Încheiem în acest număr prezentarea discuției purtate de Noël Bernard, pasionatul de muzică director al Europei Libere, cu soprana Ileana Cotrubaș, în anii ei de glorie, mai precis în mai 1978, un document radiofonic semnificativ și de meditat la el în mai multe privințe. Iar nu ultima dintre ele este „curajul“ opiniei la un artist de prestanță, cum rar se poate vedea astăzi în lumea muzicală românească lipsită de constrângerile epocii revolute.
Noël Bernard: Astăzi se încearcă mai mult de a se transforma opera într-un spectacol total – ceea ce ar trebuie să fie – și sunt mulți regizori care sunt aduși în operă din teatru și din cinematograf: Visconti, Zefirelli și alții – unii cu succes, alții cu mai puțin succes, e inevitabil. În România, am impresia, acest lucru nu se practică. Există regizori, sau au existat înainte de a fi plecat (cei mai buni, poate, dintre ei), de înaltă ținută în teatru și n-am impresia că a fost invitat vreunul să facă regie la vreo operă.
Ileana Cotrubaș: Și cred că ar fi un lucru foarte bun dacă s-ar invita anumiți regizori de teatru să pună în senă o operă. Cum ar fi Ciulei sau Beligan… avem atâția alții, mă rog, eu îi numesc pe cei mai renumiți, să spun așa.
NB: Știu că Ciulei face acum, am citit chiar întâmplător ieri, face la Spoleto o operă de Șostakovici.
IC: Și un regizor, care are mare succes în străinătate acum, Andrei Șerban, care a pus în scenă, acum un an, Evgheni Oneghin – un mare, mare succes!
NB: Și Flautul fermecat, la Strasbourg.
IC: Trăim, de fapt, o eră a regizorilor. Astăzi se vorbește foarte mult de mari regizori de operă care vin din teatru. Mă rog, sigur că da, acum 20-30 de ani, cântărețul era un personaj foarte important, și a rămas și astăzi important, însă, astăzi, nu mai este important să ai un glas excepțional, trebuie să fii dublat de o personalitate artistică completă, să combini cantoul cu jocul de scenă, de exemplu. Și noi avem oameni foarte talentați în România, dar am impresia că nu sunt folosiți sau…
Trebuie să spun, pe de altă parte, că sunt puși în poziții, de exemplu, oameni de răspundere în artă sau… pot să dau un exemplu concret: la „Aria“. Am întâlnit o persoană care a fost pusă de curând în postul de director la „Aria“, dar, am impresia, habar nu are de muzică sau nu are o educație muzicală. Noi nu putem să ne facem un nume în străinătate, că [nu] avem o agenție artistică de nivel. Și sunt foarte multe lucruri pe care ar trebui să le spun. De exemplu, dacă primesc scrisori de la agenți străini, noi nu răspundem la timpul potrivit, lăsăm să treacă două-trei luni de zile și atunci am pierdut contactul.
Trebuie să mai dau un exemplu. Probabil că foarte multe persoane din România nu știu, a fost invitat Riccardo Muti, care este unul dintre marii dirijori în ziua de astăzi, a fost invitat să dea un concert pentru sinistrați și el, cu toată dragostea, a acceptat.
NB: După cutremur?
IC: După cutremur, da. Fără onorariu, numai i se plătea drumul, și a acceptat! S-a dus la ambasada de la Londra și, pentru că este un tip foarte ordonat, a vrut să aibă viza de intrare în România, deși putea să o primească direct la intrarea în România. I s-au cerut pentru această viză 30 de lire sterline. Omul a rămas… Bineînțeles că pentru el 30 de lire nu e o sumă, însă, adică… „Eu, după ce că sunt Riccardo Muti, un om foarte ocupat și cu responsabilitățile care le am, accept să dau un concert pentru sinistrați în România, fără să fiu plătit, și mi se cere pentru o viză de intrare 30 de lire sterline!“ Asta i s-a părut de râsul lumii și a spus: „Mulțumesc foarte mult, nu mai plec în România!“. De ce? Pentru că consulul de la Londra habar nu are cine-i Riccardo Muti.
Deci, de ce să punem în posturi de răspundere asemenea persoane? Un consul trebuie să cunoască artiștii de renume, trebuie să știe care este situația în țară, să știe care-i situația în străinătate pe plan artistic, să știe cu cine are de-a face. Cânt în diverse țări, niciodată cineva de la ambasadă nu s-a oferi să vină s-o asculte pe Ileana Cotrubaș, nu pe mine neapărat, pe alți cântăreți români care vin. Habar nu au! Nu vin la operă – de ce sunt plătiți cu banii pe care-i primesc în posturile lor? –, deși ei sunt obligați să facă lucrurile astea, pentru că asta este responsabilitatea lor.
Sunt foarte multe chestii care ne trag înapoi. Îmi este necaz și mă doare sufletul, pentru că avem oameni de mare calitate artistică în țară și pentru că ar putea să se facă mult mai mult ca opera să fie din nou ceea ce a fost acum zece sau 15 ani. Îmi amintesc, la Festivalurile „George Enescu“, ce personalități veneau! Mari dirijori veneau să dirijeze. Spectacolele pe care le pregăteam noi la operă erau în limba originală; de ce să nu punem oameni care să se priceapă, care să ne ajute să ridicăm din nou fruntea?
NB: Ai studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“. Ai fost de câteva ori în țară, în vizită, după ce ai părăsit România în 1970. Ai vizitat Conservatorul?
IC: Nu, nu l-am vizitat, însă am vorbit cu foarte mulți din foștii mei profesori și am trăit o tristețe, ca să zic așa, pentru că mi s-a spus: „Ah, Ileana, ce vremuri frumoase erau pe vremea studenției tale! Ce interes și ce pasiune era pentru studiu!“. Foarte multă lume s-a plâns că acest interes și această pasiune nu mai există astăzi. Nu mai avem voci? Nu știu ce se întâmplă. Tineretul nu mai este interesat să studieze muzică sau…
NB: Cred că putem rezuma problema, poate, în felul următor: talente există – România a produs întotdeauna talente muzicale excepționale. Chiar astăzi, în Occident, sunt o serie de cântăreți, de pianiști, de violoniști români de calitate. Problema, cred, s-ar putea, poate, rezuma: omul potrivit în locul potrivit.
IC: Sunt de acord. […]
NB: Ileana Cotrubaș, își mulțumesc foarte mult pentru cele spuse. Îți urez în continuare la fel de mult succes ca până acum, nu cred că este prea puțin. Și sunt extrem de bucuros că ești unul dintre românii pe care continuă să-i preocupe ce se întâmple în România, în țara în care s-au născut și cred că ești unul dintre românii care contribuie cel mai mult în lume, astăzi, la bunul renume al țării noastre.
[Întregul interviu poate fi ascultat pe pagina Arhivei istorice Radio Europa Liberă: https://www.europalibera.org/a/29422046.html]