„Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari. Imperiul Roman a făcut o serie de acte de barbarie față de orizontul contemporan și a fost totuși cel mai vast și mai măreț așezământ politic. Nu știu peste câte veacuri Neamul Românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuirea națională, pe care atâtea veacuri a prăbușit-o printr-o serie de infiltrațiuni“.
Așa sună citatul mai larg din intervenția lui Mihai Antonescu din ședința Consiliului de Miniștri din 8 iulie 1941, din care Radu Jude a extras titlul noului său lungmetraj. Un film mai dificil pentru publicul larg decât precedentele filme ale cineastului și poate cel mai abstract de până acum, în ciuda referințelor istorice exacte. Titlul e pus între ghilimele și asta e esența lui.
Filmul începe cu un fragment dintr-un jurnal românesc de actualități despre Odessa momentului ocupării de către armata română, care e însoțit de comentariul propagandistic al epocii. Timecode-ul ne indică de la început că filmul nu va fi, așa cum explică și regizorul în interviul pe care ni l-a dat, o „experiență imersivă“, lucru confirmat de primele cadre cu Ioana Iacob (protagonista), filmate neglijent înainte ca o clachetă cu titlul filmului și numele lui Jude să apară în gros plan, iar Ioana să ne spună (cu o vitrină cu arme vechi în spate): „Bună ziua! Mă numesc Ioana Iacob, sunt actriță și interpretez rolul Marianei Marin. Nu poeta, din păcate… Atât eu, cât și personajul pe care îl interpretez suntem cetățeni români, de etnie română și amândouă am fost botezate în religia creștin-ortodoxă. Dar, spre deosebire de mine, Mariana e atee. Alături de mine vor mai apărea în film Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu“ și enumerarea e întreruptă chiar de Ilinca Manolache care o anunță pe Ioana – care deja a devenit Mariana, că au venit „moșii“. Mariana (sau Ioana?) se îndepărtează cu arma pe umăr urându-ne din mers vizionare plăcută, iar aparatul de filmat și alți membri ai echipei o urmăresc prin sălile Muzeului Militar Național din București fredonând Treceți batalioane române Carpații.
Filmul e extrem de vorbit pentru că e folosit ca vehicul
„Moșii“ sunt niște pensionari veniți la casting. Mariana îi pune să alerge răcnind, imaginându-și că sunt în flăcări. Pentru că suntem totuși încă în limb (Ioana e Mariana care e Ioana), replicile și situațiile creează un fals comic. Un bărbat se maimuțărește încercând să pară disperat, iar când o femeie începe să implore veridic îndurare, strecoară în discursul ei „sunt o bătrână cu brâul de lână“, ceea ce dezamorsează efectul.
În două ore și un sfert Jude ne-o arată pe Mariana (care e regizor de teatru) pregătind o reconstituire a masacrului de la Odessa pentru niște evenimente de stradă organizate de Primăria Capitalei. Printre scenele de la repetiții, filmul include printre altele extrem de lungi citate literare (de pildă, cel citit de Mariana din Isaac Babel, într-un cadru fix, teatral), scene cu Mariana întâlnindu-se cu amantul sau bând vin în cadă (o ironie la adresa orizontului de așteptare a unui anumit gen de public, dar și un mod de a glosa pe tema adevărului absolut), glume populare de genul referințelor la „domnul Sergiu“ (Nicolaescu), precum și lungi parlamentări intelectuale dintre Mariana și un șef de la Primărie (Alexandru Dabija), care vrea s-o convingă să renunțe la reconstituirea masacrului (disputa intelectuală are toate datele unei curtări, iar Movilă nu pare un idiot).
Filmul e extrem de vorbit pentru că, așa cum spune Jude în interviu, e folosit ca vehicul: „mai important mi s-a părut ca textele să fie comunicate spectatorilor prin intermediul actorilor“.
O sursă de comic există în repetițiile pentru reconstituire, dar e sabotat în permanență de multitudinea de referințe livrești („ranița ta e ca a lui Wittgenstein“). Practic, elementele din realitatea filmului funcționează cu o săgeată spre un „text“, ceea ce anulează orice dorință ori tentație a spectatorului de a se scufunda în realitatea din film. Probabil Jude supracompensează pentru Aferim!, pe care mulți l-au luat drept film realist, când dorea de fapt să arate barierele dintre realitate și reprezentarea ei.
Mariana e un posibil semn de carte într-un univers de referințe
Mai deranjant pentru spectator decât verbozitatea (intenționat) exagerată a filmului și dialogul hiperintelectual sunt imaginile de epocă pe care Jude le introduce când nu te aștepți – cum e fotografia unor evrei spânzurați strecurată în toiul unei conversații dintre Mariana și colegii pentru găsirea celor mai eficiente pancarte. Atunci realizezi impactul pe care vizualul îl are (nu ororile narate de Mariana sau reconstituite), iar Jude te și chinuie păstrând fotografia pe ecran aproape un minut. Lungimea și informația densă furnizată la fiecare replică sunt teste de anduranță riscante, pentru că spectatorul obosește repede.
Nuditatea interpreților e simbolic-ironică, pentru că în scenele intime regizoarea și amantul ei pilot (Șerban Pavlu) tot despre Antonescu și Hitler discută. Amantul pilot (și el un clișeu) îi explică cu mintea lui precisă: „Toată Europa era antisemită, și ne-am integrat și noi în Europa“. Mariana e un posibil semn de carte într-un univers de referințe, dar și un fel de Om-indicator (vezi Oblio) care nu ordonează informația, ci o ramifică. Ars poetica lui Jude e livrată prin cearta Marianei cu un figurant, când ea îi spune: „Eu nu fac o reconstituire militară, da?, ci un spectacol care folosește elementele reconstituirilor. Le folosește subversiv“.
După catharsisul reconstituirii arderii evreilor, care e parte a reconstituirii prezentate în întregime și filmate cu camere de televiziune, filmul se închide simetric, cu Mariana ieșind din personaj ca un spirit și lăsând locul Ioanei, care fumează obosită lângă niște păpuși spânzurate (reconstituire palidă a fotografiei de mai sus). După întregul discurs al filmului, acestea par și nu mai par simple obiecte simple de recuzită, deja au fost încărcate energetic prin însuși procesul reconstituirii.
„Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari“ – de Radu Jude, cu: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Claudia Ieremia, Bogdan Cotleț, Liliana Ghiță, Rudi Rosenfeld
FOTO: Silviu Gheție