Intristat ca „numai natia noastra este lipsita de aceste imbunatatiri si inapoiata decit toate neamurile Evropei si decit multe altele ce lacuiesc pre celelalte parti ale pamintului”, Asachi era constient ca are o misie istorica, de a salva poporul din intunecimea necunoasterii si a izolarii si de a-l aduce in contemporaneitate. La fel gindea si Heliade, cind instiinta cititorii despre al sau „vestitor de obste” aducator de marea bucurie „de a ne fali in miinile noastre cu gazeta patriei noastre si scrisa chiar in limba romana”.
Odata cu revistele lor, o noua istorie, si la noi se nascu: cea a presei. Din paginile acestor reviste, „linistitul literat si filosof” – spunea tot Heliade – putea aduna „si pune in cumpana faptele si intimplarile lumii”, „neastimparatul razboinic” se putea desavirsi intr-insa, „bagatorul de seama negutator”, avea ocazia sa-si „indrepteze mai cu indrazneala speculatiile”, iar „asudatorul plugar”, sa afle „ceea ce inlesneste ostenelile sale”. De la doua gazete la sase milioane de locuitori, cum relata, in 1832, „Albina Romaneasca”, intr-o stire intitulata „Statistica gazetelor”, s-a ajuns la citeva zeci in 1848, apoi la citeva sute, zeci de ani mai tirziu. Colectiile lor, atitea cite ni s-au pastrat, depoziteaza o imensa istorie vie, insa prea putin explorata si aproape deloc cunoscuta de public. S-ar putea spune ca aceste colectii zac in arhive si in biblioteci, la fel de moarte ca si cititorii pentru care au fost tiparite la vremea lor.
Iata asadar, de unde ideea acestei rubrici. Numele ei preia titlul unui articol dintr-un supliment al „Albinei Romanesti”, aparut la data de 1 mai 1838, ce informeaza despre un manifest publicat la Paris „din partea doamnelor care vor sa scoata un jurnal foarte interesant”. Nu-i delicios?! Fara a ma pretinde mai mult decit o dama gazetiera, mi-am propus sa spicuiesc la intimplare de prin colectiile periodicelor fragmente care-mi vor parea „la o repede aruncatura de ochi” interesante fie prin ele insele, fie in raport cu situatii trecute sau prezente.
Si, spre a-mi exprima speranta ca rubrica va avea succes, il citez din nou pe Heliade, cu un fragment patetico-savuros despre entuziasmul cu care presupunea ca va fi primit primul periodic romanesc din istorie: „Acuma poate cineva vedea pe simtitorul ruman curgindu-i lacrami de bucurie, vazind in toate casele batrini, tineri, barbati, femei, invatati si mai de rind, indeletnicindu-se si petrecind cu gazeta in mina, si inmultindu-si ideile avind cunostinta si tiind un sir de intimplarile lumii; va putea cineva vedea inca si pruncii cei mici lasindu-si jocurile lor cele nevinovate si adunindu-se imprejurul mumelor si tatilor lor ca sa citeasca ei singuri sau sa asculte gazeta”.