Pentru ediția a XI-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) am început să lucrez a doua zi după ce s-au stins reflectoarele ediției cu numărul X. Adică în urmă cu fix un an. De fapt, nu chiar a doua zi – atunci am dormit mai bine de 14 ore,
după care am reluat corespondențele internaționale.
Companiile din străinătate își aranjează agendele, măcar în linii generale, dar adesea cu mare precizie, cu luni bune înainte, așa că, dacă vrei să îi treci pe afiș, atunci musai trebuie să stabilești un acord de principiu din vreme. Ei lucrează mai programat și mai organizat decât o putem face noi, sub presiunea unei birocrații copleșitoare și a unei uriașe doze de imprevizibil, cu un buget al anului în curs care se comunică abia în martie-aprilie, iar în mod real, ca organizator de evenimente, știi dimensiunile bugetului abia după încheierea manifestării. Cum ziceam, pe 14 octombrie 2017 am dat startul preparativelor pentru FITPTI 2018 (4-11 octombrie, cu un Prolog pe 28 septembrie).
Ca de fiecare dată, au fost întâmplări neobișnuite pe parcursul preparativelor. Unele fac deliciul unor zile la capătul cărora ești extenuat, dar fericit că ai reușit să pui lucrurile cap la cap. Altele doar îți accentuează stresul și oboseala. Dar, privind retrospectiv, toate laolaltă fac partea aventuroasă a oricărui festival, de care, după ce s-au consumat și ai detașarea acordată de trecerea timpului, îți amintești cu amuzament. Partea aceasta e inaccesibilă ochiului public, dar nu e deloc mai puțin atrăgătoare decât cea perceptibilă la rampă, în lumina sclipitoare a reflectoarelor.
Organizarea unei ediții înseamnă mii de e-mailuri
Mencho Sosa din Argentina a fost o perioadă fotbalist la diverse cluburi din Buenos Aires. În 1999 a început să studieze artele (teatru, muzică, noul circ, pantomimă), care l-au atras încă din copilărie, apoi și-a dat seama că ar putea foarte bine să combine cele două pasiuni. Treptat, a adaptat mijloacele de expresie, mixând fotbalul liber cu jongleriile clasice de circ. Conceput ca o suită de numere pe muzică antrenantă, spectacolul se susține în aer liber, implicând publicul și simulând o atmosferă de stadion. Fire de artist, Mencho nu s-a dezmințit nici acum. Verificând, pentru a patra oară, cazările din festival și transferurile de la și către aeroport, persoana care se ocupă de ele îmi spune: „Vedeți că argentinianul și-a luat bilet retur pentru 2019“. Întâi, cred, sper că glumește. Dar omul e cât se poate de serios. Mă uit și eu, da, returul era pentru la anul. Îi scriu lui Mencho că, deși invitații noștri sunt speciali, nu-l putem găzdui, totuși, până la ediția cu numărul XII. „Oops! Fuck!“ a fost reacția lui, apoi a dres situația schimbându-și biletul. Și plătind în plus câteva sute de euro.
Apropo de e-mailuri, nu am contabilizat precis, dar îmi dau seama la final, după ce arhivez toată corespondența electronică: organizarea unei noi ediții înseamnă pe puțin câteva mii de e-mailuri schimbate cu trupele pe care le am în vizor. Unele dintre ele nici nu reușesc să ajungă, le reportez pentru un eveniment viitor.
Marionetele pe apă au apărut cu sute de ani în urmă în orezăriile din Vietnam
E fabulos cum te întâlnești apoi, în locuri unde nici nu te-ai aștepta, cu artiști pe care i-ai adus la FITPTI. La Festivalul Internațional de Teatru de la Xi’an, în China, unde am participat săptămâna trecută, am dat nas în nas cu Marcos Carballido, de la Compania spaniolă El Retrete de Dorian Gray, care a fost la Iași în 2016, cu un spectacol minunat, Cabaret.
Doi ani au fost necesari pentru ca această companie să ajungă în FITPTI, dar faptul că, iată, ne-am intersectat din nou, de această dată la capătul Pământului, îți reconfirmă ideea că lumea e, de fapt, mică. Și că e minunat că Iașul, prin Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, a devenit un punct artistic important pe hartă.
Anul acesta am cumpărat pentru FITPTI o piscină. Ce au în comun un festival internațional de teatru și o piscină, vă întrebați, desigur. Răspunsul e simplu: un spectacol. Și nu un spectacol oarecare, ci unul care va fi prezentat în România în premieră absolută: marionete pe apă. Ele și artiștii care le animă vor veni direct de la Hanoi, iar în agreement era menționat că noi le asigurăm piscina. Și apa. O cantitate cam cât 10 căzi standard de baie. Frumusețea marionetelor pe apă vine din faptul că ele au apărut cu sute de ani în urmă, ca formă de divertisment în orezăriile din Vietnam. Conservate ca formă specială de animație și entertainment, marionetele pe apă pot fi văzute exclusiv în Vietnam, ca principale atracții turistice și culturale. Plasate pe un mic disc din lemn, construite ele însele din lemn, vopsite și lăcuite pentru a rezista în mediul acvatic, marionetele pe apă sunt mânuite de actori specializați, care nu se văd. Aceștia utilizează tije lungi, din bambus, imprimând mișcări specifice, dând impresia că marionetele plutesc pe acorduri muzicale cu inflexiuni asiatice. De văzut! Indiferent de vârstă.