alex Văsieș
Moderator: Claudiu Komartin
– 16.00-18.00: Scriitori în Centru
Invitați: Alex Tocilescu, Goce Smilevski, Andrei Crăciun
Moderator: Vlad Tăușance
– 18.00-01.00: FILIT/ FITPTI/ NAG
Linia 1 a culturii ieșene (cursă specială). Traseu itinerant (parcurs într-un autobuz) care leagă trei evenimente ale culturii ieșene, desfășurate simultan: FILIT, FITPTI și Noaptea Albă a Galeriilor
Orar: 18.00: plecare de la Casa FILIT — Teatrul Luceafărul (FITPTI) — Borderline Art Space (NAG) — Galeria „Victoria“ (NAG) — sosire: 19.00
– 18.00-20.00: Scriitori în Centru
Invitați: Mihai Buzea, Svetlana Dorosheva, Irina Teodorescu
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
– 22.00-4.00 (6 octombrie): Noaptea Albă a Poeziei – maraton de lecturi
Participă: Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Lucian Bălan, Lucian Brad, Marius Chivu, Nicolae Coande, Mariana Codruț, Ioan Coroamă, Valeriu A. Cuc, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Cornelius Drăgan, Vlad Drăgoi, Domnica Drumea, Teodor Dună, Lia Faur, Anastasia Gavrilovici, Diana Geacăr, Vlad A. Gheorghiu, Adela Greceanu, Benji Horvath, Matei Hutopilă, Viorel Ilişoi, Claudiu Ioan Maftei, Marin Mălaicu-Hondrari, Sebastian Mihail, Nicoleta Nap, Emilia Nedelcoff, Radu Nițescu, Andrei Novac, Luca Ouatu, Florin Partene, Andreea Petcu, Bogdan Alexandru Petcu, Ioan Es. Pop, Florentin Popa, Florentina Pocovnicu, Roxana-Maria Prisecariu, Silviu Romaniuc, Andra Rotaru, Andrei Rusu, Moni Stănilă, Robert Șerban, Vlad Tăușance, Alex Văsieș
Moderatori: Claudiu Komartin, Cezar Paul-Bădescu, Cosmin Perța, Radu Vancu
Sâmbătă, 6 octombrie 2018
– 12.00-13.00: Dezbatere. Booktrailer, booktube și blog – alte feluri de a promova literatura
Invitați: Raisa Beicu, Daria Câmpeanu, Claudia Popescu
Moderator: Eli Bădică
– 12.00-20:00: Muzeul Memoriei – mesaje din trecutul tău; instalație interactivă „Telefonul Amintirilor”
Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația „Punctart”
– 13.00-14.30: „Scriitori în Centru”
Invitați: Teodor Dună, Nicoleta Nap
Moderator: Claudiu Komartin
– 14.30-16.00: Scriitori în Centru Invitați: Domnica Drumea, Ioan Es. Pop
Moderator: Radu Vancu
– 16.00-18.00: Scriitori în Centru
Invitați: Lluis-Anton Baulenas, Evald Flisar, Bogdan Răileanu
Cu participarea traducătoarelor Paula Braga Šimenc și Maria-Sabina Draga Alexandru
Moderator: Bogdan Crețu
– 18.00-20.00: Scriitori în Centru
Invitați: Iuri Andruhovici, Augustin Cupșa, Kamila Shamsie
Moderator: Bianca Burța-Cernat
Duminică, 7 octombrie 2018
– 12.00-13.30: Scriitori în Centru
Invitați: Eduardo Caballero, Catherine Lovey, Carmen Firan
Cu participarea traducătoarei Florica Ciodaru-Courriol
Moderator: Bogdan Crețu
– 12.00-20:00: Muzeul Memoriei– mesaje din trecutul tău, instalație interactivă
„Telefonul Amintirilor“
În parteneriat cu Asociația Punctart
– 13.30-15.00: Scriitori în Centru
Invitați: Andrei Dósa, Benji Horvath
Moderator: Cezar Paul-Bădescu
– 15.00-16.30: Scriitori în Centru
Invitați: Marin Mălaicu-Hondrari, Mariana Codruț
Moderator: Cosmin Perța
Casa COPILĂRIEI
Miercuri, 3 octombrie 2018
– 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
Invitat: Alexandra Rusu
Moderator: Iulian Tănase
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
Joi, 4 octombrie 2018
– 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
Invitat: Moni Stănilă
Moderator: Iulian Tănase
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
Vineri, 5 octombrie 2018
– 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
Invitat: Simona Antonescu
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
Sâmbătă, 6 octombrie 2018
– 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
Invitat: Adina Rosetti
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
Duminică, 7 octombrie 2018
– 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
Invitat: Delia Calancia
Moderator: Iulian Tănase
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași