Ea incepe acum 72 de ani in Boemia, cind in numeroasa familie Kostial se naste ultimul din cei sapte copii, o fetita frumoasa ca un inger: Christine. Nimeni n-o alinta, nimeni n-o mingiie, pentru ca asa sint toti din neamul lor: aspri. Vine razboiul, Kostialii vad niste grozavii de neinchipuit despre care n-o sa vorbeasca niciodata, trece razboiul si in 1945, intr-o noapte, toti noua sint urcati intr-un marfar si alungati din Cehoslovacia pentru ca sint nemti. Se trezesc in Darmstadt-ul gata bombardat de aliati, pe o strada cu doua case si patru supravietuitori.
Ernst Kostial isi pune nevasta si cei sapte copii sa stringa luni in sir caramizi, nisip, sa faca mortar din resturi de tencuiala pisata si data prin sita. Trudesc ca niste cai de povara ani buni pina e gata o magaoaie cu trei etaje. Cind nu merg la serviciu, stau in camerele lor, ascunsi ca niste hirciogi. Isi vad de treaba, se urasc si tac. Se intilnesc doar duminica la prinz si maninca repede, fara sa scoata o vorba. Cind imbatrinesc, copiii Kostial pun cap la cap cite ore au vorbit tata cu mama de cind au ajuns in Darmstadt si aduna cu greu 3 ore intr-o jumatate de veac.
Fix in ziua cind implineste 60 de ani, capul familiei hotaraste ca a muncit si cistigat destul. Isi ia un liegestuhl, deci un balansoar, il planteaza in curte sub un nuc si 36 de ani, de dimineata pina seara, nu se mai urneste din el. De acolo supravegheaza orice miscare. Iar cind sta inauntru, urmareste cine si cit consuma (curent, apa, mincare), cine, ce si cit aduce in casa. In 1996, cind moare la 96 de ani, in afara de costumul cu care e ingropat, ceilalti pantaloni, vestele, vestoanele ii arata ca niste platose din petice, atit de cirpite sint. Tot atunci, imediat dupa moartea lui, cei trei baieti si cele patru fete fac un fel de concurs pentru mostenire, intitulat pe cine a chinuit tata mai mult. Desi e clar ca ocupa locul I, Christine nu primeste mai nimic din avere. Se intimpla asa si pentru ca, nu se stie de ce, ea n-are deloc firea unui Kostial.
In primul rind, spre furia si rusinea alor ei, se indragosteste, la nici 18 ani, de George Lapointe, soldat american cantonat in Germania, se casatoreste cu el si o naste pe Judith. Dar la scurta vreme George Lapointe le paraseste pe amindoua, iar Kostialii nu mai vor sa stie de ele. Nu trece mult si Christine se indragosteste din nou. Alesul se numeste Richard Wayne si e tot soldat american cantonat in Germania. Se casatoresc, mai apar doua fete si un baiat, dar nici acum familia Christinei nu vrea sa auda de ea si de copii. Pe fete le cheama Caroline si Susanne, iar pe baiat Richard, pronuntat ba nemteste, ba englezeste sau pur si simplu Richi. In 1962, intreaga familie americano-germana isi ia calabalicul si trece oceanul. Richard senior pleaca in Vietnam si traieste acolo niste grozavii de neinchipuit, despre care nu are curaj sa povesteasca decit frinturi, inainte de a muri. Dar pina atunci, ofiterul Wayne se intoarce acasa de pe front, intr-una din bazele din Arizona. Din acea clipa incepe copilaria de cosmar a lui Richi.