Ediția a VI-a a celui mai mare festival literar de la noi, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), a debutat miercuri, 3 octombrie, și se va încheia duminică seară, 7 octombrie. Așa cum ne-a obișnuit până acum, FILIT vine cu zeci de evenimente – dezbateri, discuții, expoziții, mese rotunde, sesiuni de autografe etc. –, pentru diverse categorii de public. De departe, cele mai așteptate întâlniri sunt cele reunite sub numele de Seri FILIT, care au loc, an de an, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“. Prima astfel de seară (de miercuri, 3 octombrie), prezentată de jurnalistul Cătălin Sava, a început cu discursurile de bun venit rostite de Lucian Dan Teodorovici, managerul FILIT, și Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, și a continuat cu un dialog intim cu două scriitoare foarte cunoscute, Sylvie Germain și Gabriela Adameșteanu, de prezența cărora cititorii ieșeni s-au bucurat din plin.
Ceva vechi, ceva nou
Înainte de a povesti puțin despre discuția propriu-zisă dintre cele două scriitoare și moderatoarea Simona Modreanu, mi se pare important să precizez două chestiuni menționate de Lucian Dan Teodorovici în deschiderea festivalului. În primul rând, managerul FILIT a ținut să amintească că, în conceperea acestuia, principalul țel al celor trei fondatori (Dan Lungu, Florin Lăzărescu și însuși Lucian Dan Teodorovici) a fost dialogul dintre cititori și scriitori, crearea unei legături directe între aceștia, apropierea publicului de cărți și de autorii lor – scop care, din orice unghi am privi, a fost atins cu brio în toate edițiile festivalului.
Apoi, de cealaltă parte, acesta a mărturisit că în fiecare an echipa de organizare încearcă să introducă în programul FILIT ceva nou, inedit. Dacă anul trecut acesta s-a tradus prin Casa Copilăriei și Casa Fantasy, anul acesta vorbim despre un proiect atipic și interesant: colecția „Scriitori de poveste”, care numără unsprezece volume ce prezintă biografiile romanțate ale unor scriitori marcanți pentru istoria Iașiului, scrise de tot atâția autori români contemporani. Astfel, Andrei Crăciun a scris povestea lui Ion Creangă, Florina Ilis pe cea a lui Mihai Eminescu, Tudor Ganea pe a lui Mihail Sadoveanu, Simona Antonescu a ales-o pe Otilia Cazimir, Mihai Buzea pe Vasile Pogor, lui Bogdan Răileanu i-a revenit Costache Negruzzi, lui Iulian Ciocan Nicolae Gane, Dan Coman l-a povestit pe Mihai Codreanu, Adela Greceanu pe Vasile Alecsandri, Cristian Fulaș i-a spus istoria lui Dosoftei, iar Alex Tocilescu pe cea a lui G. Topîrceanu. „Un proiect despre oameni, la care ținem foarte mult și care sperăm să-i îndrepte pe cititori spre poveștile lor“, spunea Lucian Dan Teodorovici pe scena Teatrului Național.
Sylvie Germain și Gabriela Adameșteanu. O atmosferă intimă
După cele două discursuri oficiale, dialogul dintre Simona Modreanu și prolificele Sylvie Germain (Franța) și Gabriela Adameșteanu (România) a început și a ținut publicul pe scaune timp de o oră și jumătate. S-a vorbit despre primele cărți ale celor două autoare, despre scrisul la tinerețe versus cel la maturitate, despre extraordinarul din cotidian – „Cred mai mult în momentele dramatice din viețile noastre, tocmai pentru că ele sunt mai fixate în memoria mea“ afirma, de pildă, Gabriela Adameșteanu –, despre război și transpunerea lui în literatură – tot Gabriela Adameșteanu a punctat la acest capitol realismul scenelor de război din literatura lui Sylvie Germain –, despre critici, despre tăceri și lucruri nespuse, despre cuvinte, polifonie, despre beneficiile întâlnirilor cu cititorii – întrebările inedite pe care le pun oamenii, lucrurile la care scriitorii se gândesc abia atunci, aflați în fața acestora, cum publicul cititor atinge puncte sensibile uneori ș.a.m.d. –, despre recurențele din prozele lor etc.
Aproape fiecare subiect abordat de moderatoarea serii a pornit de la fragmente ample din cărțile invitatelor, citite de aceasta, chestiune care a ocupat puțin cam mult spațiu în cadrul evenimentului. Însă punctele atinse au creat o atmosferă intimă, au orientat discuția spre reflecții existențiale, filosofice chiar, au mers în profunzime. Și, ca de obicei, spectatorii au avut ocazia de a afla și lucruri mai puțin cunoscute despre cele două invitate – cum ar fi că Sylvie Germain are o slăbiciune pentru numerele impare sau că Gabriela Adameșteanu își propune de fiecare dată când începe o carte să fie una scurtă.
Selectez, în cele ce urmează, trei „partide“ de întrebări-răspunsuri, ca să vă faceți o idee concretă despre prima Seară FILIT.
Câte voci aude un scriitor, suntem cumva polifonici prin construcție?
Sylvie Germain: Suntem polifonici, nu am scrie dacă nu ar fi scris altcineva înaintea noastră. Sunt toate aceste voci care se află în noi și vorbesc, (…) care ne bântuie și se fac auzite într-un fel sau altul atunci când scriem.
Gabriela Adameșteanu: Nu toate cărțile mele sunt polifonice. Există și cărți cu un singur narator – asta îți complică viața ca autor, pentru că nu-l mai poți pune în oglinzi, el își spune viziunea și aceasta nu e neapărat cea care trebuie receptată. (…) Fără îndoială, e mai bogată experiența unui scriitor de a avea mai multe personaje.
Ce înseamnă cuvântul pentru dumneavoastră?
Sylvie Germain: Există un paradox atunci când scrii, încerci să ajungi dincolo de cuvinte, la tăcere. Romancierul are pasiunea omenescului sub toate formele sale și pasiunea pentru limbă. (…) Învățăm foarte mult și ascultând cuvintele, și gândindu-le. De fapt, și cuvintele ne gândesc pe noi.
Gabriela Adameșteanu: Când am scris Dimineața pierdută, am fost preocupată, e drept, de felul în care vorbesc personajele mele. Dacă în prima carte eram foarte nesigură de dialoguri și le ascunsesem prin narațiune, în Dimineața fiecare personaj a ajuns să aibă propriul limbaj. Fiecare dintre noi exprimă ceva despre sine prin intermediul propriului limbaj. (…) Dar nu pot deosebi cuvintele de o întreagă istorie a cărții.
Cum vă raportați la critici? Vă deranjează, vă îmbogățesc, ce sentimente vă stârnesc?
Gabriela Adameșteanu: Fiecare cititor își citește propria carte, știți cum e. Același lucru e valabil și pentru critici. Întotdeauna mă surprind, citesc ce se scrie despre cărțile mele, îmi face plăcere, dar eu nu pot avea o perspectivă din afară asupra cărților mele. Mi s-a spus că sunt un autor ascultător în această privință. Nu mi se pare firesc să fiu nemulțumită, chiar dacă nu sunt de acord cu părerile critice. Sunt foarte deschisă, e un alt plan. Un singur lucru mi-am dat seama că nu trebuie să fac și e singurul sfat pe care l-am luat de la un cititor profesionist al cărților mele: să introduc prea multe personaje în același timp, pentru că cititorul le va uita și încurca.
Sylvie Germain: E important să găsești un echilibru între a-i asculta pe critici și a te distanța de ei, pentru că uneori pornesc de la idei preconcepute, judecă lucrurile dintr-o altă perspectivă. Altfel, poți accepta o cronică negativă atât timp cât este argumentată.
La final au fost și câteva intervenții din public, iar după eveniment cele două autoare au dat o mulțime de autografe în foaierul teatrului ieșean.